Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Boc: Scopul impozitului forfetar este combaterea evaziunii, nu cresterea fiscalitatii

Boc: Scopul impozitului forfetar este combaterea evaziunii, nu cresterea fiscalitatii

Introducerea impozitului forfetar are ca scop combaterea evaziunii fiscale si nu impunerea unei fiscalitati ridicate, modalitatea concreta de aplicare urmand sa fie stabilita pana la sfarsitul acestei saptamani, impreuna cu modificarile la Codul Fiscal, a declarat, marti, premierul Emil Boc.

El a aratat, la postul public de radio, ca la Ministerul Finantelor sunt analizate modalitatile de combatere a evaziunii fiscale, aflata in prezent la un nivel foarte mare.

Hotelurile, restaurantele, firmele imobiliare si din comert ar urma sa plateasca un impozit anual pe profit de 0,5% din veniturile inregistrate, dar nu mai putin de 6.500 de lei, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta.


La randul lor, microintreprinderile ar urma sa achite anual un impozit minim de 6.500 lei, in cazul in care suma datorata statului nu depaseste aceasta valoare.


Firmele care au pana la noua angajati si o cifra de afaceri anuala de pana la 100.000 de euro pot opta pentru impozitarea cu 3% din venituri sau 16% din profit.


Ministerul Finantelor considera ca introducerea impozitului forfetar este necesara, deoarece peste o treime din numarul societatilor inregistrate declara pierderi, in conditiile unei cifre de afaceri ridicate, iar statul nu trebuie sa permita firmelor un comportament de tip "free rider", in care acestea obtin un beneficiu fara plata.


Potrivit analizelor efectuate de Ministerul Finantelor, numarul societatilor care au declarat pierderi in 2007 a fost de 242.106 firme, reprezentand 39,2% din numarul total al societatilor inregistrate, in conditiile in care cifra de afaceri cumulata a acestora a depasit 134 miliarde lei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2757 ori