Patriciu: Rompetrol are dreptul sa nu plateasca datoriile catre stat

Marti, 05 Octombrie 2010, ora 15:54
1555 citiri
Patriciu: Rompetrol are dreptul sa nu plateasca datoriile catre stat

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat marti ca este un drept prin contract ca Rompetrol, companie detinuta integral de catre grupul KazMunaiGaz (KMG) din Kazahstan, sa nu plateasca datoriile catre statul roman care, in opinia lui, nu au existat niciodata, transmite Mediafax.

"Faptul ca nu le platesc e un drept pe care il au prin contract", a spus Patriciu, intrebat de presa de ce nu vor sa plateasca actionarii Rompetrol datoriile catre statul roman.

In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.

KazMunaiGaz a decis saptamana trecuta in AGA sa converteasca in actiuni obligatiunile emise de Rompetrol in 2003 si pe care nu le-a rascumparat de la stat.

Astfel, potrivit Rompetrol, statul ar reintra in actionariatul Rompetrol Rafinare cu o participatie de 44,69% din capital.

Guvernul a transmis vineri un comunicat in care precizeaza ca statul roman va contesta in instanta hotararile Adunarii Generale Extraordinare ale Actionarilor Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) din 30 septembrie 2010, deoarece sunt contrare prevederilor OU 118/2003, ale Conventiei de emisiune din data de 5 decembrie 2003, incheiata in aplicarea acesteia, precum si ale Codului civil. 

"Datoriile astea n-au existat niciodata. Au fost datoriile statului catre el insusi, dinainte de privatizare. Nu le-am asumat", a spus Patriciu.

El a adaugat ca datoriile pe care le-a preluat in urma contractului de privatizare erau de 108 milioane de dolari.

"De fapt, erau 285 (n.r. - milioane dolari), dar eu am preferat sa raman cu ele, iar la ele s-au adaugat dobanzi si penalitati si asa au ajuns la 572 (milioane dolari - n.r.), datorie virtuala, care n-a existat niciodata. A statului catre el insusi", a explicat omul de afaceri.

El a adaugat ca nu si-a asumat niciodata datoriile respective, dar a trebuit sa gaseasca o formula, si a gasit-o.

"Statul a semnat-o, presedintele a promulgat-o, sa fie sanatos! Daca statul vinde actiunile, sa fie sanatos! Vinde ce n-a avut. Jumatate din ce? Din ce n-a avut niciodata? Nu exista aceste datorii. Aveau dreptul, conform contractului, sa le transforme in actiuni. Conform legii aprobate de Parlament. Le-a transformat in actiuni. La revedere!", a incheiat Patriciu.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#datorii, #kazmunaigaz, #dinu patriciu, #rompetrol , #stiri Dinu Patriciu