Efectul "Prima Casa", anulat de locuintele ANL

Luni, 22 Februarie 2010, ora 11:37
2896 citiri
Efectul "Prima Casa", anulat de locuintele ANL

Pornind de la preturile medii ale principalelor tipuri de apartamente, in baza Indicelui imobiliare.ro, www.imobiliare.ro, a realizat o analiza cu privire la influentele programului guvernamental asupra sectorului rezidential si al constructiilor.

Aparent, modificarile programului Prima Casa dau ceva mai multe sanse dezvoltatorilor; in acelasi timp, orientarea spre apartamentele noi reuseste sa tina in frau tendinta de crestere a preturilor de catre proprietarii apartamentelor vechi.

Cu toate acestea insa, ramane un mare semn de intrebare referitor la masura in care Prima Casa 2 va reusi sa-si atinga obiectivul declarat, acela de a da un impuls real pietei imobiliare si sectorului constructiilor.

Suma alocata de Guvern, in scadere fata de anul trecut, nu este singurul motiv de ingrijorare pentru cei care isi pun multe sperante in programul Prima Casa. Adevarata amenintare consta insa in faptul ca o mare parte din aceasta suma, 400-500 de milioane de euro, poate fi orientata spre acordarea de credite cumparatorilor de locuinte ANL.

O comparatie intre preturile promovate de locuintele ANL si cele cerute pentru celelalte categorii de apartamente de pe piata, in baza Indicelui imobiliare.ro, indica adevaratul motiv de ingrijorare pentru principalii actori ai pietei imobiliare.

In conditiile in care o garsoniera ANL costa 19.140 de euro, un apartament cu doua camere - 26.950 de euro, iar unul cu trei camere - 36.014 de euro, preturi considerabil mai mici decat cele cerute in prezent pentru apartamentele vechi sau cele noi, este usor de presupus de care dintre aceste categorii va fi absorbit fondul programului Prima Casa 2.

Ramane de vazut la ce strategii vor apela dezvoltatorii pentru a deveni competitivi in piata.

Efectul va fi vizibil si asupra cumparatorilor care nu se califica pentru locuintele ANL, limita de garantare pentru acestia fiind sensibil redusa.

Preturile la care pot fi cumparate locuintele ANL au fost anuntate saptamana trecuta de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului spera sa vanda 20.000 de locuinte ANL, pe care sa obtina aproximativ 500 milioane euro.

Creditul pentru cumpararea unei locuinte prin "Prima Casa" va fi garantat in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte cu lucrari inca neincepute, iar cumparatorii organizati in asociatii vor avea o garantie de cate 75.000 euro, tot pentru case noi.

#anl, #apartamente, #casa, #imobiliara, #piata, #prima , #stiri Elena Udrea