Iepurasul de ciocolata aduce magazinelor online vanzari mai mari cu 30%

Marti, 02 Aprilie 2013, ora 07:42
6625 citiri
Iepurasul de ciocolata aduce magazinelor online vanzari mai mari cu 30%

Pentru comerciantii online de produse din ciocolata, Pastele este ca o binecuvantare. Vanzarile cresc cu peste 30% in aceasta perioada, iar fidelizarea clientilor noi poate asigura o crestere constanta a vanzarilor si dupa sarbatori.

Interesul cumparatorilor pentru figurinele clasice din ciocolata s-a diminuat, iar clientii pretentiosi cauta produse care sa personalizeze cadoul oferit de Paste.

Pe de alta parte, comerciantii ii ispitesc pe clienti cu produse din ce in ce mai sofisticate. Oferta este cu atat mai mare in mediul online, unde un singur click sta intre client si produsul preferat. In mod previzibil, cele mai mari vanzari se fac in perioada sarbatorilor, iar procentual, cresterea ajunge si la 30%, spun reprezentantii magazinelor online.

"Se vinde orice, nu exista un produs care sa fie mai cautat", mentioneaza Gianina Artene, fondatoarea brandului Amarui de Ciocolata pe piata locala, ale carei produse pot fi cumparate prin intermediul magazinului online ciocolatacruda.ro. De la tabletele din ciocolata neagra simpla, pana la cele cu acai si afine, goji, ceai verde si lamaie si pana la batoanele din fructe deshidrate si nuci, toate au starnit interesul publicului.

Selectie de cicolata cruda, de la Amarui de ciocolata

Printre brandurile care pot fi cumparate prin intermediul magazinului sau online se numara Lubs, Conscious si Mulu Chocolate, iar preturile variaza intre 8 lei si 80 de lei. De exemplu, o tableta de 38 de grame de ciocolata cu capsuni si probiotice, din gama Ombar, costa 18 lei, in timp ce o tableta din gama Consious, cu diferite umpluturi, costa 32 de lei.

Ciocolata cruda organica Mulu Dark

Bugetul mediu pe care il aloca un client se ridica la 100 de lei, mai spune Gianina Artene. Pe de alta parte, in cazul magazinului online ciocolaterie.ro, bugetul mediu alocat de clienti poate ajunge si la 300 de lei, spun reprezentantii acestuia.

Daca la ciocolatacruda.ro principalii clienti sunt cei pasionati de acest deliciu, care nu cumpara doar in perioada sarbatorilor, de la ciocolaterie.ro cumpara si corporatistii, cu precadere inainte de Paste. In general, prefera pachetele deja concepute, cum ar fi Duchess, format din 16 praline si trufe belgiene, sau Opal, o selectie din 12 de praline.

Ciocolata obraznica

Foarte cautate sunt si deliciile din categoria "Specialitati", care cuprinde produse formate din aceasi ciocolata belgiana, dar prezentate sub o forma nonconformista.

Ciocolata Kamastura costa 34 de lei

Tabletele pe care sunt ilustrate imagini explicite din Kamasutra sau toate elementele necesare unei truse cosmetice, de la ruj si fard de pleoape, se regasesc in colectia dulce.

Trusa de cosmetice din martipan si praline se face pe comanda si costa 119 lei

O cutie formata din noua tablete in care sunt descrise pozitii din Kamasutra costa 34 de lei, in timp ce trusa de cosmetice valoreaza 119 de lei.

Preturile pentru o cutie incep de la 19 lei, in cazul unei selectii formate din doar patru bomboane, si ajung pana la 79 de lei, pentru o colectie de 25 de trufe.

Cutia Sonnet contine 25 de praline si costa 79 de lei

Apetitul romanilor pentru dulciuri a scazut de la Revolutie si pana acum, ajungand pana la cinci kilograme pe cap de locuitor, potrivit unui studiu Euromonitor.

La nivel mondial, elvetienii sunt cei mai mari consumatori, fiecare dintre ei consumand in fiecare an mai mult de 10 kilograme de ciocolata, releva acelasi studiu. Piata de ciocolata din Romania valoara, in 2009, aproximativ 400 de milioane de euro.

#ciocolata cadou, #ciocolata lux, #ciocolata Kamasutra, #ciocolata neagra, #vanzari ciocolata , #Ciocolaterii