Curs de programare cu obiectiv sigur: angajarea ca IT-ist în 8 luni!

Joi, 29 Iunie 2023, ora 18:30
512 citiri
Curs de programare cu obiectiv sigur: angajarea ca IT-ist în 8 luni!
FOTO: freepik.com

Începutul e întotdeauna promițător, însă de puține ori se întâmplă ca scenariul creionat să fie și confirmat la final. Un factor important care influențează rezultatul este unul care, la o primă vedere, pare a nu avea legătură directă cu capacitatea de învățare, însă îl vei recunoaște și la tine: motivația!

Specialiștii în dezvoltarea umană au realizat de-a lungul timpului studii care au arătat că modul de asimilare a informațiilor este influențat în mod incontestabil de motivație, de mindset, cât și de aspecte ce țin de viața personală. Acest lucru a fost observat și conștientizat și de fondatorul WellCode în perioada de colaborare cu marile companii Facebook și Google, din Statele Unite ale Americii. În urma experienței căpătate în cadrul acestora, Petru Trîmbițaș a înțeles modul în care relația cu mentorul și suportul psihologic își pot pune amprenta pe succesul profesional. Așa că, odată întors în țară, a pus bazele unui curs de programare WellCode unic pe piața din România, care îmbină învățarea de cod cu dezvoltarea personală.

Mentoratul funcționează ca o carte interactivă și oferă utilizatorului posibilitatea de a învăța atunci când îi permite timpul, independent de evoluția celorlalți participanți de pe platformă. Cu toate că vei lucra independent, nu vei fi niciodată singur! Mentorii îți vor fi alături la fiecare pas și te vor ghida către găsirea soluției perfecte pentru problema de pe platformă.

Comunicarea bidirecțională mentor - discipol oferă un plus de autenticitate acestui program, diferit de oricare alt curs de programare de pe piața IT din România. Acest model de comunicare îți oferă încrederea de a pune întrebări, astfel încât să obții răspunsurile de care ai nevoie pentru a te putea dezvolta și pentru a reuși să-ți creezi un model mental de scriere de cod curat și corect.

Un curs de programare clasic nu te insotește pe drumul dezvoltării, așa cum o fac mentorii WellCode. Aceștia îți sunt alături și îți ghidează evoluția, astfel încât să reușești să obții rezultatele dorite în cel mai scurt timp. Misiunea mentorilor nu se încheie, însă, odată cu parcurgerea platformei. După ce ai reușit să rezolvi toate problemele de pe platformă, mentorii te vor ajuta să îți scrii propria aplicație și să-ți realizezi portofoliul de proiecte, pe care să îl prezinți viitorilor angajatori. Acest pas în dezvoltarea carierei tale de programator nu-l vei regăsi în cadrul niciunui alt curs de programare clasic.

Formarea ta nu se oprește aici! Concomitent cu dezvoltarea portofoliului de proiecte, mentorii te vor ajuta să-ți rafinezi abilitățile soft skills și tehnice, pentru a reuși să treci cu brio de interviu.

Așa cum spuneam la început, dezvoltarea profesională nu ar fi un succes dacă nu ar fi susținută de dezvoltarea personală. Schimbarea mindset-ului personal este un proces prin care vei trece sub atenta coordonare a specialiștilor în dezvoltare personală. Coachii te vor ajuta să îți conștientizezi emoțiile și gândurile negative care te blochează și care te conduc pe calea demotivării. Totodată, ei te vor ajuta să îți dezvolți strategii și tehnici de gestionare a acestora și de depășire a fricii de eșec. Coachii te vor ajuta să îți stabilești obiective secundare, a căror atingere să îți ofere energia de a continua și încrederea că, în curând, obiectivul final poate fi atins: angajarea ca programator.

Programează chiar acum o ședință de consultanță cu mentorii WellCode și descoperă singur de ce mentoratul fondat de Petru Trîmbițaș este diferit de orice alt curs de programare.

#cursuri programare, #programare, #educatie , #Cursuri programare

Curs valutar

1 EUR = 4.9766 RON

0.0003

1 USD = 4.5135 RON

0.0050
  1. Marius Barbu (NEPI RockCastle) la The Real Estate Event: „Vestul Europei nu crește în același ritm cu Europa Centrală și de Est” VIDEO
  2. Michael Topolinski IV (Intero Property Development) la The Real Estate Event: „Bucureștiul se confrunta de fapt cu o criză a prețurilor în general, nu cu una imobiliară”
  3. Alina Dekany (IMSOL) la The Real Estate Event: ”Cea mai importantă parte în tehnologizarea în zona de real estate comercial este glass LED” VIDEO
  4. Sorin Preda (Global Vision) la The Real Estate Event: „Sunt atât de multe lucruri de făcut în România, acum 2-3 ani nici nu ni le imaginam”
  5. Alina Necula (Lion's Head) la The Real Estate Event: "Avantajele României țin de mărimea pieței și de calitatea produselor imobiliare"
  6. Adi Steiner (STC Partners) la The Real Estate Event: "Am lansat un nou proiect, 170 de apartamente într-o zonă realmente urbană a orașului”
  7. Geo Mărgescu (Forte Partners) la The Real Estate Event: "PUG-ul va fi foarte bun pentru piața imobiliară, dar aprobarea lui va dura foarte mult"
  8. Oana Rădulea (SEMA Real Estate) la The Real Estate Event: „E o mare bucurie pentru noi că am putut să dăm drumul la proiectul de rezidențial. E o nevoie acută în piață” VIDEO
  9. Dennis Selinas (Globalworth) la The Real Estate Event: „Singurul mod de a instituționaliza produsele imobiliare care pot atrage investiții este să facem clădiri performante”
  10. Antoniu Panait (Vastint) la The Real Estate Event: "Predictibilitatea este foarte importantă pentru viitorii investitori, iar România are nevoie de investitori"