Ciocolata hand-made, cadoul perfect

Sambata, 19 Noiembrie 2011, ora 00:00
7081 citiri
Ciocolata hand-made, cadoul perfect
Ciocolata artizanala

Cadourile rafinate si delicioase au fost intotdeauna foarte populare in timpul sarbatorilor de iarna.

De la vinurile scumpe pana la branzeturile gourmet, avem o paleta foarte larga din care putem alege. Insa exista un cadou potrivit pentru toate gusturile: ciocolata fina.

Probabil ca nu exista in toata lumea ceva mai popular si mai iubit decat ciocolata. Cumparam acest produs de nenumarate ori intr-un an pentru propria placere sau pentru a face cuiva o surpriza dulce.

Cu siguranta ca si anul acesta veti strecura in pungile de cadou cate o ciocolata frumos ambalata. Insa daca va doriti cu adevarat sa-i impresionati pe cei dragi, atunci trebuie sa uitati de banalele cutii cu bomboane si sa descoperiti ciocolata artizanala.

Ce este ciocolata artizanala? Nu exista o definitie universal valabila, insa, de obicei, ciocolata artizanala este realizata manual si este produsa doar din ingrediente naturale. Daca sunteti o persoana care prefera calitatea si nu cantitatea, atunci veti descoperi ca o bomboana din aceasta ciocolata de lux este mai satisfacatoare decat o cutie intreaga de ciocolata obisnuita.

Daca veti intra intr-un magazin de ciocolata artizanala, va veti simti ca un copil ce da iama in camara cu bunatati a bunicii. Veti gasi atat traditionalele ciocolate negre cu alune de padure si ciocolate cu menta, dar si colectii pline de imaginatie realizate din miere, ceai verde sau trufe.

Veti avea toate simturile trezite inca inainte de a o gusta si va va fi foarte greu sa alegeti doar cateva dintre aceste delicii.

In Romania, exista o singura fabrica de ciocolata artizanala, fabrica Pralin din orasul sibian Cisnadie. Pentru perioada sarbatorilor de iarna, angajatii de la Pralin lucreaza de zor la Mos Craciuni, cizmulite de Mos Craciun, puzzle-uri si felicitari speciale de ciocolata.

In Bucuresti, exista cateva magazine de lux in care puteti gasi sau comanda ciocolata artizanala. Printre acestea se numara Delicateria Traiteur de pe Strada Mihai Eminescu, care este cunoscuta pentru trufele sale Maison, inimile din martipan si ganaghele cu rom. Tot in centrul Capitalei, pe Ion Campineanu, veti gasi magazinul Comtesse de Barry, unde un kilogram de ciocolata poate ajunge pana la 500 lei.

O cutie de bomboane artizanale costa in general intre 100 si 200 de lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ciocolata artizanala, #ciocolata casa, #cadou craciun, #cadou lux, #ciocolata cadou , #Ciocolaterii