Distrigaz Sud renunta la colaborarea cu Posta Romana

Marti, 29 Iulie 2008, ora 12:40
1827 citiri
Distrigaz Sud renunta la colaborarea cu Posta Romana

Plata facturilor Distrigaz Sud prin intermediul oficiilor postale va fi inlocuita, incepand cu data de 1 august 2008, de posibilitatea de a achita facturile prin intermediul Bancii Centrale Cooperatiste Creditcoop si a locatiilor PayPoint, a anuntat compania. Procedura de plata a facturii prin acesti parteneri presupune scanarea codului de bare de pe factura si plata in numerar, achitand intreaga valoare a facturii. Prin intermediul PayPoint si al Bancii Centrale Cooperatiste, clientii Distrigaz Sud au la dispozitie un numar de 900 de locatii unde se poate efectua plata.


De asemenea, alte posibilitati de plata a facturilor Distrigaz Sud sunt prin Direct Debit (Debitul direct este un transfer bancar automat al sumei aferente facturii. Transferul se face de catre banca, din contul clientului in cel al Distrigaz Sud, la data scadenta. Debitul direct este disponibil gratuit pentru clientii Distrigaz Sud care au cont in retelele BCR, BRD, ING, Raiffeisen Bank, Romexterra Bank, Banca Transilvania si UniCredit Tiriac), sau prin numerar la caseriile Distrigaz Sud, la agentiile bancare BRD, ROMEXTERRA sau automatele CITIBANK.


Contravaloarea facturii se poate achita si in reteaua de parteneri ai companiei care afiseaza autocolantul "Aici se plateste factura Distrigaz Sud", dar si prin card bancar la ATM-urile BRD, BCR, ROMEXTERRA. De asemenea, plata se poate realiza si online.


Noile modalitati de incasare a facturilor sunt parte integranta a procesului de modernizare a Distrigaz Sud demarat dupa privatizare, obiectivele urmarite fiind ameliorarea calitatii retelei, siguranta aprovizionarilor cu gaz, deschiderea catre clienti si dezvoltarea programului SAP, se arata in comunicatul companiei.


Distrigaz Sud a inregistrat peste 1,2 milioane de clienti si o cifra de afaceri de 980 milioane de euro in anul 2007.