Boc: Romania are trei probleme cu fondurile europene: implementare, implementare, implementare

Vineri, 15 Octombrie 2010, ora 14:37
1378 citiri
Boc: Romania are trei probleme cu fondurile europene: implementare, implementare, implementare

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Cluj, ca Romania are trei probleme in privinta fondurilor europene - implementare, implementare, implementare, si a avertizat ca daca tara nu gaseste solutii ar putea primi sume diminuate din bugetul UE, dupa anul 2013, precizeaza Mediafax.

Boc a afirmat ca proiectele europene sunt vitale si capitale pentru dezvoltarea economiei Romaniei, iar fondurile UE pot grabi iesirea din criza economica, si a facut apel la autoritatile de implementare sa intervina, pentru ca de eficienta lor depinde modul de utilizare a banilor.

"Proiectele europene sunt vitale si capitale pentru dezvoltarea economiei Romaniei, iar fondurile europene pot grabi iesirea din criza economica.

Avem sansa unica prin faptul ca banii nerambursabili sa fie la dispozitia noastra pentru modernizarea tarii si depinde de noi sa ajunga banii la timp in Romania, pentru ca orice intarziere ne poate duce la pierderea acestor bani si la pierderea, in viitor, a banilor de la UE pentru proiecte.

In UE lumea se uita la cati bani ai atras direct in implementare si ne pregatim de faza in care se pregateste noul exercitiu bugetar al UE.

Daca se observa ca tara nu a fost capabila sa atraga intre 2007-2012 decat o suma, se va spune ca in exercitiul financiar viitor sa se diminueze sumele pentru ca nu am avut capacitatea sa implementam aceste proiecte. Romania are trei probleme in privinta fondurilor europene, implementarea, implementarea, implementarea", a afirmat premierul.

Boc a precizat ca s-au facut progrese in depunerea de proiecte, progrese la semnarea contractelor, dar Romania sta "prost" la capitolul bani efectiv atrasi, adica plati efective.

"In fiecare an exista un procent de fonduri europene si suntem evaluati cum sunt utilizati acesti bani.

Daca ne concentram pe 2012-2013 va fi prea tarziu ca faza finala de punere in functiune a tuturor proiectelor. Noul exercitiu bugetar al UE ne-ar putea pune in dificultate din punctul de vedere al sumelor alocate Romaniei.

Fac un apel la toate autoritatile de implementare, pentru ca Guvernul nu mai are parghii directe de interventie, suntem la mana autoritatilor locale si de eficienta lor depinde modul de utilizare a fondurilor europene", a mai spus Emil Boc.

Premierul a subliniat ca a cerut si ministrilor o implicare directa, iar prin presiunea publica asupra administratiilor locale sa atraga atentia "ca intarzierile in implementarea proiectelor pun in pericol bani europeni".

"Ministrii pot monitoriza implementarea proiectelor europene. La nivelul tarii sunt situatii cand de la semnare pana la prima lopata trec 18 luni.

Este o mare pierdere a sansei Romaniei sa atraga fonduri europene.

Prin implicarea directa a ministrilor trebuie sa avem un grad ridicat de implementare a proiectelor europene.

Banii trebuie sa se intoarca in plati efective, avem plati de peste un miliard de euro, dar doua treimi sunt prefinantari, bani care nu s-au intors in facturi efective de lucru.

Aici trebuie grabita procedura de rambursare a banilor europeni. Acolo suntem marcati si inventariati, cati bani efectiv s-au cheltuit", a explicat Boc.

#criza, #fonduri, #iesire, #implementare, #proiecte, #ue , #stiri Emil Boc