FMI este gata sa ajute statele emergente

Vineri, 17 Octombrie 2008, ora 11:18
1423 citiri
FMI este gata sa ajute statele emergente

Fondul Monetar International (FMI) este gata sa ajute statele emergente afectate de criza financiara internationala, a declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, intr-un interviu publicat in cotidianul Financial Times, preluat de AFP.

Fondul Monetar International este gata sa ajute statele emergente afectate de criza financiara internationala, a declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, intr-un interviu publicat  in cotidianul Financial Times, preluat de AFP.

"Criza actuala afecteaza numeroase state emergente. Unele dintre acestea ar putea sa se confrunte cu probleme in balanta de plati", a declarat directorul general al FMI pentru cotidianul financiar. "Multe state par sa se confrunte cu probleme din cauza repatrierii capitalurilor private de catre investitorii straini sau a reducerii liniilor de credit de catre bancile straine. Suntem gata sa sprijinim aceste economii si suntem in discutii cu unele dintre ele", a adaugat Dominique Strauss-Kahn.

De asemenea, fostul ministru francez de Finante a spus ca nu se opune ideii ca statele asiatice sa incerce sa se sprijine reciproc in fata crizei financiare, atata vreme cat aceste actiuni "sunt coordonate cu institutiile multilaterale". In plus, directorul general al FMI a anuntat ca organizatia sa cauta modalitati prin care sa imprumute banii cu mai putine conditii decat cele pe care le impune in mod normal atunci cand acorda linii de credit.

"Punerea de conditii face parte din activitatile noastre, avand in vedere ca acordarea de bani fara politici economice este o risipa. Insa aceste politici trebuie sa se adreseze problemelor actuale si nu altor chestiuni", a precizat Dominique Strauss-Kahn.

Guvernul ucrainean si o misiune a Fondului Monetar International au inceput discutiile pentru a conveni un pachet de masuri care sa protejeze economia ucraineana de criza financiara globala. Delegatia FMI a ajuns miercuri la Kiev, in conditiile in care Ucraina a devenit a patra tara europeana, dupa Islanda, Ungaria si Serbia, care a solicitat asistenta Fondului.


Biroul FMI de la Kiev nu a facut nici un comentariu cu privire la vizita misiunii FMI, care ar urma sa ramana in Ucraina cel putin o saptamana. Estimarile analistilor vis a vis de ajutorul pe care FMI ar putea sa-l acorde Ucrainei variaza intre trei si 15 miliarde de dolari.