Criza alimentara loveste peste 2 ani. Patronii vor reducerea TVA la 5%

Marti, 21 Iunie 2011, ora 15:39
2245 citiri
Criza alimentara loveste peste 2 ani. Patronii vor reducerea TVA la 5%

Alianta Confederatiei Patronale din Romania (ACPR) avertizeaza ca in maxim doi ani, Romania va fi afectata de o criza alimentara si a propus o serie de masuri care sa poata ajuta la diminuarea efectelor crizei alimentare.

Dan Matei Agathon, vicepresedintele Aliantei, considera ca printre solutiile care ar putea diminua efectele crizei alimentare, se numara scaderea TVA la 5% pentru intregul lant al productiei agricole si introducerea tichetelor de masa in sectorul
de stat.


"Ca solutie pentru urmatoarea criza care va afecta Romania, criza alimentara, manifestata prin cresterea intre-un ritm accelerat a preturilor produselor, ACPR propune, din nou, dupa ce a facut-o si in urma cu un an, scaderea TVA de la 24% la 5% in domeniul agricol si pe tot lantul, astfel incat sa se simta si in supermarket-uri", a afirmat Agathon, citat de Agerpres.

De asemenea, patronatele au propus majorarea valorii tichetului de masa si introducerea acestora in institutiile de stat. Acesta a mai precizat ca va propune solutia impotriva crizei alimentare Ministerului Muncii si Guvernului, dupa ce masura a fost refuzata de Ministerul Finantelor Publice, conform Evenimentul Zilei.

"Valoarea de noua lei pentru un tichet de masa pe zi este inacceptabila. Propunem majorarea la 12 lei, luand in calcul TVA si inflatia. Acestea ar trebui sa fie introduse si in institutiile de stat, asa cum se intampla in tari precum Franta, Germania, tarile nordice, Ungaria, Spania, Slovacia si in multe altele. Daca am generaliza acest sistem si am mari pretul, am intra si in tenebrele pietei negre, deoarece tichetele de masa pot fi folosite numai pentru produsele alimentare fiscalizate", a mai explicat Agathon. 

In opinia lui Agathon, masura ar reduce piata neagra a produselor alimentare.

#criza alimentara, #reducere tva, #agathon, #criza, #scadere tva alimente , #stiri Dan Matei Agathon