Un maestru bucatar salajean promoveaza in toata lumea traditiile culinare locale

De la retetele romanilor ce au trait la Castrul de la Porolissum, la traditionalele retete ale bunicii sale, Florica li Hilimon, din Hida, maestrul bucatar Mircea Groza promoveaza atat pe plan local, cat si la festivaluri nationale si internationale sau emisiuni de radio si TV traditiile culinare ale judetului Salaj.

Cu sapca militareasca trasa pe ochi, purtand o barba de cateva zile si haine kaki, pe Mircea Groza il poti vedea dimineata de dimineata venind cu bicicleta, la piata din Zalau, pentru a cumpara, direct de la tarani, verdeturi, branzeturi si poate chiar o bucata de slanina preparata traditional. Foloseste bicicleta pentru ca e mai sanatos, dar si pentru ca nu-i place sofatul. Modest, cu mult bun simt si cu o bicicleta la care nu renunta indiferent de vreme, asa il stiu oamenii pe cel mai vestit bucatar al Salajului, pe cel care a reusit sa transforme o pasiune intr-o meserie pentru care este apreciat in judet, dar si in tara.

"M-am apucat serios de gatit dupa ce m-am casatorit", imi spunea glumind, cu cativa ani in urma, Mircea Groza.

Lasand gluma la o parte, Groza are, de fapt, o serioasa mostenire genetica in domeniul artei culinare. "E o traditie in familie. Bunica a fost socacita in Hida, in casele grofilor unguri si ale evreilor mai bogati. A fost o persoana foarte ordonata si a notat multe retete. Si mama a fost o foarte buna gospodina", isi aminteste bucatarul, care, incepand cu anul 1977, a umblat in foarte multe tari, in calitate de angajat al defunctului Oficiu Judetean de Turism (OJT), prilej cu care a vazut si a adunat o sumedenie de retete ale unor specialitati culinare de pe toate meridianele globului, peste tot avand usa deschisa cu o sticla de palinca.

Dintre bucatele din tara noastra, le apreciaza cel mai mult pe cele traditionale taranesti, fie ele romanesti, maghiare sau evreiesti, dar si bucataria din Imperiul roman, care folosea, nu intamplator, se pare, multe din ierburile ce cresc astazi in perimetrul castrului roman de la Porolissum.

Incet, dar sigur, Mircea Groza a devenit, de-a lungul anilor, un cautator si un pastrator al retetelor traditionale din Salaj, pe care le pune in practica cu o dexteritate si o placere greu de egalat. De la aceasta placere i se trag multe emisiuni de televiziune, multe mese festive preparate pentru oaspeti si turisti care trec prin Salaj si, nu in ultimul rand, o aparitie consistenta in ultimul album de fotografie "ROST - Esente, gusturi si stari romanesti", al artistului fotograf Razvan Voiculescu.

Si daca tot vorbeam de retete, cam asa suna, in limbaj neaos ardelenesc, topala de hiribe, asa cum i-o prepara bunica sa Florica li Hilimon, din Hida, prin 1965 - 1966: "Pui on ptic de oloi, da bun!, tri-patru hire de ceapa verde taiete maruntal, on pumn de petrinjel verde taiet tat ase, pui hiribele, curatate bine, spalate, taiete mai marisoare, sa le samtasti, sare, tiiper, poprica dulce, foc molcom. Amesteci tat timpu, nu pui apa, nu pui laptie, nu pui mnica, o lasi ase ca ea lasa apa si tat ce trebe! Daca vrei pui numa in blid on ptic de grostior! Sa-ti hie die bine!"

Sau, daca doriti, puteti incerca zamuca de mazare cu hiribe, creasta cocosului si agrese: ''Taiet doi morcoz, doi petrinjei s-on darab mai mnicut de teler. Nu le taiet tare manantal. Tat ase tri-patru hire de ceapa verde si doua de ai verde, da si doua tiparusi rosii, daca avet, pargaliti-le o tira in oloi, amestecat, hiribele le taiat coste mai mari sa le samtasti cand imbuci. Doara n-ai carne da nu-i baga de sama! Darabuiesti si creasta cocosului, pune-le-n oala pa tate, mai carcaleste-le on ptic. Pune tri jejite de sare, amesteca si mai sloboz doua linguri de farina nulas, da tat amesteca!, zvarle si tri porodici zdrobdite s-o finjie de zama de porodici. Da de amestecat sa nu uit! Noa amu pui mazarea pa care o-ai hiert on ptic in apa cu sare si cimbru verde (io o-am hiert intr-o zupa pa care o-am facut pa niste cioante ramase de la o galita. Putet folosa si zar ori jintita) O lasat sa hiarba catingan, cam cum zac aistia de la SLOW FOOD. Traje oala la marjinea ploaptanului si pune o finjie-doua de agrese curatate si spalate. Aieste nu trebe sa hiarba, sa fac numa din caldura zamnii, atata cat sa sloboada acreala. Noa! amu-i gata, daca mai pui si tiper dupa cum iti place si o tiparuse usturoaie dupa voia ta. La pusu-n blid sloboade petrinjel verde rupt manantal, ori morar, ori cimbru verde. Sa va hie de bine!''.

Una peste alta, un om colorat intr-o lume de multe ori cenusie, un om cu care nu te plictisesti niciodata pentru ca stia sa povesteasca - nu doar sa gateasca - intamplari care mai de care mai interesante. In primul rand insa, un om care duce mai departe traditii ce risca altfel sa dispara.