Emil Boc a demisionat. Ce impact are plecarea sa asupra economiei?

Luni, 06 Februarie 2012, ora 12:28
2679 citiri
Emil Boc a demisionat. Ce impact are plecarea sa asupra economiei?
Premierul Emil Boc si-a dat demisia / Sursa foto: Stirile ProTv

Economia Romaniei nu va fi afectata de plecarea primului ministru Emil Boc din fruntea Executivului. Analistii consultati de Business24 spun ca efectele economice ale demisiei depind foarte mult de rapiditate cu care se va rezolva "noua criza politica".

Dupa ce premierul Emil Boc si-a dat demisia, unii analistii spun ca exista pericolul ca moneda nationala sa se devalorizeze, cel putin pe termen scurt. Alti specialisti sunt mai rezervati in declaratii si spun ca in acest moment este dificil de evaluat impactul asupra economiei. Exista si voci care spun ca demisia lui Emil Boc nu va avea niciun efect asupra sectorului financiar romanesc.

"Nu sunt de parere ca stabilitatea trebuie pastrata cu orice pret. Este o miscare normala (demisia premierului n.red), intr-un stat democratic. Uitati-va ce s-a intamplat in Italia, Grecia si in loc sa scada incertitudinea, a crescut", spune Liviu Voinea, pentru Business24.

Seful Grupului de Economie Aplicata considera ca totul depinde foarte mult de existenta unui program si daca va fi sau nu un guvern de tranzitie. "Un nou guvern politic, cu program ca atare, depinde foarte mult".

In opinia lui Liviu Voinea, din punct de vedere economic, demisia premierului Emil Boc nu va influenta in niciun fel cursul valutar.

"Leul se devalorizeaza doar daca, Doamne fereste, pleaca guvernatorul.

Cursul de schimb nu are nicio legatura, pentru ca este "administrat" de banca nationala, iar plecarea guvernului poate da nastere unor speculatii pe termen scurt. Pe termen mediu si lung, nu este influentat, ci depinde foarte mult de ce va urma", crede Liviu Voinea.

Demisia lui Emil Boc nu e o nenorocire pentru economie

Parerea lui Liviu Voinea este impartasita si de analistul economic Valentin Ionescu, care spune ca leul nu se va devaloriza. "Daca a picat acum guvernul, nu inseamna ca in economie se intampla o nenorocire sau niste lucruri pozitive, spectaculoase. Pur si simplu, nu se va intampla nimic".

Nici analistul economic Constantin Rudnitchi nu crede ca moneda nationala ar avea de suferit, intrucat nu "exista, in acest moment ratiuni pentru care cursul euro leu sa sufere mari modificari. In ultima instanta, am vazut astfel de schimbari in multe tari europene, deci nu cred ca ar fi neaparat o problema care sa se duca spre zona de curs de schimb.

Dar daca o astfel de situatie de discutii politice interminabile se intind pe mai multe saptamani sau chiar mai mult de o luna, atunci si asupra leului se vor vedea niste consecinte.

Ne gandim la o posibila devalorizare a leului in raport cu euro, dar deocamdata, asteptand deciziile politice, nu cred ca putem vorbi despre un impact asupra monedei".

Economia are legiile ei. Demisia premierului nu are niciun efect

Consultantul financiar Valentin Ionescu este de parere ca demisia premierului Emil Boc nu are niciun impact asupra economiei, pentru ca "nu ar avea de ce".

"Economia are legile ei, nu se misca in raport cu o schimbare de guvern sau alta. Economia este influentata de niste decizii care se iau de catre un guvern, dar nu de schimbarea sa.

Prin urmare, daca in zilele urmatoare se anunta un guvern care introduce niste masuri de natura liberala, ar putea sa aiba un impact pozitiv, dar schimbarea de guvern in sine nu va avea niciun efect in economie", spune Valentin Ionescu, pentru Business24.

La randul sau, analistul economic Constantin Rudnitchi spune ca a fost "oarecum surprins de plecarea lui Emil Boc, pentru ca nu este neaparat o chestiune binevenita".

"Cel mai bun lucru care se poate intampla acum in economie este sa se decida pe ce cale merge Romania cat mai repede. Ma refer la faptul ca exista, in acest moment, mai multe variante.

Exista varianta de a se crea un guvern cu un tehnocrat in frunte, varianta alegerilor anticipata sau optiunea continuarii unui guvern al actualei Coalitii, eventual cu un politician in frunte."

Constantin Rudnitchi spune ca prelungirea incertitudinii in politica nu avantajeaza economia. "Ar trebui ca mesajele care vin din sfera politica sa fie clare, sa aiba un calendar de lucru si apoi sa fie implementate. Economia acccepta orice, si guvern tehnocrat sau politic, dar numai sa nu se prelungeasca o stare de incertitudine politica".

Demisia lui Emil Boc nu este un motiv de ingrijorare pentru pietele externe

Intrebat cum vor reactiona pietele, la noua "criza politica" pe care o strabate Romania, Constantin Rudnitchi spune ca "exista niste zone pe care economia romaneasca le-a atins. Sunt redate in comunicatul comun al FMI si al UE, prezentat ieri.

In mod normal, nu ar fi motive de ingrijorare in piete. Romania nu este in acest moment intr-o criza politica, ci mai degraba intr-o schimbare politica. Sigur ca pietele vor astepta decizia, un nou guvern si primele mesaje pe care noul premier le va transmite. Daca aceste mesaje vor fi credibile, atunci sigur ca si pietele se vor aseza si nu vor fi reactii negative".

Analistul economic a tinut sa precizeze ca este rezervat in declaratii, pentru ca "discutam despre o stire foarte calda".

"Ramane de vazut cum vor evolua lucrurile, si ce se va intampla cu consultarile de la Cotroceni. Inteleg ca ele au fost reluate pe vechile teme. Vor trebui facute consultari pe temele de actualitate. Am vazut cu Opozitia doreste alegeri anticipate, iar acest tip de proceduri este foarte complicat, in Romania", concluzioneaza Constantin Rudnitchi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#premier emil boc, #demisie emil boc, #efecte economie demisie Emil Boc , #demisie