Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vinul potrivit pentru momentul potrivit

Catalin Paduraru : Craciunul este al vinurilor autohtone. De Revelion nu conteaza "buletinul"

Catalin Paduraru : Craciunul este al vinurilor autohtone. De Revelion nu conteaza "buletinul"


Romania viticola de peste 3-4 ani va fi o Romanie fantastica, pe care noi nu o vom recunoaste. Este imaginea pe care o creioneaza reprezentatul Romaniei in materie de vinuri la Paris, Catalin Paduraru.

Business 24 a stat de vorba cu expertul in vinuri pentru a afla, in primul rand, tainele unui vin bun. Sa identifici un vin bun reprezinta cheia unui mister absolut. Cel care ar putea dezlega acest mister ar prabusi un adevarat univers, precizeaza expertul in vinuri, Catalin Paduraru.

Acesta glumeste si spune ca persoana care ar dezlega taina ar declansa "sinuciderea" connasseurilor. In opinia sa, un vin bun poate fi comparat cu o carte buna. Ca sa dezlegi misterul, trebuie "sa parcurgi si mult teren arid si te uiti la cei care au pareri avizate".

De Craciun, expertul in vin Catalin Paduraru ne recomanda vinuri care sa stimuleze apetitul, cum ar fi o Feteasca neagra sau un Novac. De Revelion, sunt recomandate vinurile rosii, "sanatoase", cu tarie alcoolica ridicata si cu un caracter usor de citit.

Ce vinuri ne recomandati de sarbatori?

Sa facem disjunctia intre Craciun si Anul Nou, prin simplul motiv ca avem Anul Nou care este mult mai cosmpolit si unde deja cred ca nu mai avem bariere de origine pentru vinuri. De Craciun, recomand cu toata inima vinurile romanesti, pentru a fi foarte sincronizati cu ceea ce avem pe masa.

Vinul alb poate fi o Cramposie sau o Sihara, care sa stimuleze apetitul. Vinurile rosii stim cu toti ca stimuleaza apetitul, deci putem aveam si o Feteasca neagra si un Negru de Dragasani sau un Novac.

De Revelion as abandona pasaportul sau buletinul de identitate pentru vinuri si, in functie de meniul care exista, ar trebuie un vin alb, tanar, sec. Daca se poate, chiar de Lume Noua, ca sa fie si mai proaspat.

Sa existe un avantaj macar de sase luni pe care l-ar avea un vin din Lumea Noua. Dupa care, din punctul meu de vedere, vinuri clasice, dar pot fi si vinuri asezate, din Toscana sau de la Antipoli. Rosii, sanatoase, cu corpolenta, cu extract mare, cu tarie alcoolica ridicata si cu caracter usor de citit.

Ce inseamna un vin bun si cum alegem?

Daca am putea, printr-un raspuns la o astfel de intrebare sa detinem cheie, dintr-o data, ar disparea un adevarat univers. Din cauza asta apar ghiduri despre vin, cursuri si cluburi de vin.

Exista o emulatie intreaga a connoisseurilor, daca ar exista un moment prin care s-ar ajunge la adevarul suprem, probabil ca s-ar sinucide. In primul rand, un vin bun este ca o carte buna.

Ca sa stim cum sa alegem o carte buna, trebuie sa si parcurgem zonele aride. Adica manualele si dupa acea, sa citim incontinuu. Sunt semne prin care putem sa recunoastem un vin bun, dar nu putem inainte de a parcurge niste pasi de abc. In primul rand, trebuie sa alegem vinurile din origine controlata, din locuri sigure si dupa acea putem vorbi de nuanta. Raspunsul direct ar fi : uitandu-ne la cei care au pareri avizate.

Care sunt obiceiurile romanilor, in comparatie cu ale strainilor?

Obiceiurile romanilor se aseaza pe diferite paliere de consum, in functie de statutul social si financiar al celor despre care vorbim. In patura superioara, de care ne ferim (pentru ca avem un soi de ipocrizie sa spunem ca nu exista) lucrurile sunt destul de asemanatoare cu ceea ce se intampla oriunde in lumea buna.

Nu exista niciun fel de diferente, pentru ca, la fel de bine oamenii care au un statut social bun si sunt "mobilizati si in interior" adica nu e doar o chestiune doar de apartenenta financiara, stiu sa isi aleaga si hainele bune si parfumurile, stiu sa se si poate in societate si sa bea si un vin bun.

In partea de mijloc a pietei conteaza foarte mult pretul. Populatia se indreapta catre vinuri mai ieftine, dar de fapt bea vinuri destul de scumpe si cu o calitate macar discutabila. In partea de jos a pietei, din nefericire, prefer sa nu vorbesc eu, pentru ca nu ma intereseaza.

Cum vedeti piata vinului din Romania?

Piata vinului din Romania este intr-o crestere fantastica. Noi suntem in momentul de fata, oscilam intre 24 si 28 de litri/cap de locuitor consumat. Dar asta inseamna, evident, vinul "la vedere", cel din comertul normal, fiscalizat. Prin moartea naturala a suprafetelor de vie hibrida, prin defrisarea lor si inlocuirea cu vie nobila, consumul se va modifica.

Toata lumea se va indrepta catre vinul de calitate. Plus ca se va demitiza acel mit tampit ca "vinul de tara este cel mai bun" pentru ca este lipsit de chimicale. Cu intrarea in normalitate, consumul la vedere, cel care poate fi cuantificat, va fi foarte crescut.

Piata devine atractiva si pentru cei din strainatate, pe de o parte. Pe de alta parte, intr-o piata normala, cu reguli normale, se vor stratifica foarte clar si palierele de care vorbeam. Din punctul meu de vedere, astept o evolutie foarte frumoasa.

In spatele acestei afirmatii stau si cele cateva mii de hectare de vie replantate, cele cateva zeci de crame retehnologizate suta la suta. Imi place sa repet si poate chiar se branduieste aceasta expresie: Romania viticola de peste 3,4 ani va fi o Romanie pe care noi nici macar nu o cunoastem. O Romanie extraordinara.

Ce sortimente au cel mai mult succes pe piata din Romania?

Succes este echivalent cu popularitatea, iar popularitatea nu are legatura cu calitatea. Orice interpretare gloabala este neavenita. Feteasca Neagra facuta de un producator din Dealul Mare are niste caracteristici, iar Feteasca Neagra facuta de un alt producator, tot din Dealu Mare, are alte caracteristici. Este vorba despre palier de calitate. Vinurile premium sunt accesate, ocazional, si de catre paturile mai de jos.

In general, structura cumparaturilor de Sarbatori arata o indreptare catre vinuri mai de calitate. Vinul rosu sec incepe sa aiba o pondere din ce in ce mai insemnata in cosul romanului, ceea ce este un indice ca ne indreptam catre normalitate.

Cum aleg strainii vinurile, in comparatie cu romanii?

Strainii folosesc toate datel. Vinul este un aliment, un medicament si are si o componenta emotionala. Lucrurile acesta nu sunt din genul lucrurilor "hai sa invatam in 10 zile sa devenim connoisseur". Este un proces cognitiv de durata si care insumeaza toate componentele, inclusiv cele culturale. Cultura nu se poate comprima.

Care este vinul dumneavoastra preferat?

Vinul meu preferat este in functie de locul in care ma aflu, de anotimpul in care ma aflu si de starea mea interioara. Vara optez pentru vinurile roze. Imi plac foarte mult, iar daca se poate sa fie din Sudul Frantei, cu atat mai bine.

Daca nu, ma linistesc si cu cele din Romania. Sunt un foarte mare iubitor, degustator si amator de sampanie si vinuri spumante de calitate. In sezonul rece optez destul de des pentru vinurile foarte grele, rosii. Dar imi plac la fel de mult si vinurile australiene.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2932 ori