"Rabla 2" ne-a scapat doar de 9.649 de masini vechi. Astazi incepe "Rabla 3"

Marti, 01 Septembrie 2009, ora 13:30
1496 citiri
"Rabla 2" ne-a scapat doar de 9.649 de masini vechi. Astazi incepe "Rabla 3"

Etapa a doua a programului Rabla a avut mai putin succes decat prima etapa, in conditiile in care au fost scoase din circulatie numai 9.649 de autoturisme, adica sub jumatate din numarul alocat, a anuntat, astazi, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).

Datele arata ca etapa a doua a programului guvernamental, care are drept scop stimularea vanzarilor auto, a fost marcata de multe retrageri, in conditiile in care, dupa primele doua luni, peste 13.000 de persoane s-au aratat interesate, semnand note de acceptare in acest program, potrivit AFM.

Suma totala distribuita in a doua etapa a Programului, care s-a desfasurat in intervalul 1 iunie-31 august 2009, a fost de 36,67 milioane lei.

In prima etapa a Programului, care s-a desfasurat in intervalul 20 martie - 29 mai, au fost scoase din uz 11.543 autoturisme, din cele 20.000 disponibile pentru acea faza, potrivit datelor revizuite ale AFM.

Pentru a treia etapa a programului, ce se va derula in perioada 1 septembrie - 11 decembrie, AFM a anuntat ca sunt disponibile 28.529 de vehicule, iar suma totala alocata de Fondul pentru Mediu depaseste 108,4 milioane lei.

Dacia are alocate cele mai multe masini si in aceasta etapa, respectiv 3.350, in timp ce Renault-Nissan are o cota identica, din care 3.338 pentru Renault, iar restul pentru Nissan.

Comitetul director al AFM a aprobat 128 de producatori, importatori si distribuitori de autoturisme pentru etapa a treia de derulare a programului Rabla, care au utilizat cel putin 80% din suma contractata anterior.

In 2009, in vederea implementarii acestui program a fost alocata suma de 190 milioane lei, pentru scoaterea din uz a unui numar de 50.000 autoturisme de la populatie, precum si 38 milioane lei pentru innoirea flotelor auto ale firmelor, informeaza NewsIn.

Pentru a stimula programul, Ministerul Mediului a cautat solutii ca sa largeasca plaja beneficiarilor, aproband un act normativ prin care un proprietar poate beneficia de mai multe prime de casare. De asemenea, autoturismele si autoutilitarele de pana la 3,5 tone pot fi cumparate inclusiv prin credite bancare sau prin finantare in baza unui contract de leasing financiar.

In iulie, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, anunta ca ministerul pregateste un proiect prin care va permite accesul in programul Rabla si al persoanelor care-si cumpara masini vechi in scopul obtinerii primei de casare de la stat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Toate drepturile bănești au fost distribuite către pensionari până la jumătatea lunii aprilie, transmite Compania Națională "Poșta Română" joi, 18 aprilie. Conform operatorului...
O nouă vamă cu Ungaria: Unde ar putea fi făcut punctul de trecere a frontierei spre țara vecină
O nouă vamă cu Ungaria: Unde ar putea fi făcut punctul de trecere a frontierei spre țara vecină
Guvernanții lansează în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Beba Veche, în județul Timiș. Trecerea în Ungaria...
#rabla, # masini, # mediu, # prima, # dacia , #stiri Dacia