Comisarul european Dacian Ciolos a declarat, la conferinta "Mediafax Talks about Agriculture", ca nu este surprins ca unele state, inclusiv Romania, au inceput sa-i critice propunerile privind viitoarea PAC, el spunand ca acestea incearca astfel sa-si mentina importanta in cadrul negocierilor.
Dacian Ciolos a declarat, la finalul prezentarii reformei PAC, ca in urmatorul an vor avea loc negocieri pe aceasta tema.
"V-am dat cateva elemente din viitoarea PAC. Sunt multe propuneri noi, multe care se vor schimba. Va fi o perioada de un an, un an si jumatate in care vom discuta si vom negocia si de aceea nu ma surprind reactiile unor state membre - inclusiv ale Romaniei - care au inceput sa spuna ce nu le convine", a spus comisarul UE.
El a catalogat faptul ca mai multe state au inceput sa-i critice propunerile drept "normal".
"Este un lucru normal, fiecare stat isi stabileste o politica de negociere si, daca vine si spune ce ii convine, este mai putin luat in seama in acest dispozitiv de negociere si luare a deciziilor.
De aceea, pe mine nu ma surprinde", a spus el.
Ciolos a adaugat ca vor fi cu siguranta elemente de adaptat in propunerea sa.
"Important este sa existe la sfarsit o PAC credibila, care sa dea incredere contribuabilului european ca agricultura in UE trebuie sustinuta pentru interesul general, pentru interesul comun", a spus el.