Cum a evitat Distrigaz Sud disponibilizarile colective

Duminica, 05 Iulie 2009, ora 17:28
3474 citiri
Cum a evitat Distrigaz Sud disponibilizarile colective

Distribuitorul de gaze GDF SUEZ Energy Romania, fostul Distrigaz Sud, si-a infiintat o companie, Distrigaz Confort SRL, pentru a evita concedierile colective, a declarat Agentiei NewsIn presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania, Eugen Luha.

Potrivit datelor transmise de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), la solicitarea Agentiei NewsIn, compania Distrigaz Confort SRL este detinuta de SC GDF SUEZ ENERGY ROMANIA SRL (99,0%) si SC GDF SUEZ ENERGY SOUTH EAST EUROPE SRL (1,0%). Distrigaz Confort SRL a fost inregistrata la 30 iunie 2009 si are un capital social subscris de 10.000 lei, integral varsat.

Obiectul de activitate al companiei consta in lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si aer conditionat, repararea aparatelor electronice, electrice si optice, instalarea masinilor industriale, lucrari de instalatii electrice, precum si cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii.

Administratorul Distrigaz Confort SRL este Frederic Gerard Bellon, al carui mandat expira in iunie 2013.

"Noua companie va avea circa 500 de angajati, care vor veni mai ales de la Distrigaz Sud Retele.



Infiintarea Distrigaz Confort SRL a fost aprobata in Consiliul de Administratie al GDF SUEZ Energy Romania, in urma negocierilor dintre conducere si sindicate, pentru a se evita concedierile colective. Compania urmeaza sa se ocupe de servicii generale, precum revizii, verificari, instalatii interioare", a adaugat Eugen Luha.

Presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania a mai spus ca, oricum, din septembrie, GDF SUEZ Energy Romania va demara un program de plecari voluntare. Directorul general al companiei, Yvonnick David, a declarat, pe 12 mai, ca ia in calcul posibile actiuni pentru a face economii, anuntand ca negociaza cu sindicatele in privinta numarului angajatilor si ca isi va reduce in 2009 investitiile cu 25%.

GDF SUEZ Energy Romania aloca in acest an 228 milioane lei pentru investitii, cu 25% mai putin fata de investitiile realizate de companie anul trecut, cand s-au ridicat la 304 milioane lei.

GDF SUEZ Energy Romania, cu 6.100 de angajati, este prezent in domeniul energiei prin intermediul filialelor GDF SUEZ Energy Romania, furnizor de gaze naturale si de servicii, Distrigaz Sud Retele, primul distribuitor de gaze naturale din Romania si a doi operatori ai pietei de inmagazinare, Amgaz si Depomures.

GDF SUEZ activeaza, de asemenea, in sectorul serviciilor energetice, prin Trapec si Axima, si in cel al activit?tilor de mediu. Totodata, GDF SUEZ participa in proiectul Cernavoda si al centralei termice de la Borzesti.

Distrigaz Sud a fost achizitionata la 31 mai 2005 de grupul francez Gaz de France (GdF).

Compania GDF SUEZ Energy Romania se afla in prezent in portofoliul grupului franco-belgian GDF SUEZ, dupa fuziunea din iulie 2008 a celor doua grupuri. GDF Suez detine 51% din GDF SUEZ Energy Romania.

GDF SUEZ Energy Romania detine participatii in cadrul urmatoarelor societati: Congaz, Tulcea Gaz, Wirom Gaz, Vital Gaz, S.C. Distrigaz Sud Retele SRL.

#disponibilizari, #distrigaz, #sud , #stiri Distrigaz Sud

Curs valutar

1 EUR = 4.9684 RON

-0.0025

1 USD = 4.7338 RON

0.0122
  1. Ionuț Bindea (ROCA Industry) la Quarterly Report: „Avem deja implementați roboți în producție. Peste doi ani vom avea retehnologizată 100% fabrica”
  2. Airbus intenționează să concedieze peste 2.000 de angajați din domeniul spaţial şi de apărare
  3. Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: „Am înregistrat recorduri în trimestrul III. Vom adăuga mărci noi când suntem convinși că pot aduce valoare adăugată acționarilor”