Donald Trump si Carl Icahn se lupta pentru 3 cazinouri din Atlantic City

Marti, 23 Februarie 2010, ora 23:14
1389 citiri
Donald Trump si Carl Icahn se lupta pentru 3 cazinouri din Atlantic City

Miliardarii Donald Trump si Carl Icahn se lupta pentru cazinourile sub brand Trump din Atlantic City la un tribunal federal pentru falimente, miza fiind un sfert din industria jocurilor de noroc a orasului.

Trump si fiica sa Ivanka s-au asociat cu detinatorii de obligatiuni emise de Trump Entertainment Resorts pentru preluarea companiei aflata in faliment, in timp ce Icahn a redactat un plan impreuna cu bancherul texan Andy Beal, jucator de poker.

Falimentul a dus la o batalie pentru trei din cele 11 cazinouri din Atlantic City, piata jocurilor de noroc fiind tensionata de cresterea concurentei regionale. Daca Icahn, renumit pentru preluarile ieftine realizate, va avea castig de cauza, va obtine participatii importante la patru din cele 11 cazinouri din Atlantic City.

Trump in schimb ar putea castiga pana la 10% din companie si revenirea intr-o afacere la care a renuntat in urma cu un an, cu cateva zile inainte ca Trump Entertainment Resorts sa declare pentru a treia oara falimentul.

Initial, Trump si Beal au fost aliati, cu un plan care permitea detinatorilor de obligatiuni recuperarea in foarte mica masura a investitiilor in compania falimentara. Judecatorul care instrumenteaza cazul a permis ulterior prezentarea unor planuri concurente.

Detinatorii de obligatiuni au profitat de ocazie si au venit cu un plan care include vanzarea de actiuni pentru investirea banilor in companie, precum si obligarea Beal Bank si a lui Icahn sa accepte noi termeni privind datoriile asigurate.

Planul lui Trump este sustinut de Avenue Capital Group, proprietar important de datorii sub forma de obiligatiuni si investitor in companii cu probleme financiare. Potrivit planului lui trump, presedintele Avenue Capital Group, miliardarul Marc Lasry, va face parte din conducerea Trump Entertainment Resorts.

Icahn este nou venit in acest caz, dupa de a cumparat, in 2009, o parte din datoria Trump Entertainment Resorts detinuta de Beal Bank. Miliardarul s-a implicat abia in 2009 in industria jocurilor de noroc, grav afectata de recesiunea economica, cu achizitii in Las Vegas si Atlantic City.

Trump sustine ca Beal si Icahn nu au dreptul sa ii foloseasca numele, in timp ce un avocat al celor doi afirma ca acordul de licenta al miliardarului poate sufoca detinatorii de obligatiuni. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#trump, #carl icahn, #cazino , #stiri Donald Trump