FSIA: Codul de Bune Practici ieftineste mancarea de abia in 2010

Sambata, 26 Septembrie 2009, ora 15:42
1646 citiri
FSIA: Codul de Bune Practici ieftineste mancarea de abia in 2010

Codul de Bune Practici nu va ieftini produsele alimentare mai devreme de ianuarie 2010, intrucat dureaza 60 de zile renegocierea contractelor la care obliga noua lege, iar decembrie este o luna a sarbatorilor, a declarat sambata presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA).

"Ieftinirea nu se poate produce mai repede de trei luni de zile, pentru ca 60 de zile dureaza renegocierea contractelor la care obliga noua lege. Decembrie este o luna a sarbatorilor, cand nimeni nu ieftineste, deci ianuarie este cel mai scurt timp", a declarat sambata presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA), Dragos Frumosu, in cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

Presedintele FSIA considera totodata ca atitudinea hypermarketurilor in afara aplicarii Codului este imorala pentru consumatori, in primul rand, pentru ca toate aceste costuri cresc pretul produselor la raft.

"Problema foarte mare, moment din care s-a pornit cu acest Cod de Bune Practici, a fost cand preturile au explodat, puterea de cumparare a scazut si sigur ca si vanzarea produselor alimentare romanesti a scazut si exista pericolul sa piarda si producatorul, sa se piarda si locuri de munca.

Sunt convins ca marii retaileri au acceptat aceasta discutie pentru ca, la momentul acela, mai bine de un an si jumatate, n-au gandit ca o negociere, un "agreement", se poate transforma atat de repede intr-o lege care, in momentul de fata, aduce pierderi in ambele parti, atat producatorului, cat si retailerului", a mai afirmat Dragos Frumosu.

Codul de Bune Practici, aprobat in 16 septembrie cu 198 de voturi pentru, cinci contra si sapte abtineri, elimina taxa de deschidere de magazin care varia intre 1.000-15.000 de euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii.

Codul reduce si termenul de plata al comerciantilor catre producatori la 20 si 40 de zile.De asemenea, prin aplicarea Codului de Bune Practici va fi eliminata si taxa de remodelare, taxa fixa care se solicita pentru modernizarea magazinelor existente, care varia intre 1.000 si 5.000 de euro.

Aceasta este scoasa prin introducerea unui articol ce interzice taxele ce nu au legatura cu actul de comert.Serviciul de vanzare garantata, care reprezinta un procent din cifra de afaceri si se solicita pentru garantarea vanzarii produselor in reteaua respectiva este de asemenea eliminat.

Acesta putea reprezenta 0,5-0,75% din cifra de afaceri lunara. In plus, este scos serviciul de gestionare a gamei care putea fi de pana la 2% din cifra de afaceri lunara. Taxa de listare furnizor, magazin care putea ajunge pana la 15.000 de euro potrivit Codului de Bune Practici poate fi diminuata ca urmare a competitiei reale intre KA (retea de logistica).

Ministrul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, Ilie Sarbu, a declarat marti ca, dupa informatiile pe care le are de la specialistii din domeniu, preturile produselor alimentare ar putea scadea cu pana la 30%, dupa aplicarea legii Codului de Bune Practici.

#consumatori, #contracte, #magazin, #renegociere, #taxa , #stiri Dragos Frumosu