Romania are handicapul dependentei de sistemul bancar din Europa de Vest

Miercuri, 18 Aprilie 2012, ora 08:14
2073 citiri
Romania are handicapul dependentei de sistemul bancar din Europa de Vest
Bancile europene fac legea pe piata de profil autohtona

Romania, ca si alte tari din Europa de Est, sufera de un handicap in ceea ce priveste prezenta masiva a grupurilor bancare vest-europene pe pietele autohtone, potrivit analistilor financiari, in conditiile in care CitiBank este singura institutie bancara americana care activeaza in tara noastra.

Bancile din zona euro isi restrang activitatile de finantare a comertului mondial, piata evaluata la 18.000 de miliarde de dolari, facand loc unor institutii de credit concurente din SUA si Japonia pentru dezvoltarea pe acest segment in continua crestere.

Romania va fi ocolita de un eventual exod de institutii finanicar-bancare din SUA sau Japonia, care cauta sa finanteze comertul, pentru ca piata noastra bancara "respira" prin intermediul "plamanilor" bancilor-mama europene.

Daniel Daianu, fost ministru de finante, sustine ca sectorul bancar din Romania este controlat in totalitate de grupurile europene. El considera ca lipsa bancilor cu actionariat american sau japonez nu este intamplatoare.

In Romania nu exista banci japoneze

"Pe piata din Romania nu exista banci japoneze, iar cu actionariat american nu exista decat CitiBank. Bancile de investitii americane, precum JP Morgan, vin in Romania doar pentru anumite tranzactii. Ele nu au o prezenta deciziva pe piata bancara de la noi", a declarat Daniel Daianu pentru Business24.

Economistul este ferm convins ca Romania, ca si alte tari europene, sufera de un handicap in ceea ce priveste prezenta masiva pe piata bancara authtona a grupurilor europene.

Totusi, Daianu considera ca aceasta prezenta masiva a grupurilor europene este fireasca si ca ea se manifesta si in alte state din Europa Centrala si de Est. El sustine ca inlocuirile unor banci europene cu altele din SUA sau Asia nu se poate face de pe o zi pe alta si necesita timp, mai ales pentru construirea si consolidarea relatiei client-banca.

Ramanem sub monopol european

Varujan Vosganian, fost ministru de finante si presedinte al Comisiei Economice, Industrii si Servicii din Senat, a declarat pentru Business24, ca institutiile bancare din SUA si Japonia nu vor face deocamdata niciun pas pentru a intra pe pietele din Europa de Est.

Senatorul spune ca, in mod cert, institutiile financiar-bancare din Japonia nu sunt orientate catre investitii, pentru ca statul nipon intampina mari probleme economice.

Varujan Vosganian mizeaza pe fondurile suverane din Orientul Mijlociu si institutiile financiar-bancare din China, care, sustine senatorul, vor cauta sa se extinda si sa investeasca pe orice piata.

Pe de alta parte, fostul ministru considera ca, in legatura cu zona euro, previziunile sunt moderat pesimiste privind raportul dintre moneda unica europeana si restul valutelor. El este de parere ca, in contextul acesta, exista posibilitatea ca in comertul mondial, si in general pe pietele financiare, bancile europene sa fie ceva mai precaute.

Varujan Vosganian este ferm convins ca acesta este raspunsul la previziunile privind eventuala slabire a euro in raport cu alte monede.

#sistemul bancar, #finantarea comertului, #bancile mama europene , #Economist