Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

ANAF pierde in instanta caz dupa caz. Costurile: 110 milioane lei

ANAF pierde in instanta caz dupa caz. Costurile: 110 milioane lei


Instantele de judecata au dat castig de cauza contribuabililor, anul trecut, in aproape 500 de cazuri in care Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) le-a stabilit eronat, si mentinut in urma contestatiilor, obligatiile de plata, suma totala depasind 110 milioane lei.

Anul trecut, instantele s-au pronuntat pe fond in 1.247 de cauze avand ca obiect deciziile structurilor ANAF de solutionare a contestatiilor potrivit Mediafax

"Instantele s-au pronuntat asupra legalitatii si temeiniciei obligarii contribuabililor la plata debitelor si conformarea fata de masurile stabilite de organele fiscale si mentinute de catre structurile de solutionare a contestatiilor, hotarand ca suma de aproape 400 milioane de lei, in 734 de cazuri, a fost corect stabilita in sarcina contribuabililor, in timp ce pentru suma de peste 110 milioane de lei, in 483 de cazuri, au dat castig de cauza contribuabililor. Pentru suma de 13 milioane de lei instantele au pronuntat, in 30 de cazuri, alte solutii", arata ANAF, intr-un comunicat.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin structurile specializate de solutionare contestatii, a verificat anul trecut peste 7.800 de dosare, cu o suma totala contestata de aproape 1,5 miliarde lei, privind acte administrativ fiscale.

"Procentual, solutiile emise de catre structurile de solutionare a contestatiilor, pe sume, reprezinta: 52,83% respingere, 5,51% desfiintare, 6,83% admitere si 35,83% alte solutii", arata ANAF.

In categoria "alte solutii" se regasesc anularea actelor administrativ fiscale, lipsa competentei de solutionare a contestatiilor, renuntarea de catre contribuabil la contestatie, precum si suspendarea solutionarii cauzei pe cale administrativa de atac.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 3903 ori