Jerome Olive, Dacia: Romania, punctul slab la vanzari

Marti, 27 Aprilie 2010, ora 11:37
2103 citiri
Jerome Olive, Dacia: Romania, punctul slab la vanzari

Automobile Dacia a exportat in primul trimestru aproape 80.000 de vehicule, principala destinatie fiind Franta, care a detronat Germania, aflata pe prima pozitie a clasamentului de anul trecut, a declarat marti directorul general al producatorului, Jerome Olive.

"In topul pietelor de export s-a produs o modificare in primul trimestru, prin faptul ca Franta a inlocuit Germania, acest lucru datorandu-se faptului ca aceasta din urma nu a continuat programul «Rabla» si in 2010", a spus, marti, in conferinta Mediafax Talks about Auto Industry, Jerome Olive.

Astfel, Dacia a exportat in Franta 33.014 autovehicule, in Italia 9.859 unitati si in Germania 7.220 masini.

Locurile urmatoare sunt ocupate de Algeria, cu 6.237 de masini, Spania, cu 4.565, Maroc 4.172 unitati, iar pe ultimul loc s-a clasat Polonia, cu 1.023 vehicule.

Olive a explicat ca Romania este punctul slab al companiei, din punct de vedere al vanzarilor.

"Faptul ca nu vindem atat de mult in Romania este o problema, pentru ca niciun mare constructor nu s-a dezvoltat fara ajutorul pietei locale", a afirmat seful Dacia.

El aratat ca grupul Renault a investit in Romania, pana la finele anului trecut, 1,5 miliarde de euro si ca proiectul Duster a necesitat investitii de 73 de milioane de euro, in proiectarea si industrializarea modelului.

Olive a adaugat ca, in prezent, compania deruleaza studii de piata pentru a afla asteptarile clientilor de la modelul Duster.

Duster a fost prezentat pentru prima oara pe 2 martie la salonul auto de la Geneva.

In Romania, Dacia Duster poate fi achizitionata de la un pret incepand de la 10.500 de euro pentru varianta 4X2.

Pentru versiunea Laureate, 4X4, cu un motor diesel de 1,5 litri si 110 cai putere, pretul ajunge la 15.600 de euro.

Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm a anunțat recent lansarea noii platforme Snapdragon X Plus, destinată laptopurilor, promițând performanțe remarcabile, durată extinsă de viață a bateriei și capacități avansate...
#dacia, #duster, #exporturi, #investitii, #piata, #vehicule , #stiri Dacia