Analfabetismul științific, inamicul nevăzut care ne bagă în ignoranță. Cum s-a ajuns ca o treime din români să creadă că oamenii trăiau în vremea dinozaurilor

Luni, 01 Noiembrie 2021, ora 15:03
1209 citiri
Analfabetismul științific, inamicul nevăzut care ne bagă în ignoranță. Cum s-a ajuns ca o treime din români să creadă că oamenii trăiau în vremea dinozaurilor

Cauzele analfabetismului științific și tehnologic pot fi căutate în școală, în special, iar efectele sale nefaste se fac simțite în perioadele în care vocile autorizate ale societății ar trebui să se facă auzite, cum este pandemia COVID-19. Cum putem verifica nivelul analfabetismul științific ne spune Gabi Bartic, BRIO.

Ziare.com: Cel mai recent Eurobarometru arată că doar 2% din români au putut răspunde corect la mai mult de opt întrebări legate de știință și tehnologie. Ce concluzie să tragem de aici?

Gabi Bartic: Să tragem concluzia că suntem un popor extrem de puțin alfabetizat științific. Aceste date, lipsa alfabetizării de toate felurile – funcțională, științifică, numerică, etc - nu sunt surprize pentru noi, având în vedere rezultatele pe care le tot discutăm (steril, dacă mă întrebați pe mine) de ani de zile. Acest Eurobarometru nu cercetează însă doar copiii de 15 ani, cum face PISA, ci sondează întreaga populație. Și rezultatele spun, afară de interminabilele prilejuri de glume pe care le găsim în studiu, că românii nu știu carte. Că nu avem baze științifice pentru mai nimic din jurul nostru, că nu înțelegem ce citim, că ne interesează foarte puțin știința. Și că, în general, nu prea ne interesează să știm lucruri.

Concomitent cu aceste concluzii ne putem explica, evident, și multe alte realități: apetitul crescut către cancan și scandal, aderența extrem de bună la teorii conspiraționiste, creșterea în notorietate a indivizilor cu un discurs în care identificăm cu greu 100 de cuvinte diferite și asa mai departe.

De unde vine acest dezinteres al românilor față de știință și tehnologie?

Din școală. Mai exact, din lipsa educației ce ar trebui să vină dinspre școală. Din lipsa respectului față de cei care au informații științifice serioase. Din extrem de proasta valorizare la nivel societal a celor care au învățat și din alte sute de motive. Dar cel mai grav, din faptul că meseria de profesor a ajuns una extrem de prost văzută în societatea românească. Și atunci e un cerc vicios: profesia nici nu mai atrage vârfurile și acest lucru duce la o și mai proastă valorizare. Apoi, produsul școlii (elevii și rezultatele lor) nu mai e unul de calitate, ducând la același rezultat – extrem de slaba valorizare a celor care „știu carte”.

Cum ne afectează acest grad scăzut de alfabetizare ca societate și ce impact ...citeste mai departe despre "Analfabetismul științific, inamicul nevăzut care ne bagă în ignoranță. Cum s-a ajuns ca o treime din români să creadă că oamenii trăiau în vremea dinozaurilor" pe Ziare.com

#Gabi Bartic, #brio, #candidat concurs directori de scoli, #rezultate, #sistem educational romanesc , #Stiri Educatie