Costin (BNS) Salariul minim va creste din 2010

Miercuri, 01 Iulie 2009, ora 15:35
1284 citiri
Costin (BNS) Salariul minim va creste din 2010

Premierul Emil Boc a insistat asupra ideii majorarii salariului minim ca pondere in salariul mediu pe economie, a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, la finalul discutiilor cu seful Executivului, aratandu-se convins ca salariul minim va fi mai mare incepand cu 1 ianuarie 2010.

"Vorbim de un proiect de lege care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2010 (legea unica a salarizarii n.r.), vorbim despre un alt indicator de referinta - respectiv salariul minim la 1 ianuarie 2010, care este foarte posibil sa fie mai mare intrucat si astazi, in discutia avuta cu prim-ministrul, acesta a insistat asupra tezei conform careia salariul minim va trebui sa creasca in ceea ce priveste ponderea in salariul mediu pe economie, conform angajamentului asumat de Guvern anul trecut impreuna cu patronatele si sindicatele", a declarat Costin.

Liderul sindical a spus ca salariul minim va fi majorat "cu siguranta" in trimestrul al IV-lea din 2009, dupa ce vor fi disponibile datele privind evolutia economiei pe primele noua luni ale anului si vor aparea primele prognoze privind evolutia economiei in 2010.

In ceea ce priveste modificarea coeficientilor de ierarhizare, liderul sindical a spus ca acest aceasta nu au facut obiectul discutiilor de miercuri, urmand ca subiectul sa fie abordat dupa ce Guvernul va aproba legea unica, adica dupa sedinta Executivului de saptamana viitoare.

"Dupa aia o sa avem observatii, comentarii, propuneri", a spus el.

Liderul BNS a precizat ca prin modificarea coeficientilor nu sunt afectate ierarhiile, ci s-a facut doar o "comprimare pe grila".

Dumitru Costin a spus ca sindicatele au insistat ca Executivul sa isi asume raspunderea pe Legea unica, la inceputul lunii septembrie, pentru ca proiectul de act normativ sa nu fie modificat in Parlament.

"Noi am insistat pentru acest lucru, Guvernul sa isi poata asuma raspunderea pe acest act normativ pentru ca, in opinia noastra, daca legea va merge la Parlament, risca sa sufere mutatii spectaculoase si toate echilibrele negociate (...) probabil se vor da peste cap si riscam sa ajungem la tot felul de anomalii", a declarat Costin. 

#proiect, #salariu, #sindicate , #stiri Emil Boc