Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Teodorovici sustine ca studentii pot lucra oriunde in lume, dar ar trebui ca, dupa absolvire, sa returneze ce le-a dat statul

Teodorovici sustine ca studentii pot lucra oriunde in lume, dar ar trebui ca, dupa absolvire, sa returneze ce le-a dat statul
Studentul poate sa lucreze oriunde doreste in Europa si in lume, dar daca primeste din partea statului un sprijin, dupa terminarea facultatii sa existe o perioada in care sa returneze ce a primit, asa cum se intampla in Europa, a declarat, joi, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, intr-o conferinta de specialitate.

"Si eu am fost student, chiar daca de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus si nu o sa spun niciodata ceva impotriva unui principiu european, un principiu de bun simt. Eu intotdeauna nu ma uit doar la litera unei legi, pentru mine conteaza si spiritul acelei legi. Cele patru principii al Uniunii Europene nu vor fi niciodata incalcate de mine, oricand ar incerca unii sa-mi puna in carca acest lucru. Nu vrea nimeni sa tina pe nimeni legat de glie.

Doar am ridicat acea problema a unui sistem pe care alte state din Europa il practica. Chiar am rugat-o aseara pe fata mea sa-mi trimita si mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectiva din tara respectiva, sa vad ce scrie. Ce te angajezi sa faci, pentru ca statul iti da un imprumut sa faci respectiva universitate... Eu n-am spus altceva decat ce Europa practica astazi. Studentul poate sa lucreze oriunde doreste in Europa, in lume, dar daca primesti din partea statului un sprijin, dupa terminarea facultatii sa existe o perioada in care acele lucruri pe care statul ti le-a dat sa returnezi, asa cum se intampla in Europa", a spus Teodorovici.

Intrebat cum comenteaza nemultumirile studentilor fata de noile intentii ale Guvernului fata de facilitatile acordate pentru transportul pe calea ferata, ministrul Finantelor Publice a precizat ca gratuitatile "nu reprezinta un drept, ci o facilitate".

"Legat de transportul pe calea ferata, acesta nu este un drept, ci o facilitate. De ce sa nu fie 26 de ani varsta limita pana la care sa fie acordata aceasta facilitate? Constitutia ne obliga pe noi ca si stat sa asiguram invatamantul liceal. E normal ca toti sa platim pentru aceasta facilitate la a doua, a treia facultate? Vine statul si suporta, sprijina si incurajeaza invatatul, dar de ce sa nu fie limitate aceste calatorii (cu trenul, n.r.) la un numar de...?

Ai un veteran de razboi si legea ii spune ca are dreptul sa calatoreasca de 12 ori gratuit sau mai putin... Merge la ghiseu si vrea sa ajunga undeva (cu trenul, n.r.) cu legea in mana si acolo i se spune 'Ne pare foarte rau, nu mai sunt locuri, au fost ocupate'. Este corect? Trebuie sa discutam lucrurile astea foa ...citeste mai departe despre "Teodorovici sustine ca studentii pot lucra oriunde in lume, dar ar trebui ca, dupa absolvire, sa returneze ce le-a dat statul" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1831 ori