300 de blocuri din Capitala, reabilitate termic din toamna

Joi, 01 Septembrie 2011, ora 15:16
2370 citiri
300 de blocuri din Capitala, reabilitate termic din toamna

In sectorul 6 al Capitalei vor fi reabilitate termic trei sute de blocuri, incepand din aceasta toamna, investitia totala ridicandu-se la 70 milioane euro si fiind finantata dintr-un credit de la Banca Europeana de Investitii (BEI), au anuntat joi primarul Cristian Poteras si ministrul Elena Udrea.

"E un proiect extrem de important, mai ales in cartierele de blocuri asa cum este Drumul Taberei. Inseamna o factura mai mica la intretinere. Reabilitarea termica este un program extrem de important.

In Romania sunt trei milioane de apartamente, e un efort urias din partea statului sa reabiliteze termic trei milioane de apartamente odata.

Insa in aceasta toamna va fi un bum cu programul de reabilitare termica a locuintelor si speram ca multe cereri dintre cele deja depuse sa isi gaseasca rezolvare. Stiu ca primaria a si contractat un credit pentru contributia la programul de reabilitare termica si are pregatite sa dea drumul la 300 de blocuri", a declarat joi ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.

Procedurile s-au desfasurat toata vara, iar lucrarile urmeaza sa porneasca in toamna. Ministrul Elena Udrea a adaugat astfel ca va continua reabilitarea termica a locuintelor.

De asemenea, privind proiectele din Sectorul 6 din Bucuresti, Udrea a afirmat ca se vor construi trei crese in sector, precum si un bazin de inot.

"Am scos la licitatie si urmeaza sa contractam trei crese/gradinite in Sectorul 6, in total 180 de locuri pentru prescolari, un proiect de 5,5 milioane lei.

De asemenea, facem doua sali de sport scolare pentru tinerii care merg la Scoala nr. 172 si nr. 155. De asemeni, un bazin didactic de inot la Liceul Lovinescu. Mai avem in vedere si o reabilitare a unei sali de sport, la Elena Cuza. In felul acesta, incercam sa venim in intampinarea nevoilor si dorintelor copiilor care trebuie sa mai faca si miscare", a precizat Udrea.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si primarul Sectorului 6, Cristian Poteras, au semnat joi doua contracte in valoare totala de 77 milioane lei, finantate prin Programul Operational Regional, pentru modernizarea parcului Moghioros din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti.

Elena Udrea a specificat ca va mai semna si alte proiecte cu Primaria Sectorului 6, care a depus 12 proiecte, joi fiind semnate primele doua. 

#reabilitare termica, #blocuri, #bucuresti, #elena udrea , #stiri Elena Udrea