Sindicaliştii din Educaţie vor organiza joi, 25 mai, un protest în Piaţa Victoriei, în cadrul mitingului urmând să fie anunţat răspunsul sindicatelor cu privire la oferta Guvernului, potrivit liderilor Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".
Aceştia au anunţat miercuri seara, după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului, că greva va continua, iar în cursul zilei de joi va veni şi răspunsul la oferta autorităţilor.
"Să-i lăsăm pe colegii noştri să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului. Ea va ajunge în cursul acestei seri în fiecare unitate şcolară din România, peste tot unde colegii au fost în acţiuni de protest şi sunt în acţiuni de protest, şi până mâine vor da un răspuns foarte clar la această ofertă. Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizaţiilor sindicale care au membrii intraţi în grevă generală. Mâine va fi grevă generală şi mâine va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv", a precizat Marius Nistor miercuri seara.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a arătat, la rândul său, că mesajele din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a acestei oferte.
După întâlnirea de la sediul FSLI, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seara, că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.
"S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie", a spus Neacşu.
Secretarul general al Guvernului a precizat că în acest moment nu poate fi vorba despre creşteri salariale şi nici despre acordare de sporuri.
Liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, miercuri seară, după negocierile cu reprezentanţii Guvernului, că greva generală va continua şi joi, când ”va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv” cu privire la oferta făcută.
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că, din mesajele primite până în prezent, oferta va fi respinsă, însă trebuie consultaţi toţi colegii. ”Vreau să fie un mesaj foarte clar, nu s-a luat aici vreo decizie privind încetarea vreunei acţiuni de protest, decizia revine strict membrilor de sindicat din toate unităţil ...citeste mai departe despre "Greva profesorilor a intrat în a patra zi de protest. Sindicalist: ”Va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”" pe Ziare.com