Frunza controversata a turismului romanesc. Vezi ce branduri turistice au strainii

Joi, 02 Iunie 2011, ora 17:42
3817 citiri
Frunza controversata a turismului romanesc. Vezi ce branduri turistice au strainii

Brandul turistic al Romaniei, centrul unei recente campanii de promovare, lansate de Ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, este extrem de controversat. Cu toate acestea, autoritatile spera ca numarul de turisti va creste. Bloombiz.ro iti prezinta brandurile turistice ale altor tari vecine, in asa fel incat sa poti face singur o comparatie intre prezentarea Romaniei si a celorlalte state din Europa.

In timp ce o parte din specialisti sustine ca brandul se potriveste statului roman, altii sustin ca au fost bani cheltuiti inutil.

Romania s-a folosit de bisericile pictate din nordul Moldovei, de caii salbatici din Delta si de mai multe castele medievale, obiective turistice recunoscute de turistii straini si adevarate atractii rare, greu de identificat in alte tari din lume.

Sub titlul „Explore the Carpathian Garden”, Romania ii invita pe turisti sa descopere peisajele din Muntii Carpati si din Delta Dunarii, siturile arheologice care imbina elementele bizantine cu cele latine si sa afle mai multe despre traditiile pastrate de romani.

In ceea ce priveste logoul brandului turistic, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, sustinea, intr-un comunicat, ca este, din punct de vedere vizual, "proaspat, insipirat de unul dintre cele mai puternice simboluri ale poporului roman” si in acord cu tendintele mondiale de reorientare spre natura, descoperire si conservare.

Brandul turistic al Bulgariei sta sub motto-ul "Feel Magic" si a costat 4 milioane de euro.

Bulgaria a mizat pe prezentarea litoralului, un punct forte, din punct de vedere turistic, al tarii vecine dar a inclus si prezentarea unor obiective turistice ce pot fi vizitate pe timpul iernii. Manastirea Aladzha si Castelul Balcic sunt doar cateva dintre acestea.

Daca Bulgaria mizeaza pe litoral si pe muzee, Ungaria pluseaza cu viata de noapte si cu multiplele posibilitati de relaxare in cadrul bailor termale. Intitulat „A love for Life”, brandul turistic al Ungariei ademeneste turistii prezentandu-le Lacul Balaton, unul dintre obiectivele turistice recunoscute pentru numarul mare de statiuni cochete, construite pe mal.

Aici vei gasi nu doar terase, cafenele si restaurante, cat si spatii amenajate pentru practicarea mai multor sporturi in aer liber.

Tot in jurul temei de life style se axeaza si brandul turistic al Serbiei. Logo-ul cu multe culori este insotit de sloganul "Life in the rhythm of the heartbeat".

In videoclipul de prezentare sunt aratate mai mult cladiri istorice din centrul orasului, a caror arhitectura este demna de admirat.

De asemenea, se pot vedea turistii la shopping in metropola sarba si apoi intr-un moment de relaxare, la una dintre sutele deterase din oras.

Slovenia incearca sa atraga turistii in vacanta, apeland la emotii. Sub deviza „I feel SLOVEvania, statul sloven le promite vizitatorilor straini un concediu memorabil.

In Slovenia exista aproximativ 100 de castele pastrate intr-o stare aproape perfecta, alaturi de ruinele a peste alte 500 de edificii similare. In plus, o treime din Slovenia este protejata, cu statut de rezervatie naturala.

Un punct in comun pe care Slovenia il are cu Ungaria este prezenta unui numar semnificativ de izvoare termale, care aduc multiple beneficii pentru sanatate.

Slovacia nu se teme sa profite de unul dintre inconventientele sale, respectiv suprafata mica a tarii si chiar sa il includa in promovarea turistica.

Sub sloganul "Little Big Country", Slovacia ademeneste turistii cu ajutorul celor mai spectaculoase obiective turistice de pe teritoriul sau: Castelul Orava, Lacul Verde (Vysoke Tatry) si imensul teren de golf, Ursul Gri (Grey Bear Tale).

Arhitectura baroca, viata de noapte trepidanta si selectia greu de ignorat de muzee si castele fac din Slovacia o destinatie de vacanta excelenta.

Polonia iti propune un exercitiu de imaginatie, sub deviza "Move your imagination". Nu intamplator, capitala statului polonez este supranumita Venetia Poloniei.

Statul european pune mai mult accentul pe activitatile recreative, petrecute in aer liber, precum drumetiile montane, inotul, pescuitul si explorarea tinuturilor salbatice ale Poloniei, de o frumusete rara.

Pe de alta parte, in Varsovia vei avea parte de cultura si adrenalina, in egala masura, datorita obiectivelor turistice deosebit de interesante si vietii de noapte active.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un alt obiectiv al Green Deal pare să fie lăsat uitării: Ponderea transportului rutier de mărfuri a crescut în zece ani
Un alt obiectiv al Green Deal pare să fie lăsat uitării: Ponderea transportului rutier de mărfuri a crescut în zece ani
Comisia Europeană își propunea, prin Green Deal, ecologizarea transportului de marfă, prin urmare, atragerea a cât mai multe companii de transport de marfă pe calea ferată. Însă în...
De ce a renunțat Alfa Romeo la numele "Milano" pentru un nou SUV. Care este noul nume ales de companie
De ce a renunțat Alfa Romeo la numele "Milano" pentru un nou SUV. Care este noul nume ales de companie
Producătorul auto Stellantis a cedat după o confruntare cu autoritățile italiene și a redenumit SUV-ul al cărui nume a fost contestant. Alfa Romeo Milano a stârnit controverse imediat după...
#brand turistic romania, #frunza brand turistic, #turisti, #vacanta , #stiri Elena Udrea