Petrom incheie contracte pentru distributia de gaze cu E.ON Gaz si Distrigaz Sud

Joi, 02 Noiembrie 2006, ora 15:24
966 citiri

Petrom va incheia cel mai probabil la sfarsitul acestei saptamani sau la inceputul saptamanii viitoare contracte de distributie de gaze naturale cu E.ON Gaz (fostul Distrigaz Nord) si Distrigaz Sud, valabile pana la 1 ian 2007, au declarat joi, agentiei NewsIn, oficiali ai Petrom."In urmatoarele zile vom semna aceste contracte cu E.O.N. Gaz si Distrigaz Sud, care sunt contracte pe termen scurt, urmand ca, probabil la 1 ianuarie 2007, sa semnam contractele de furnizare pe termen lung cu aceiasi distribuitori. In prezent, negociem ambele tipuri de contracte, si pe termen scurt si pe termen lung si nu putem da mai multe detalii despre prevederile acestora", au declarat sursele citate.

Potrivit reprezentantilor Petrom, contractele pe termen lung vor avea o valabilitate mai mare de un an.

Autoritatea de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a decis ca gazele naturale se scumpesc din 11 noiembrie cu aproximativ 9%.

"ANRGN a decis sa creasca pretul gazelor naturale in jur de 8%, motivand ca producatorii interni Petrom-OMV si Romgaz au cerut preturi mai mari", a spus secretarul general al Asociatiei Nationale a Consumatorilor de Energie din Romania (ANCER), care a fost prezent la sedinta de vineri a Consiliului Consultantiv al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Potrivit lui Miu, cei doi producatori, in special Petrom - OMV, au solicitat majorarea preturilor gazelor interne pentru ca acestea sa se armonizeze in cat mai scurt timp cu cele europene. Gazele naturale din productia interna se scumpesc de la 330 lei/mia de mc la 397,5 lei/mia de mc, a mai spus reprezentantul ANCER.

Consumatorii casnici, cu un consum anual de pana la 2.400 mc, vor plati gaze mai scumpe cu 8,08% indiferent daca se alimenteaza de la Distrigaz Sud sau E.ON Gaz (fostul Distrigaz Nord), a punctat Miu. El a mai spus ca toti consumatorii finali de gaze naturale, casnici si industriali , vor avea tarife mai mari, in jur 9%, din 11 noiembrie.

Potrivit reprezentantului Consiliului Consultativ al ANRGN, preturile la gaze naturale, practicate din 11 noiembrie, vor creste cu pana la 9,5% pentru anumite categorii de consumatori. Acesta a mai aratat ca oficialii ANRGN au dat ,saptamana trecuta, asigurari ca preturile nu vor mai creste inca o data de la 1 ianuarie 2007. "Pot sa dea cate asigurari vor, noi, consumatorii nu avem nicio siguranta ca tarifele nu vor creste din nou la 1 ianuarie", a mai punctat Miu.

Pretul gazelor naturale va creste din prima jumatate a lunii noiembrie cu aproximativ 9% pentru a acoperi cresterea inflatiei, au declarat, vineri, agentiei NewsIn, surse guvernamentale.

Surse din cadrul ANRGN au declarat insa vineri pentru NewsIn ca motivul scumpirii il reprezinta refuzul Petrom de a scadea pretul gazelor.

In a doua parte a lunii trecute, ANRGN a cerut producatorilor de gaze, in special OMV Petrom, sa renunte la practica de a impune distribuitorilor E.ON Gaz Romania si Distrigaz Sud preturi mai mari decat cele calculate de ANRGN, avertizand ca in caz contrar populatia va plati la inceputul lui 2007 o factura nejustificat de mare.

Petrom a recunoscut ca a majorat preturile gazelor livrate distribuitorilor, totusi compania a sustinut ca si majorate preturile de livrare sunt la un nivel mai mic decat jumatate comparativ cu cel al gazelor din import.

Ultima majorare a preturilor gazelor naturale a avut loc la 1 iulie, cand cresterea a fost de 1,54% pentru populatie.

NewsIn