Creditarea in zona euro ramane blocata pana in 2014

Marti, 08 Ianuarie 2013, ora 12:15
2401 citiri
Creditarea in zona euro ramane blocata pana in 2014

Creditarea in zona euro ramane blocata pana in 2014, cand va inregistra o crestere de 1,5%, se estimeaza intr-un raport Ernst&Young. In acest timp, creditele neperformante vor atinge un nou record, crescand la 7,6% in 2013.

In Romania, rata creditelor neperformante a atins 17-18% in 2012 si se indreapta spre 20%, potrivit unor estimari ale analistului financiar, Florin Citu.

Florin Citu: Creditele neperformante pot influenta cresterea economica

Ernst&Young mai prognozeaza ca decalajul economic dintre sudul si nordul Europei se va accentua in acest an, din cauza reticentei sistemului bancar de a finanta afacerile.

Previziunile pentru 2013 pe segmentul creditarii afacerilor arata o crestere de 1-2,5% in Franta, Germania si Olanda si o scadere de 0,5% in Italia si de 4% in Spania.

"Pentru perioada 2011-2013, creditarea in Franta va fi crescut cu 18 miliarde euro, in Germania cu 72 de miliarde euro, iar in Olanda cu 28 de miliarde euro, in timp ce creditarea in Italia va fi scazut cu 43 de miliarde euro iar in Spania cu 100 de miliarde euro in aceeasi perioada de timp", se arata in comunicat.

Si creditarea pentru persoane fizice va fi blocata pana in 2014, ca urmare a procesului de dezintermediere in sistemul bancar. Astfel, se estimeaza o continuare a diminuarii portofoliului de credite cu 132 miliarde de euro in 2013.

Media raportului intre credite si depozite va scadea de la 124% in 2006, inainte de criza, pana la 111% la sfarsitul anului 2012.

"Acest proces nu s-a incheiat, iar raportul ar urma sa scada pana la 104% in 2016. In consecinta, portofoliile de credite raman sub presiune, potrivit reprezentantilor Ernst&Young.

Dupa scaderi semnificative in 2011 si 2012, se estimeaza ca imprumuturile catre consumatori vor inregistra din nou o usoara scadere, de 1,2%, in zona euro, iar indicele preturilor de consum ar urma sa creasca cu 1,9%.

Potrivit previziunilor, creditele de consum vor incepe sa creasca in 2014, cu 1,5%, pe fondul revenirii economiei la o crestere lenta.

#creditare zona euro, #reluare creditare, #credite neperformante zona euro, #credite neperformante 2013 , #Credite bancare