"Bancile nu vor putea sa refinanteze toate creditele ipotecare"

Luni, 29 Martie 2010, ora 16:42
2139 citiri
"Bancile nu vor putea sa refinanteze toate creditele ipotecare"

Bancile europene s-ar putea confrunta, in urmatorii doi ani, cu un deficit de fonduri in valoare de pana la 156 miliarde de euro, necesare refinantarii imprumuturilor destinate imobilelor comerciale, potrivit estimarilor companiei de brokeraj DTZ Holdings, transmite Bloomberg.

Imprumuturi imobiliare de 480 miliarde de euro vor ajunge la maturitate la sfarsitul lui 2011, iar bancile nu vor putea sa refinanteze toate datoriile, in special atunci cand valoarea creditelor o depaseste pe cea a proprietatilor cu care sunt garantate, considera DTZ, citat de Mediafax.

Peste jumatate din deficit va aparea in Marea Britanie si Spania.

Soldul imprumuturilor acordate de bancile europene cumparatorilor de magazine, birouri si depozite, in perioada de cinci ani de dezvoltare puternica a pietei imobiliare incheiata la jumatatea lui 2007, se ridica la 1.800 de miliarde de euro.

Multe dintre aceste credite au fost acordate in perioada de varf a pietei, dar preturile au scazut cu circa 26% in Europa continentala si cu 44% in Marea Britanie, astfel incat multi dintre beneficiarii finantarii datoreaza mai mult decat valoarea imobilelor.

"Deficitul de fonduri este cea mai mare problema a pietelor imobiliare europene. Pe masura ce imprumuturile vor ajunge la maturitate, in urmatorii cativa ani, ne asteptam la cresterea probabilitatii de default", a declarat Nigel Almondm coautor al raportului.

Institutiile de credit au reusit sa tina sub control creditele neperformante cu ajutorul bancilor centrale, dar situatia se va schimba odaca ce acestea vor retrage masurile speciale de sprijin, potrivit DTZ.

Daca refinantarea nu va fi posibila, bancile vor fi nevoite sa analizeze vanzarea sau prescrierea imprumuturilor. o alta solutie ar fi un acord cu beneficiarul creditului sau cu un al treilea investitor pentru atragerea de fonduri.

DTZ anticipeaza ca pe piata europeana a imobilelor comerciale ar putea avea loc investitii de 116 miliarde de euro, in urmatorii doi ani.

Deficitul ar putea fi de minim 115 miliarde de euro, din care 36%, respectiv 42 miliarde euro, in Marea Britanie, in Spania 20%, iar in Franta 11%.

Valoarea maxima a deficitului ar putea atinge 156 miliarde de euro, intr-un scenariu pesimist al DTZ.

#banci, #credite, #datorii, #europene, #imobiliare, #imprumuturi , #Credite fara ipoteca