Comisia Udrea cere inceperea urmaririi penale

Miercuri, 09 Septembrie 2009, ora 11:21
1862 citiri
Comisia Udrea cere inceperea urmaririi penale

Ludovic Orban a declarat ca deputatii din Comisia Udrea au decis ca raportul final al anchetei sa contina un punct distinct in care sa se ceara inceperea urmaririi penale in cazul ministrului PDL al Turismului, pentru incalcarea Legii raspunderii ministeriale, Constitutia si Regulamentul Camerei, potrivit Mediafax.

Orban a precizat ca decizia Comisiei a fost luata cu unanimitate de voturi.

Deputatul liberal a mentionat ca raportul comisiei urmeaza sa fie finalizat saptamana viitoare, marti sau miercuri.

"Este evident ca aceasta decizie (de solicitare a inceperii urmaririi penale a Elenei Udrea - n.r.) este rezultatul comportamentului ministrului Turismului si a Ministerului Turismului, contrar art.11 din Constitutie, care prevede obligativitatea fiecarui ministru de a pune la dispozitia comisiei de ancheta toate informatiile solicitate", a afirmat Orban.

El a sustinut ca Elena Udrea a incalcat si art. 8 lit. b din Legea raspunderii ministeriale, care considera infractiune furnizarea de informatii care nu sunt conforme cu realitatea, precum si art. 8 al.2 lit. a, care pedepseste refuzul nejustificat de a pune la dispozitia comisiei informatiile solicitate.

Potrivit lui Orban, raspunsurile Ministerului Turismului si declaratiile Elenei Udrea demonstreaza ca ministrul Turismului a incalcat toate aceste articole din Legea raspunderii ministeriale.

Ludovic Orban a mai spus ca ministrul Turismului si PDL au boicotat activitatea acestei comisii si au facut tot ce este posibil pentru a o impiedica.

Solicitarea de incepere a urmaririi penale va face parte din raportul final al comisiei de ancheta, alaturi de alte concluzii, a mai spus Orban, aratand ca deputatii din comisie vor lucra pe fiecare domeniu si pana joi vor prezenta un proiect de raport.

"Am hotarat ca, pana joi, sa se finalizeze toate expertizele, iar marti, in sedinta comisiei, sa se finalizeze proiectul de raport pentru a fi adoptat. Daca nu reusim marti, atunci miercuri", a adaugat Ludovic Orban.

El a mai spus ca acest raport va fi inaintat Biroului Permanent, care va stabili daca, inainte de a fi prezentat plenului, este nevoie sa treaca prin alte comisii. Orban a aratat ca, in opinia sa, faptul ca ministrul Turismului, Elena Udrea, are si calitatea de deputat face ca acesta sa treaca si prin Comisia juridica.

Biroul permanent al Camerei Deputatilor a amanat pentru miercuri discutarea sesizarii ministrului Turismului, Elena Udrea, care reclama conducerii Camerei "incompatibilitatea" si "comportamentul abuziv" al unor membri din Comisia parlamentara de ancheta in cazul sau.

Secretarul Camerei Deputatilor Dumitru Pardau (PDL) a declarat, luni, ca discutia pe tema sesizarii Elenei Udrea a fost amanata la propunerea liberalului Bogdan Olteanu.

Potrivit lui Pardau, sesizarea ministrului Turismului se refera la "incompatibilitatea unor membri" din comisia de ancheta, la "blocajul generat de lipsa regulamentului de functionare" al acestei comisii si la "comportamentul abuziv" al unor deputati din comisie.

Ministrul Turismului Elena Udrea a fost invitata de doua ori la comisia parlamentara de ancheta, care verifica legalitatea modului in care au fost cheltuiti banii publici alocati acestui minister.

Udrea s-a prezentat de fiecare data pentru a critica dur prezenta in comisie a unor deputati, pe motiv ca acestia ar dori sa-i fabrice un dosar penal.

 

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#comisie, #dosar, #orban, #penala, #turism, #udrea, #urmarire , #stiri Elena Udrea