Fondul Proprietatea mai vrea 160 milioane euro de la stat din privatizarea BCR

Joi, 15 Mai 2008, ora 13:31
1024 citiri
Fondul Proprietatea mai vrea 160 milioane euro de la stat din privatizarea BCR

Fondul Proprietatea trebuie sa mai primeasca de la stat, din banii incasati din privatizarea BCR, inca 160 milioane euro, care reprezinta diferenta dintre valoarea pachetului de 4% din capitalul bancii si suma incasata deja de la stat, a declarat directorul general al Fondului, Dana Lulache.

Fondul Proprietatea a incasat pana in prezent 88 milioane euro in urma privatizarii BCR, adica 4% din cat a obtinut statul roman, insa Fondul trebuie sa primeasca 4% din valoarea BCR, a argumentat Lulache.


"Fondul Proprietatea a trimis o invitatie la conciliere Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) pentru primirea restului de bani din privatizarea BCR si speram sa-i obtinem pe cale amiabila, insa avem si varianta obtinerii banilor pe cale litigioasa", a mentionat Lulache.


Ea a adaugat ca, in prezent, Fondul Proprietatea este intr-o faza prelitigioasa cu statul roman.


Banca Comerciala Romana (BCR) a fost privatizata complet in 2006, iar Erste Bank a devenit actionarul majoritar, detinand in prezent 69,1719% din actiunile BCR, dupa cumpararea pachetului detinut de statul roman, BERD si IFC - finalizata in octombrie 2006 - si dupa o oferta facuta salariatilor bancii, care detineau un pachet de circa 8% din capital.


Altia actionari ai BCR sunt cele cinci societati de investitii financiare (SIF), cu o detinere cumulata de 30,1175% din capital, si mai multe fonduri de investitii, companii si persoane fizice, cu pachete mai mici.


Erste a platit, pentru 61,8825% din actiunile BCR, 3,75 miliarde euro, pret la care banca era evaluata la o valoare totala de 6,06 miliarde euro.


Statul roman a incasat de la Erste Bank, pentru pachetul de 36,88% din actiuni pe care il detinea, circa 2,2 miliarde euro.

 

Schroders Investment Management a fost numit consultantul financiar al

Fondului Proprietatea

Schroders Investment Management a fost desemnata

castigatoarea selectiei consultatului financial al Fondului Proprietatea, au

declarat, joi, reprezentanti ai Fondului.

In ultima etapa a selectiei au fost prezente si

companiile Mercer si Industrie un Finanzkontor Etabl. and Independent Capital

Management.

Fondul Proprietatea plateste 3,7 milioane euro ca sa-si mentina

detinerea la Electrica Muntenia Sud

Actionarii Fondului Proprietatea au decis

miercuri ca Fondul sa-si mentina participatia la Electrica Muntenia Sud si

urmeaza sa plataesca 3,7 milioane euro la un pret de 10 lei pe actiune, a spus

joi directorul general al Fondului Proprietatea, Dana Lulache.

"S-a pus problema mentinerii sau nu a

participatiei Fondului Proprietatea la Electrica Muntenia Sud, iar actionarii

au decis sa participe la majorarea de capital. Daca nu am fi participat la

majorarea de capital, Fondul si-ar fi diminuat detinerea la 7,8%",

a mentionat Lulache.

Pana la sfarsitul lunii mai, Fondul Proprietatea

va prezenta situatia financiara care trebuia facuta publica pana la 30 aprilie.

Actionarii Fondului au aprobat, in sedinta din 14

mai, exercitarea dreptului de preferinta de catre Fondul Proprietatea in

calitate de actionar, precum si participarea Fondului la majorarea de capital

social la Electrica Muntenia Sud SA pentru mentinerea unei cote de 12% din capitalul

social al acesteia, anuntase miercuri Fondul.