25 Iunie 2018 - Curs valutar: Leul incepe saptamana bine fata de euro
Dupa ce saptamana trecuta s-a inregistrat cel mai slab leu din istorie, la inceput de saptamana apele se linistesc, iar euro scade usor.
Dupa ce saptamana trecuta s-a inregistrat cel mai slab leu din istorie, la inceput de saptamana apele se linistesc, iar euro scade usor.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, luni, un curs de referinta de 4,6228 lei/euro, in scadere cu 0,16% fata de nivelul atins vineri.
Dupa ce euro a atins, miercuri, cea mai mare valoare din ultimii cinci ani si o luna, joi leul castiga putin teren.
Euro a atins vineri un nou nivel maxim al ultimilor trei ani, moneda nationala reluandu-si tendinta de scadere cunoscuta in ultimele zile pe fondul temerilor investitorilor cu privire la situatia
Dolarul s-a apreciat considerabil, joi, astfel ca a ajuns la un nou maxim istoric, iar euro a inregistrat un record al ultimei luni.
Dolarul s-a apreciat, luni, si a ajuns la nivelul maxim din acest an, in timp ce celelalte valute au crescut usor.
Leul s-a depreciat, marti, in raport cu principalele valute.
Euro si lira s-au apreciat, marti, in timp ce dolarul a inregistrat o scadere.
Leul a pierdut mult teren in fata principalelor valute, vineri, dupa ce s-a anuntat decizia britanicilor de a parasi Uniunea Europeana.
Cu doar o zi inainte ca britanicii sa decida daca vor ca tara lor sa ramana sau nu in Uniunea Europeana, leul s-a apreciat usor, miercuri, in raport cu lira sterlina si euro, insa a pierdut teren in
Euro s-a depreciat usor, vineri, in timp ce dolarul a facut un salt in fata.
Euro si dolarul s-au depreciat, miercuri, in timp ce francul elvetian a crescut usor.
Euro s-a apreciat, joi, astfel ca se apropie de pragul psihologic de 4,50 de lei/unitate, depasit saptamana trecuta, in timp ce dolarul a scazut usor.
Euro si dolarul s-au apreciat, marti, iar analistii se asteapta la cresteri si mai mari pana la finalul saptamanii.
Leul s-a apreciat, luni, in fata principalelor valute, insa acesta ar putea fi doar un moment de respiro pentru moneda nationala.
Euro s-a depreciat usor, vineri, insa a ramas peste pragul psihologic de 4,50 de lei.
Euro, francul si dolarul s-au apreciat, miercuri, in timp ce aurul s-a ieftinit.
Euro s-a apreciat, marti, in timp ce dolarul a avut parte de o scadere semnificativa.
Euro s-a apreciat usor, in Vinerea Mare, iar dolarul a scazut.
Euro s-a apreciat in Joia Mare, in timp ce dolarul a facut un pas in spate.
Leul s-a apreciat considerabil, miercuri, in raport cu principalele valute.
Euro a facut un pas timid inainte, in timp ce dolarul s-a depreciat.
Euro s-a depreciat usor, vineri, in timp ce dolarul a inregistrat un mic salt in fata.
Euro s-a apreciat usor, joi, in timp ce dolarul a scazut.
Euro a inregistrat o scadere nesemnificativa, miercuri, in timp ce dolarul a stagnat.
Moneda nationala pierde teren, la final de saptamana, in fata monedei europene, dar se apreciaza fata de celelalte valute principale.
Euro s-a depreciat nesemnificativ, miercuri, in timp ce dolarul a facut un pas in fata.
Euro s-a apreciat usor, marti, in contextul in care Institutul National de Statistica (INS) a anuntat ca Romania a inregistrat anul trecut cea mai mare crestere economica dupa criza din 2008.
Curs euro-leu: Euro scade, dolarul cresteFoto: Arhiva Ziare.com