Elevii din Capitală ar putea trece la școala online dacă se prelungește greva STB. Recomandarea Ministerului Educației în privința absențelor

Luni, 24 Ianuarie 2022, ora 17:42
1621 citiri
Elevii din Capitală ar putea trece la școala online dacă se prelungește greva STB. Recomandarea Ministerului Educației în privința absențelor
Sală de clasă pustie FOTO Unsplash

Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti recomandă motivarea absenţelor elevilor care nu au putut ajunge la cursuri joi şi vineri, 21 ianuarie, din cauza grevei STB. De asemenea, cele două instituţii au emis o recomandare pentru organizarea online a cursurilor pentru elevii care nu pot ajunge, dacă criza transportului se prelungeşte.

”Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti apelează la autoritatea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti pentru a găsi resurse astfel încât sa asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educaţie al elevilor, având în vedere pierderile educaţionale suferite deja în contextul crizei sanitare”, a transmis luni, 24 ianuarie, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Bucureşti motivarea absenţelor elevilor care, în urma grevei angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti din zilele de 20 şi 21 ianuarie 2022, nu au putut participa la cursuri.

”De asemenea, se recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Bucureşti identificarea de soluţii astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti, elevii care nu pot ajunge în unităţile de învăţământ să desfăşoare activitatea didactică online”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Protestul angajaţilor STB a ajuns în cea de-a cincea zi. ...citeste mai departe despre "Elevii din Capitală ar putea trece la școala online dacă se prelungește greva STB. Recomandarea Ministerului Educației în privința absențelor" pe Ziare.com

#greva stb, #scoala online, #absente, #Ministerul Educatiei , #Stiri Educatie