Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Patriciu: Rompetrol va adopta o politica agresiva de achizitii in Balcani

Patriciu: Rompetrol va adopta o politica agresiva de achizitii in Balcani
Dinu Patriciu, care a vandut recent 75 la suta din actiunile celei de-a doua mari companii romanesti de petrol - Rompetrol Group NV - catre compania petroliera nationala din Kazahstan, KazMunaiGaz, a declarat joi ca Rompetrol are de gand sa realizeze in mod 'agresiv' alte achizitii in regiunea Balcanilor, potrivit AP.

Dinu Patriciu, presedinte si director executiv la Rompetrol, a spus ca principala tinta de achizitie aflata in vizorul sau este compania petroliera NIS din Serbia, privatizarea acestei companii fiind amanata anul trecut pana dupa alegerile legislative.

'Intentia noastra este sa devenim o companie activa pe piata din Mediterana cu activitati de distributie si rafinare care sa se intinda din Georgia pana in Spania. in prezent suntem prezenti in 12 tari si ne vom continua in mod agresiv politica de achizitii si consolidare in Balcani, prima tinta fiind NIS', a declarat Patriciu.

La 24 august 2007, Rompetrol a anuntat ca Rompetrol Holding (Elvetia) si KazMunayGaz au semnat un contract de achizitie de actiuni pentru 75 la suta din titlurile companiei The Rompetrol Group (TRG), valoarea estimata a tranzactiei fiind de 2,15 miliarde de dolari. Rompetrol Holding va detine in continuare celelalte 25 de procente din actiunile TRG. Vanzarea a fost rezultatul unei proceduri de licitatie private care a durat sapte luni si care a fost coordonata de Grupul de energie din Londra al Bancii de Investitii Morgan Stanley. Tranzactia urmeaza sa fie supusa aprobarii Comisiei Europene.

The Rompetrol Group (TRG) este o companie privata, cu sediul in Olanda, specializata in rafinarea si distributia de petrol. Principalul activ al companiei este Rompetrol Rafinare, a doua companie petroliera din Romania din punct de vedere al capacitatii de rafinare. Principala sa rafinarie, Petromidia, are o capacitate de rafinare de 3,8 milioane tone pe an, detinand 30 la suta din piata produsele rafinate din Romania. in plus, TRG opereaza o retea de peste 600 benzinarii prin intermediul subsidiarelor sale din Romania, Franta, Bulgaria, Albania, Georgia si Ucraina.

Bloombiz

(Sursa: Rompres)

Bloombiz.ro Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul infoBloombiz ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 856 ori