Ghetea: vom aplica legea, dar ne opunem eliminarii comisionului

Joi, 22 Aprilie 2010, ora 18:10
1582 citiri
Ghetea: vom aplica legea, dar ne opunem eliminarii comisionului

Bancile vor aplica legea, dar vor face tot posibilul ca proiectul ANPC sa nu fie aprobat in forma initiala, care prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipata pentru contractele in derulare si creditele ipotecare, a declarat joi presedintele ARB, Radu Ghetea.

"Comunitatea bancara este printre cele mai serioase in Romania in aplicarea legii. Comunitatea bancara nu va iesi maine in strada. (...)

Vom aplica ceea ce legea prevede, dar nu inseamna ca nu vom spune in continuare ca nu suntem de acord, ca nu vom face toate demersurile pentru a nu fi promulgata in forma initiala, ca nu ne vom face datoria", a spus Ghetea.

Intrebat ce masuri ar mai putea adopta ARB daca ordonanta de urgenta ar intra imediat in vigoare, Ghetea a spus: "Modificarea contractelor in derulare, adica a 8 milioane de credite, nu se poate face de maine".

Premierul Emil Boc a declarat joi ca Guvernul va adopta proiectul de act normativ propus de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) privind eliminarea comisionului de rambursare anticipata a creditelor bancare, inclusiv pentru imprumuturile cu garantie imobiliara.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat, tot joi, ca adoptarea directivei europene privind comisionul de rambursare anticipata la credite ar trebui sa se faca in regim de urgenta pentru a putea fi aplicata de la 1 iunie.

Incepand cu luna iunie, comunitatea bancara va limita la 1% comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse intre 200 si 75.000 de euro, potrivit unei directive a Comisiei Europene.

Directiva 2008/48/CE prevede ca obligatia bancii de limitare a comisionului de rambursare anticipata nu este aplicabila in privinta contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garantii similare, a contractelor de credit pentru dobandirea/pastrarea proprietatii unui imobil sau a celor a caror valoare este mai mica de 200 de euro si, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.

Consiliul Concurentei a recomandat ANPC eliminarea comisionului de rambursare la toate tipurile de credite, garantate sau negarantate, dar si la cele care au fost deja acordate, propunere contestata de comunitatea bancara.

Potrivit proiectului ANPC, bancile nu vor mai putea incasa comisioane la rambursarile anticipate pentru imprumutrile cu dobanda variabila, iar la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.

In cazul imprumuturilor cu dobanzi fixe, banca va putea cere pentru rambursari anticipate o compensatie de cel mult 0,5% din principalul ramas de plata pentru scadente de sub un an si maximum 1% la perioade mai mari de un an ramase din maturitatea initiala.

Prima lege pentru reglementarea inteligenţei artificiale. Impune restricţii severe asupra sistemelor AI generative și interzice mai multe aplicații
Prima lege pentru reglementarea inteligenţei artificiale. Impune restricţii severe asupra sistemelor AI generative și interzice mai multe aplicații
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat marţi acordul final asupra primei legi majore din lume pentru reglementarea inteligenţei artificiale, în timp ce instituţiile din întreaga lume...
#anpc, #comision, #contracte, #credite, #eliminare, #ghetea, #ipotecare, #lege , #stiri Emil Boc