Dinu Patriciu, audiat de procurori in cazul Petromidia

Miercuri, 13 Aprilie 2005, ora 01:36
1152 citiri

Omul de afaceri Dinu Patriciu a venit la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a fi audiat in dosarul "Petromidia".

Insotit de avocatii sai, Ovidiu Budusan si Dan Nastrut, Dinu Patriciu a spus la intrarea in Parchet ca a venit sa dea o declaratie, asa cum i s-a cerut.

Ministerul Public anunta in data de 29 martie punerea sub acuzare a lui Dinu Patriciu, alaturi de membri ai conducerii grupului Rompetrol, pentru infractiuni economice. In aceeasi zi Parchetul anunta ca dosarul Petromidia priveste, printre altele, neefectuarea unor investitii de 15 milioane de dolari si diminuarea unor taxe catre bugetul de stat insumand sute de miliarde de lei.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, politisti de la Directia de Investigare a Fraudelor si Directia Cercetari Penale din cadrul Politiei Romane si specialisti de la Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor fac verificari sub mai multe aspecte ce tin de derularea activitatii post-privatizare a SC Petromidia SA.