Boc: Romania are nevoie de integrare, nu de banii FMI

Joi, 10 Noiembrie 2011, ora 12:55
955 citiri
Boc: Romania are nevoie de integrare, nu de banii FMI

Vom accesa cele 5 miliarde puse la dispozitia noastra de FMI doar in cazul in care lucrurile se inrautatesc in Europa, insa nu este cazul in acest moment, a declarat, joi, premierul Emil Boc, intr-un interviu acordat Bloomberg.

"Suntem inca in stare sa ne finantam deficitul public si vom putea finanta si decalajul de anul viitor. Speram doar ca lucrurile nu se vor inrautati in Europa, sau in vreuna din tarile din apropierea noastra pentru ca asta ne-ar afecta inevitabil", a declarat Boc.

Emil Boc a sustinut in fata jurnalistilor de la Bloomberg ca Romania isi pastreaza planurile de adoptare a monedei euro pentru 2015 pentru ca "acest lucru este foarte important si va aduce beneficii romanilor".

Premierul considera ca lectia acestei crize nu este "mai putina integrare", ci "mai multa integrare" europeana si unitate pentru tarile europene.

Premierul a explicat, de asemenea, de ce Guvernul roman va mentine masurile de austeritate anuntate pentru 2012.

"De ce sa ne pierdem avantajele pe care le avem si sa ne intoarcem la masurile populiste electorale, luand astfel ocazia acestei tari sa faca parte din zona euro?", a argumentat Boc.

#Emil Boc Bloomberg, #Emil Boc integrare euro, #Emil Boc fonduri FMI , #Criza economica