Demonstratie cu masini scumpe de curse la Bucuresti

Sambata, 04 Noiembrie 2006, ora 05:27
1555 citiri

Duminica se va desfasura, in zona Piata Constitutiei - Palatul Parlamentului din Bucuresti, o demonstratie cu 18 masini de curse, a caror valoare totala depaseste 5 milioane euro, care va fi o repetitie generala pentru campionatul FIA GT, a anuntat, vineri, Automobil Clubul Roman (BCR).La startul demonstratiei de duminica din Piata Constitutiei se vor afla automobile de curse din cele mai cunoscute campionate ale lumii: Lamborghini Murcielago GT, Lamborghini Gallardo GT3, Porsche 996 GT3 RS, Formula Renault 2000 si doua masini din cupa Dacia Logan Germania.

Cele mai scumpe masini ce vor fi prezente sunt Mercedes Benz CLK - GTR de 1,5 milioane dolari, si Ferrari F40 al carui pret poate ajunge la un milion de dolari. La eveniment va lua parte si fostul pilot de formula 1 Karl Wendlinger.

Programul demonstratiei pentru public va incepe la ora 9.00, cand este permis accesul in spatiul de vizionare din jurul traseului demonstratiei, continua cu ora 11.30, cand va incepe demonstratia propriu-zisa, si se va incheia la ora 15.00 cu o expozitie auto a modelelor de curse care au participat la eveniment.

Demonstratia e organizata de Bucharest Ring, societate care a cumparat drepturile de la SRO London, promotorul etapelor FIA GT. O data cu aceasta demonstratie va fi prezentata oficial etapa "Bucharest Ring" care se va desfasura anul viitor in a doua parte a lunii mai, ca parte a campionatului FIA GT.

Bucurestiul a fost inclus in calendarul pe 2007 al competitiei FIA GT organizata de Federatia Internationala de Automobilism (FIA). Etapa de la Bucuresti se va desfasura pe 20 mai 2007, pe un circuit ce urmeaza a fi construit in jurul Palatului Parlamentului pana la acea data. Cursa va fi cea mai importanta organizata pana acum in Romania.

Etapa romaneasca e a treia din calendarul FIA GT 2007 in care mai sunt incluse si circuite faimoase in Formula 1, cum ar fi Monza (Italia) sau Silverstone (Marea Britanie).

NewsIn

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...