Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Daianu: Bancile au continuat cu salarii foarte mari. Asta inseamna bagatul in buzunar al banului public

Daianu: Bancile au continuat cu salarii foarte mari. Asta inseamna bagatul in buzunar al banului public

"Bancile au continuat cu salarii foarte mari, cu bonusuri, pe cand supravietuiau datorita asistentei directe si indirecte a statului. Practic, o asemenea politica inseamna bagatul in buzunar al banului public. Trebuia sa fie taxate profiturile, chiar sa fie taxate salariile in sectorul bancar. Pietele financiare au functionat in ultimii ani cu distorsiuni extraordinare, au functionat fiind sprijinite de interventii masive ale guvernului", a declarat Daniel Daianu, fost ministru de Finante, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.

De ce nu a incurajat statul roman creditarea pana acum?

Statul roman are putinte limitate de a incuraja creditarea.


Sa nu uitam ca economia este in principal privata in Romania, iar sectorul bancar este controlat de entitati bancare straine in proportie de peste 80%.


Sa nu subestimam efectele acestei crize.


Pietele de credit peste tot  au inghetat.


O mare problema a fost mentinerea liniilor existente de credit, astfel incat sa nu se prabuseasca sistemul.


In toamna lui 2008, sistemul financiar din Romania, din Ungaria si din tarile baltice era amenintat de prabusire.


Creditarea nu avea cum sa fie repornita in aceste conditii.


Nu poti sa ceri statului mai mult decat poate livra.


Acolo unde s-ar recrea premizele pentru relansarea economica ar fi de presupus ca si ingredientul de incredere ar reinmuguri si ar starni interesul oamenilor de afaceri pentru investitii, iar consumatorul n-ar mai fi atat de infricosat de  achizitii importante.


In plus, bancile ar avea o alta imagine a viitorului si ar fi dispuse sa reia creditarea.


Exista institutii care fac parte din esafodajul constructiei politice publice, care au prerogative in materie de reglementare si care pot ajuta creditarea.


Sa luam, de exemplu, disputa din ultimele saptamani dintre banci, cetateni, Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului care urmareste o mai buna protejare a intereselor cetatenilor.


Este vorba de cei care s-au avantat in angajarea de credite fara sa realizeze costurile acestora.


Asta este intr-adevar o dovada a ceea ce poate sa faca un guvern prin institutiile care opereaza sub aceasta palarie a politicii publice.


Cat de dependent este statul de banii bancilor?


Este foarte dependent, mai ales intr-o economie unde banul mijloceste schimburile.


Cand vorbim despre finantarea deficitelor bugetare, avem in vedere moneda, care in expresia ei, rezulta din multiplicarea banilor in economie si finantarile pe care le acorda sistemul bancar.


Un guvern este dependent de obtinerea de lichiditate pentru a-si finanta deficitul bugetar de la bancile care opereaza pe pietele de credit internationale sau de la finantatorii internationali publici precum FMI si Banca Mondiala.


Dar invers? Cat de “legate” sunt bancile de trezoreria statului?


Bancile sunt dependente de executia bugetara.


Atunci cand, de pilda, un stat nu-si onoreaza obligatiile fata de companii, putem sa spunem ca exista o strada cu doua sensuri in defavoarea bancilor.


Pentru ca, mai departe, daca firmele nu-si pot onora obligatiile fata de banci, atunci ne dam seama ca suferinta din sistemul bancar poate sa fie cauzata de o incetinire a platilor efectuate de trezoreria statului si de o executie bugetara defectuoasa.


Aici avem de-a face cu cercuri vicioase.


Sunt arierate fata de stat si, de asemenea, arierate ale statului.


Un stat care intra in incapacitate de plata inseamna suferinta mare, nu numai pentru banci dar si pentru investitorii care au achizitionat obligatiuni de stat.


Cat pierde economia romaneasca din potentialul de relansare datorat inghetarii creditarii?


Trebuie sa avem in vedere ca exista o dezbatere privind sanatatea cresterii economice din Romania, chiar inainte de izbucnirea crizei,


De-a lungul anilor care au premers crizei, cresterea economica a depasit 6-7%, se apropia de 8%, concomitent cu o marire exploziva a deficitelor externe.


Cresterea economica era manata in principal de consum.


Bancile s-au angrenat in acest joc, au facut parte din acest carusel al indatorarii externe excesive pe termen scurt.


Izbitul de perete era numai o chestiune de timp.


Criza ne-a adus nu numai la o realitate dramatica, insa am fost adusi cu picioarele pe pamant  printr-o prabusire teribila. 


Tot acest castel s-a prabusit, iar acum suferim din incrucisarea vulnerabilitatilor pe care ni le-am creat printr-o politica economica cu imprudent, cu un sistem financiar care s-a dovedit a fi nepotrivit.


Este indiscutabil ca inghetarea pietelor de credit sa loveasca in economia romaneasca.


Scaderea productiei de la noi este cauzata nu numai de faptul ca platim o factura pentru vulnerabilitatile pe care ni le-am creat singuri, dar pe plan international sistemele financiare trec printr-o perioada de curatare a bilanturilor.


Mai precis, este vorba de o reasezare a bilanturilor care afecteaza operatiunile de credit.


Scaderea masiva a productiei poate sa fie judecata din aceasta perspectiva.


O alta intrebare legitima ar fi care e cresterea potentiala a Romaniei?


Inainte de criza, vorbeam de o crestere potentiala de 5- 5,5%.


In opinia mea, aceasta criza a redus nivelul de crestere potentiala la 3-3.5%.


Romania este o societate saraca in raport cu standardele europene si cu pretentiile oamenilor.


Noi vrem sa traim potrivit standardelor europene cu venituri scazute.


Asta predetermina un nivel scazut de economisire.


Acesta iti limiteaza si putintele autohtone de investitie.


Fara capital masiv importat, nu ai cum sa cresti.


In anii dinaintea crizei, o mare parte din acest capital a fost orientat catre zone nu neaparat speculative, dar orientate catre productie pentru consumul populatiei, catre bunuri ce nu pot asigura o dezvoltare durabila.


Asta face ca in conditiile noi, absorbtia fondurilor europene sa capete o dimensiune strategica.


Daca am putea sa absorbim intre 3-4 % din PIB am putea sa crestem dinamica PIB-ului cu 1%.


Astfel, cresterea potentiala ar fi de 3%, sa ne ducem deasupra lui 4% din PIB.


Nu vreau sa iau pilda Japoniei ca fiind spectrul spre care se orienteaza economia europeana, dar nu are cum sa ne lase indiferenti ceea ce s-a intamplat in Japonia.


Trebuie sa ne gandim la resorturile interne ale cresterii economice, altminteri risti sa-l astepti pe Godot, adica sa stai si sa nu se intample nimic.


Intervin si alte aspecte ce tin de reformele structurale.


Avem nevoie de o reforma a administratiei publice, care sa insemne nu numai o utilizare buna si eficace a fondurilor europene, dar o utilizare a banului public.


Noi utilizam rau banul public.


Nici nu colectam suficient.


La buget suntem singura tara din UE care are incasari fiscale in jur de 31%, intrucat veniturile nefiscalizate ale bugetului sunt nesemnificative, avand in vedere faptul ca nu absorbim fonduri.


Vezi pagina a doua pentru continuare



 


Statul roman s-a imprumutat anul acesta de 11 miliarde de euro, atat de la bancile locale cat si de la organismele internationale. Cum se vede acest lucru in ochii investitorilor?


Deficitele sunt cam peste tot in Europa.


Sa nu uitam ca deficitul bugetar mediu in UE este peste 6% din PIB.


In cazul Romaniei, situatia deficitului bugetar este extrem de ingrijoratoare fiindca ea nu exprima activism bugetar, nici nu este expresia poverii reprezentate de datoria publica si nici nu este expresia nevoii de a interveni in economie pentru a sprijini sectorul bancar.


De pilda, in Irlanda povara extraordinara pentru bugetul public isi are originea in nevoia ca statul sa intervina pentru a salva de la prabusire sectorul bancar.


Asa s-a intamplat si in Marea Britanie si in SUA.


Deficitul bugetar mare de la noi isi poate localiza tragaciul necazurilor actuale in criza financiara, devenita o criza economica profunda.


In fragilitatea cresterii economice aveam venituri care nu erau durabile.


Cand cresterea este inalta ai intr-adevar venituri bugetare, dar care nu sunt durabile.


Exista aceasta teza, conform careia se colecteaza putin fiindca oamenii cauta sa evite sa plateasca.


De asemenea, avem o economie subterana supraextinsa.


Intram intr-un cerc vicios.


Toti suntem vinovati.


Statul nu este ceva divin, nu este in afara acestei tari.


Este reprezentat tot de oameni.


Aceasta colectare scazuta a veniturilor bugetare potentiale afecteaza executia bugetara.


Este un joc din care toti pierdem.


Platim pentru salarii si pensii.


In orice tara, cand ai de ales intre a onora platile pentru salarii si pensii si a plati lucrari de infrastructura, un guvern si-ar onora obligatiile numite permanente, respective salariile si pensiile.


Desi pe piata exista o nevoie foarte mare de creditare, analistii spun ca anul acesta bancile vor sa scoata din economie aproximativ 4 miliarde de euro. Cum comentati?


Eu am indoieli ca nevoia de creditare este efectiva.


Cererea efectiva a populatiei de bunuri si servicii a scazut.


Veniturile sunt diminute, iar oamenii sunt mai cumpatati.


Cand te izbesti cu capul de pereti incepi sa te gandesti, sa-ti prioritizezi cheltuielile.


Firmele nu mai fac investitii, au restructurat schemele ocuparii fortei de munca, nu se mai angajeaza in credite.


Sentimentul meu este ca una este ce se clameaza si alta e realitatea.


Pe de alta parte, este adevarat ca bancile nu vin in intampinarea nevoii de a face ca cererea sa se intersecteze mai usor cu oferta.


In efortul lor de a-si asigura provizioane, bancile au cautat sa extraga cat mai mult de la cetateni si de la firme.


Exista o expresie faimoasa.


Daca datorez  unei banci 1000 RON, atunci am o problema de reputatie, s-ar putea sa nu-mi mai dea nimeni un credit.


Daca datorez unei banci 1 milion de RON, e aproape garantat ca banca va incerca sa-mi restructurez datoria, sa ma determine sa fiu preocupat de a rambursa.


Numai in caz de forta majora, cand persoana devine falita si  nu mai are capacitate de a rambursa, se renunta la credit.


Daca capacitatea de rambursare este vaga, banca poate sa vanda creata respectiva pe o piata a creditelor mai mult sau mai putin performanta.


S-a schimbat o epoca.


Bancile sunt foarte preocupate de soarta lor.


Daca cu ani in urma, supravietuirea entitatilor bancare mari era de domeniul discutiilor strict teoretice, criza a aratat ca nimeni nu este scutit de neplaceri.


Colapsul lor ar fi atras cu sine riscuri sistemice care puteau sa conduca la prabusirea sistemului de intermediere financiara.


De aceea, statul a intervenit.


Bancile sunt inca preocupate de propria soarta, sunt obsedate de noile reguli care vor fi impuse, privind capitalul propriu, reguli privind coeficientul de lichiditate, reguli privind modul in care vor fi evaluate riscurile si mizeaza inca pe asistenta de la stat.


Revenirea economica va fi lenta.


In unele economii se va observa o stagnare, pentru ca nu putem vorbi de crestere economica la 1%.


Semnele nu sunt foarte incurajatoare, chiar si cele ce vin din SUA sau din tarile europene.


Sunt bancile atat de preocupate de propria soarta incat au transferat o parte din povara crizei asupra clientilor?


Da.


Asta se face fie prin instrumentele pe care le au bancile, prin costul pe care il ataseaza serviciilor pe care le ofera populatiei, fie pe cale indirecta.


De pilda, in Germania, pachetul de asistenta acordat sistemului bancar a mers pana aproape de 500 de miliarde de euro.


Taxa pe banci, care a fost acum adoptata de Guvernul Federal, echivala cu aproape 1 miliard de euro/an.


Interventia statelor a fost masiva pentru a sprijni bancile, iar bancile au profitat.


De asemenea, bancile au profitat si de politici monetare foarte relaxate, ceea ce eufemistic este numita usurare cantitativa, de fapt tiparire de bani.


Asta a ajutat la mentinerea unor dobanzi de referinta foarte scazute, iar bancile au profitat.


Bancile au castigat foarte mult.


Bancile au obtinut lichiditati cu costuri foarte mici de la bancile centrale si au persistat cu costuri mari pentru serviciile financiare pe care le-au acordat firmelor si persoanelor individuale.


Guvernele au tolerat aceasta situatie, in flagranta coliziune cu ceea ce ar trebui sa fie principiu etic, intrucat bancile aveau nevoie de recapitalizare.


Bancile au continuat cu salarii foarte mari, cu bonusuri, pe cand supravietuiau datorita asistentei directe si indirecte a statului.


Practic, o asemenea politica inseamana bagatul in buzunar al banului public.


Trebuiau sa fie taxate profiturile, chiar sa fie taxate salariile in sectorul bancar.


Pietele financiare au functionat in ultimii ani cu distorsiuni extraordinare, au functionat fiind sprijinite de interventii masive ale guvernului.


In ultima instanta, cel care plateste este cetateanul.


Deficitele bugetare sunt finantate de state,  insa aceasta povara cade pe umerii platitorului de taxe si impozite.






Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3472 ori
Citeste mai multe desprebanci buget criza daianu daniel salarii