„Rețeta” reală pentru o economie puternică. De ce unele națiuni prosperă, iar rămân blocate în sărăcie: „Schimbările nu vin doar din partea elitelor” VIDEO

În cadrul ultimului episod al emisiunii Ziare.com Business Focus, Daniel Sandu, sociolog, economist și Postdoctoral Research Fellow la Universite de Fribourg a încercat un răspuns la o întrebare cu greutate, dar importantă, mai ales înainte de două runde cruciale de alegeri, și anume care ar fi „rețeta” unei economii cu adevărat de succes.

Iar cheia răspunsului a trecut și prin ideile celor trei laureați ai premiului Nobel pentru Economie din 2024, Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson, regăsite, pe lângă corpusul lor de lucrări, și în volumul Why Nations Fail - De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității si ale sărăciei.

Cartea explorează motivele pentru care unele națiuni prosperă, în timp ce altele rămân blocate în sărăcie. Autorii argumentează că diferențele dintre națiuni nu sunt determinate de factori geografici, culturali sau de resurse naturale, ci de calitatea instituțiilor politice și economice și implicarea directă a societății civile în formarea acestora pe o direcție a inovației, investițiilor și creșterii economice.

Totodată, economiștii categorisesc țările în funcție de calitatea instituțiilor lor în două tipologii majore: „inclusive” și extractive. Statele cu instituții „inclusive” sunt caracterizate de un cadru politic și economic care promovează participarea largă a cetățenilor în viața publică și accesul egal la oportunități. Aceste instituții se bazează pe transparență, stat de drept și protecția drepturilor de proprietate, ceea ce stimulează inovația, investițiile și creșterea economică. În astfel de state, puterea este dispersată între multiple grupuri și controlată de mecanisme democratice, ceea ce previne concentrarea resurselor în mâinile unui grup restrâns. Acemoglu și Robinson argumentează că acest tip de instituții creează un cerc virtuos, în care prosperitatea economică susține stabilitatea politică și invers.

În schimb, statele cu instituții extractive concentrează puterea și resursele în mâinile elitelor politice sau economice, care utilizează aceste instituții pentru a-și consolida dominația și a extrage bogăția de la restul populației. Aceste regimuri sunt caracterizate de corupție, inegalitate și lipsa unor mecanisme eficiente de responsabilizare a liderilor. În loc să încurajeze inovația și competiția, ele descurajează participarea și redistribuirea echitabilă a resurselor, ceea ce duce la stagnare economică și instabilitate politică. Potrivit autorilor, instituțiile extractive generează un cerc vicios, în care sărăcia și inegalitatea perpetuează controlul autoritar.

Daniel Sandu a explicat că teoria lui Daron Acemoglu și James A. Robinson din „Why Nations Fail” oferă o perspectivă esențială asupra discrepanțelor economice dintre națiuni, punând accent pe calitatea instituțiilor politice și economice. „Aceste discrepanțe nu sunt cauzate de factori geografici, culturali sau resurse naturale, ci de felul în care funcționează instituțiile – fie că sunt „inclusive”, fie extractive”, a subliniat sociologul. El a adăugat că aceste instituții includ atât reguli formale, cât și informale, precum normele sociale sau modul în care oamenii interacționează.

Un aspect important adus în discuție de sociolog pentru a separa conceptual cele două tipuri de instituții a fost citat de acesta din cartea „The Narrow Corridor” (n.r. eng. Coridorul Îngust), a autorilor laureați ai Premiului Nobel, legat de echilibrul delicat dintre puterea statului și societatea civilă. Practic, există deosebit de multe oportunități pentru ca o societate să capete un caracter extractiv și foarte puține pentru dezvoltarea instituțiilor „inclusive”. „Există o negociere constantă între leadership și populație, iar dacă una dintre părți devine prea puternică, rezultatul poate fi fie autocrația, (...) fie anarhia.” Sandu a subliniat astfel că activitatea politică, implicarea civică și dialogul dintre cetățeni și autorități sunt deosebit de importante pentru a dezvolta acest echilibru, acest „coridor îngust”, pentru crearea unei societăți cu instituții „inclusive”: „În momentul în care dăm mai multe oportunități mai multor oameni, aceștia devin mai entuziasmați și mult mai implicați economic, ceea ce duce deseori la creștere economică și cercuri virtuoase”.

Ce fel de țară este România? Pornirea din sânul unor structuri pur extractive și tranziția continuă în care încă ne aflăm

În ceea ce privește posibila încadrare a României într-una din cele două categorii, Daniel Sandu a recunoscut istoria țării, marcată de instituții extractive, dar a remarcat progresele post-decembriste și influența pozitivă colosală pe care a adus-o cu sine încadrarea într-un mecanism economic supra-statal precum Uniunea Europeană.

„România a trecut prin perioade istorice de conducere autocratică și de lipsă a unui dialog real între elitele politice și populație. Societatea civilă a fost prea slabă pentru a contracara dominația elitelor politice și a influența direcția instituțiilor,” a afirmat sociologul. Comunismul și anii imediat următori au perpetuat practic un sistem care a favorizat concentrarea puterii și a resurselor în mâinile unei minorități, limitând șansele de dezvoltare economică și socială.

Cu toate acestea, în ultimele două decenii, societatea civilă a început să câștige o formă de autonomie și forță, ceea ce este un pas important spre instituții mai „inclusive”, a remarcat acesta, cu toate că transformările sunt deosebit de lente și fragile și necesită o implicare constantă din partea cetățenilor. „Ultimii 20 de ani, și în special ultimii 10-15 ani, au adus o accelerare a dezvoltării societății civile. Aceasta începe să devină suficient de puternică pentru a negocia cu elitele politice și a influența direcția instituțiilor,” a explicat el.

„Unul dintre cele mai puternice imbolduri pentru crearea de instituții „inclusive” a venit de la presiunea Comisiei Europene, care a cerut schimbări instituționale și a încurajat dialogul între societatea civilă și elitele politice,” a explicat el. Deși inițial aceste schimbări au fost percepute ca „forme fără fond”, ele au început să-și dezvolte un ecosistem propriu, demonstrând un progres clar. Sociologul a subliniat că România traversează o perioadă de tranziție pozitivă, reflectată în creșterea economică rapidă și îmbunătățirea bunăstării sociopolitice. „Pentru prima oară în istorie, România are un GDP per capita și cifre de bunăstare care depășesc multe țări din regiune. Este clar că suntem pe o direcție pozitivă, chiar dacă nu știm dacă am fi reușit acest lucru pe cont propriu, fără influența externă,” a declarat Sandu.

Importanța reală a implicării civice și politice. Cum poate societatea civilă să forțeze instituțiile să renunțe la tendințele extractive și cercul vicios al neîncrederii

Sandu vede în acest progres lent înregistrat în ultimele decenii de țara noastră o oportunitate reală pentru România de a-și transforma instituțiile din unele extractive în unele „inclusive”, dar avertizează că este un proces care necesită timp, perseverență și implicare constantă din partea cetățenilor. Cheia ar fi, potrivit sociologului, să menținem presiunea asupra liderilor politici și să evităm apatia cetățenilor. „Dacă populația rămâne activă și implicată, există șansa ca elitele să fie forțate să împartă mai mult din putere și din beneficii,” a punctat el. Sociologul a subliniat importanța unor mișcări civice consistente și constructive, care să promoveze incluziunea și echitatea, în contrast cu formele de activism care subminează democrația.

Un aspect crucial al discuției a ținut de importanța negocierii între elite și societatea civilă în crearea de instituții „inclusive”. „Schimbările nu vin de la sine sau doar din partea elitelor. Ele apar prin presiunea constantă exercitată de cetățeni. De aceea, participarea politică și implicarea societății civile sunt esențiale,” a spus sociologul. Acesta a dat exemplul Marii Britanii, unde fiecare pas în dezvoltarea instituțiilor „inclusive” a fost rezultatul presiunii burgheziei și a populației asupra elitelor politice. „În România, unde nivelul de încredere în elite este foarte scăzut, oportunitatea noastră este să începem de la societatea civilă. (...) Presiunea externă din partea UE ne oferă un avantaj unic în acest sens,” a afirmat el. Sandu a încurajat utilizarea acestui „leverage extern” (n.r. eng. pârghie de negociere) pentru a îmbunătăți instituțiile democratice, a combate corupția și a crește transparența.

Discutând despre riscurile regresiei instituțiilor spre modele extractive, mai ales în perioade de criză, Sandu a explicat că fiecare societate trebuie să aleagă între supraviețuirea economică și menținerea infrastructurii democratice. „Ceea ce avem în Europa de Est, și este un mare avantaj, este sprijinul unei organizații supranaționale precum Uniunea Europeană, care poate preveni colapsul instituțiilor democratice în fața crizelor,” a declarat Sandu. Totuși, rezistența la presiuni externe, cum ar fi amenințările economice sau geopolitice, depinde de capacitatea societății de a-și proteja democrația.

„Riscul cel mai mare este ca oamenii, odată ce au nevoile de bază acoperite, să își folosească timpul liber în moduri care nu sprijină societatea,” a adăugat Dani Sandu în încheiere, insistând pe faptul că implicarea poate lua multe forme, de la participarea la proteste și sprijinirea organizațiilor civice, până la discuțiile cu alți cetățeni despre dreptate și echitate. „Viitorul depinde de cât de bine reușim să consolidăm aceste instituții democratice și să menținem dialogul constant între elite și cetățeni. Este o luptă de durată, dar rezultatele pot fi transformative,” a concluzionat el.

...citeste mai departe despre "„Rețeta” reală pentru o economie puternică. De ce unele națiuni prosperă, iar rămân blocate în sărăcie: „Schimbările nu vin doar din partea elitelor” VIDEO" pe Ziare.com

Minciuna grosolană devenită virală, despre băncile americane care au pariat pe prăbușirea economică a României. E promovată de un "instructor de bărbăție"

O minciună conform căruia mari bănci americane ar fi pariat între 350 și 500 de miliarde de dolari pe prăbușirea economiei românești, circulă intens pe platforma X (fosta Twitter), dar...

Investitorii au din ce în ce mai puțină încredere în economie. Temerile managerilor din UE și din țară pentru 2025

În 2024, țările europene au cunoscut o revenire modestă la o rată a inflație „gestionabilă”, dar, în același timp, situația geopolitică și economică i-a făcut pe investitori să...