Imprumuta dupa nevoi

Ca in orice domeniu economic, si in cel financiar sursele de crestere a vanzarilor unei institutii financiare (pentru usurinta, ne vom referi la institutii financiare cu termenul de "banca") sunt doua: extinderea bazei de clienti (crestere extensiva), respectiv vanzari mai mari catre clientii existenti (crestere intensiva).

In consecinta, strategia bancilor este de a atrage clienti noi, dupa care acestora li se propun tot mai multe dintre serviciile si produsele institutiei financiare.

Uneori, acest lucru se materializeaza prin oferta de a 'creste limita' unui client la produsele de creditare gen card de credit (pentru persoane fizice) sau linie de credit ori descoperit de cont (pentru persoane juridice). O astfel de decizie are la baza gradul de utilizare de catre client al serviciilor bancii, nevoile de finantare ale activitatii acestuia, etc.

In general, cu cat un client este mai 'bun' pentru banca, cu atat i se ofera mai multe produse sau servicii.

Conceptul de 'bun' nu este legat neaparat de situatia lui financiara, ci in mare masura de gradul de utilizare a serviciilor bancii, desi de multe ori bancile tind sa aiba o atitudine de minimizare a riscului fata de un client si sa ii ofere acestuia numai acele sume care sunt necesare conform planului de afaceri al acestuia.

Asadar, este important pentru client sa determine singur care este limita de credit pe care si-o poate permite la un moment dat. Prin acest demers, clientul evita sa ajunga in situatia de a fi supraindatorat si sa nu poata plati creditul, in cazul in care are o problema financiara la un moment dat in derularea acestuia.

De multe ori, chiar daca un client 'se califica' pentru a accesa un credit mai mare decat cel de care are nevoie la un anumit moment, decizia pe care ar fi bine sa o ia este sa se limiteze la necesarul de credit.

Altfel, orice suma suplimentara obtinuta este de obicei cheltuita fara un plan coerent si devine in timp o povara pentru client. In cazul clientilor corporativi, este important ca sumele imprumutate sa fie direct corelate cu nevoile de moment, fie pentru capitalul de lucru, fie pentru investitii.

Cum sursele de rambursare a creditului provin in general din utilizarea in procesul de productie a obiectului/ activului finantat (materii prime, forta de munca, echipamente si utilaje, etc) atunci cand firma acceseaza un credit, ea face un calcul de profitabilitate a investitiei respective.

Daca nu exista o corelatie intre creditul accesat si investitia efectuata, exista pericolul ca sumele din credit sa fie investite in active care nu aduc un randament corespunzator pentru companie, reducand astfel profitul obtinut de aceasta. In cazul clientilor persoana fizica, exista tendinta de a cheltui mai mult atunci cand exista 'sume la dispozitie'.

Clientul nu isi da seama de multe ori ca ajunge sa fie supraindatorat; el se bazeaza pe estimari viitoare optimiste privind veniturile sale si cheltuie 'in avans' sume pe care nu le poate rambursa din salariul sau curent. In cazul unui eveniment neprevazut, acesta nu mai poate face platile aferente creditului, devenind restantier.