Peste un sfert din tinerii români au suferit în 2022 deprivări materiale și sociale severe. Este cel mai mare procent din UE

Vineri, 23 Februarie 2024, ora 15:03
0 citiri
Peste un sfert din tinerii români au suferit în 2022 deprivări materiale și sociale severe. Este cel mai mare procent din UE

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii persoanelor cu vârste între 15 și 29 de ani care au suferit în 2022 deprivări materiale și sociale severe.

Procentul este uriaș, de peste 25% și cu mult peste situația din Bulgaria, țara aflată pe locul doi în clasament.

Mai mult decât atât, în perioada 2019-2022 ponderea tinerilor care au suferit deprivări materiale și sociale severe în România a crescut cu aproximativ 5%.

Un număr de 12 state UE, sub 3%

Rata deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor (cu vârste între 15 și 29 de ani) din UE a fost de 6,1% în 2022, potrivit Eurostat.

Rata a fost puțin mai mare (6,7%) în rândul populației totale (toate persoanele care locuiesc în gospodării private).

Cele mai mari ponderi de tineri care s-au confruntat cu privațiuni materiale și sociale severe în 2022 au fost înregistrate în România (25,4%), Bulgaria (18,6%) și Grecia (14,9%).

În schimb, rata a fost sub 3% în 12 state membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Austria, Luxemburg, Croația, Polonia, Cehia, Olanda, Estonia, Malta, Cipru, Finlanda și Suedia.

Avans de 5% în România, față de 2019

Trebuie precizat că rata deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor a fost cu aproape 5 procente mai mare în România în 2022, în comparație cu 2019, ultimul an de dinaintea declanșării pandemiei de coronavirus.

Astfel, tinerii care sufereau de deprivări materiale și sociale severe în România erau în podere de 20,5% în 2019. Rata a crescut la 24% în 2020, pentru a scădea la 23,1% în 2021 și a trece de 25% în 2022.

Și la nivelul UE ponderea tinerilor care suferă de deprivări materiale și sociale severe a crescut în 2022 față de 2019, dar avansul este net inferior, de doar 0,7%.

Astfel, procentul era de 5,4% în 2019, pentru a crește cu un punct procentual în 2020, la 6,4% și a scădea la 6,1% în 2021 și 2022.

Tineri în risc de sărăcie sau excluziune socială

Rata generală de risc de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-29 de ani a fost de 24,5% în 2022 în UE, cu 2,9 puncte procentuale mai mare decât rata pentru totalul populației (21,6%).

La examinarea componentelor specifice AROPE, rata riscului de sărăcie în rândul tinerilor a fost cu 2,8% mai mare în comparație cu populația generală (19,3% în rândul tinerilor de 15-29 ani față de 16,5% pentru populația totală).

În mod similar, proporția persoanelor care trăiesc în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii a fost cu 0,4% mai mare în rândul tinerilor (8,7% față de 8,3% pentru totalul populației).

În schimb, ponderea persoanelor care se confruntă cu privațiuni materiale și sociale severe a fost puțin mai mică în rândul tinerilor în comparație cu populația totală.

Riscul de sărăcie sau excluziune socială corespunde sumei persoanelor care sunt fie expuse riscului de sărăcie, fie grav defavorizate din punct de vedere material și social sau care trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate foarte scăzută a muncii.

Articol realizat in colaborare cu Risco.ro

...citeste mai departe despre "Peste un sfert din tinerii români au suferit în 2022 deprivări materiale și sociale severe. Este cel mai mare procent din UE" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, al treilea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în 2023
România, al treilea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în 2023
România a avut în 2023 al treilea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, prin raportarea discrepanței dintre veniturile și chetuielile bugetare la produsul intern brut (PIB) din...
Cum s-au repliat afaceristii romani fata de impozitarea agresiva impusa de stat
Cum s-au repliat afaceristii romani fata de impozitarea agresiva impusa de stat
Numarul de firme infiintate in primele doua luni ale acestui an a avut evolutia influentata de recentele cresteri de impozite din 2023 si ianuarie 2024, astfel structura acestora a fost modificata,...
#economie , #Stiri Macroeconomie