Deficit bugetar aproape dublu în ianuarie 2024 față de aceeași lună a anului 2023

Miercuri, 28 Februarie 2024, ora 15:50
0 citiri
Deficit bugetar aproape dublu în ianuarie 2024 față de aceeași lună a anului 2023

Deficitul bugetului consolidat a fost de 0,45% din PIB in luna ianuarie a acestui an, aproape dublu fata de 0,25% din PIB inregistrat in prima luna a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Finantelor

„Executia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2024 s-a incheiat cu un deficit de 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB, fata de deficitul de 4,02 miliarde lei, respectiv 0,25% din PIB aferent lunii ianuarie 2023", arata documentul de la Finante.

Veniturile totale au insumat 47,39 miliarde lei in ianuarie 2024, in crestere cu 19,7% (an/an). Dinamica acestora a fost sustinuta in principal de evolutia incasarilor din contributii de asigurari, TVA, accize si fonduri europene.

Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 55,28 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 26,7% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe anul 2024 au inregistrat o crestere cu 0,44 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului 2023, de la 2,74% din PIB la 3,18% din PIB.

Pe partea de venituri, incasarile din impozitul pe salarii si venit au totalizat 4,23 miliarde de lei, inregistrand o scadere cu 5,8% (an/an), determinata de contractia incasarilor din impozitul pe dividende (-56,7%), pe fondul unui efect de baza ridicat (cresterea semnificativa a dividendelor in ianuarie 2023 distribuite in baza situatiilor financiare interimare intocmite in cursul anului 2022, cu retinerea cotei de impozit de 5%).

Veniturile din impozitul pe salarii au inregistrat un avans de 24,5%, peste evolutia fondului de salarii din economie (17,9%).

De asemenea, evolutii pozitive au fost inregistrate si in cazul incasarilor din impozitul pe veniturile din pensii (57,9%) si aferente declaratiei unice (36%), dupa cum a aratat si Risco.ro.

Contributiile de asigurari au inregistrat 15,62 miliarde de lei, in crestere cu 25,7% (an/an), peste evolutia fondului de salarii din economie.

Incasarile nete din TVA au inregistrat 11,97 miliarde de lei, in crestere cu 22,8% (an/an). Comparativ cu dinamica inregistrata in luna similara a anului trecut, in ianuarie 2024 se remarca o evolutie accelerata a acestor venituri, pe fondul unei absorbtii mai insemnate a fondurilor europene in finalul anului trecut.

Veniturile din accize au insumat 4,30 miliarde de lei, consemnand o crestere de 48,1% (an/an), sustinuta de incasarile din accizele pentru produsele din tutun, care au inregistrat un avans semnificativ, de 91,4%, in conditiile cresterii accizei de la 1 ianuarie 2024. In acelasi timp,

incasarile din accizele pentru produsele energetice au consemnat o dinamica negativa, de 3,5%.

Veniturile nefiscale au insumat 4,09 miliarde de lei, inregistrand o contractie de 18,1% (an/an), determinata in principal de evolutia incasarilor din redevente. Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate si donatii au totalizat 4,15 miliarde de lei, in crestere cu 159,9% (an/an).

Cu cheltuielile publice stam rau

Pe partea de cheltuieli, cele de personal au insumat 11,82 miliarde de lei, in crestere cu 20,8% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, iar cele cu bunuri si servicii au fost 7,10 miliarde de lei, in crestere cu 20,2% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Cheltuielile cu dobanzile au fost de 1,65 miliarde de lei, cu 1,44 miliarde de lei mai mici fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenta sociala au fost de 19,77 miliarde de lei, in crestere cu 3,3% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenta sociala au fost influentate si de platile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrica si gaze naturale, respectiv pe luna ianuarie 2024, in suma de 186,85 milioane de lei.

Cu subventiile s-au cheltuit 1,36 miliarde de lei. Cheltuielile privind proiectele finantate din fonduri externe nerambursabile au fost de 4,5 miliarde de lei, cu 161,5% mai mari comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Cheltuielile pentru investitii au fost in valoare de 7,37 miliarde de lei, de aproape 4 ori mai mult decat in ianuarie 2023, cand au atins o valoare de 1,94 miliarde de lei.

Actualul Guvern, condus de Ciolacu, continua sa creasca cheltuielile guvernamentale, iar impozitele platite de angajati si companii, desi in crestere, nu pot acoperi pofta Guvernului de a cheltui inutil bani, iar Romania se afunda in datorii pe care le va plati tot populatia in scadere, atat din cauza ratei de crestere, cat si din cauza plecarii din tara, situatie provocata tot de politicile nepotrivite ale Guvernului.

Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit in scadere la 5% din PIB, de la 5,68% din PIB in 2023, dar cel mai probabil aceasta tinta va fi ratata din nou.

...citeste mai departe despre "Deficit bugetar aproape dublu în ianuarie 2024 față de aceeași lună a anului 2023" pe Ziare.com

Inflatie in scadere, dar mare in continuare, și Guvernul modifica in sfarsit impozitarea concediilor medicale
Inflatie in scadere, dar mare in continuare, și Guvernul modifica in sfarsit impozitarea concediilor medicale
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în luna martie inflaţia a fost de 6,6%, comparativ cu 7,2% în februarie, iar acest lucru demonstrează că prelungirea plafonării preţurilor la energie...
Economia europeană, departe de redresare: Cererea de credite a companiilor din zona euro a scăzut mult sub așteptări
Economia europeană, departe de redresare: Cererea de credite a companiilor din zona euro a scăzut mult sub așteptări
Cererea de credite din partea firmelor din zona euro a scăzut substanțial în primul trimestru din 2024, contrar așteptărilor băncilor cu privire la o redresare. De cealaltă parte,...
#economie , #Stiri Macroeconomie