Câți români se mai încumetă la un credit în 2025. Experții, previziuni despre nivelul dobânzilor

Joi, 31 Octombrie 2024, ora 03:19
1232 citiri
Câți români se mai încumetă la un credit în 2025. Experții, previziuni despre nivelul dobânzilor
Credit bancă Foto: iStock

Interesul consumatorilor pentru credite se va menține și în anul 2025, conform specialiștilor din domeniu, care spun că apetitul va fi mare mai ales în zona creditelor ipotecare și mai mic în cazul creditelor de consum. Tot aceștia spun că, în următorul an, dobânzile vor fi într-o ușoară scădere, ceea ce îi va încuraja pe români spre noi credite.

Riscul de majorare a fiscalității anul următor crește, deficitul bugetar având cote foarte mari. Cu toate astea, interesul românilor pentru accesarea creditelor se menține la un nivel ridicat. Doar în primele 8 luni ale anului 2024, volumele de credite au crescut cu aproape 70% față de aceeași perioadă a anului anterior, au spus experții pentru bursa.ro.

Mai mult, aceștia preconizează o scădere a dobânzilor, însă într-un sens temperat, nu alert.

”Putem observa că în 2023 si 2024 volumul de credite ipotecare a tot crescut, în ciuda faptului că indicii după care se calculează dobânda (IRCC) a ajuns la maximul istoric. Acest lucru se datorează ofertelor de la bănci cu dobânzi fixe foarte avantajoase, chiar și de 4,9%. Acest lucru va continua și în 2025, mai ales având în vedere următoarele motive. În trimestrul 4 din 2024, IRCC a crescut din nou și a ajuns la maximul istoric. Cu toate acestea, începând cu primul trimestru din 2025, acesta va fi 5,66% și va tot urma o traiectorie descendentă. Acest lucru se întâmplă pentru că și inflația se domolește, și dobânda de referință a început să scadă”, a declarat Ion Soltinschi, broker creditare.

De asemenea, acesta a spus că vom ajunge cu greu la IRCC de 1,08%, deoarece, după un puseu inflaționist cum a fost în 2022 și 2023, dobânzile vor scădea gradual.

”Deci, având în vedere tendințele, cred că cererea pentru locuințe crește, prețurile cresc, veniturile cresc, dobânzile la credite vor scădea. Dacă nu apare vreo ”lebădă neagră”, va crește și volumul de credite ipotecare noi”, a mai spus specialistul.

Ce se va întâmpla cu dobânzile de anul următor

Totodată, se vorbește și de refinanțări cu împrumuturi care au dobânzi fixe, reduse. Cu toate astea, experții atrag atenția asupra acestor acțiuni, deoarece o criză ar putea fi inevitabilă, iar înainte de toate este important ca oamenii să facă calcule în așa fel încât să poată plăti ratele la timp.

”N-aș recomanda nimănui să ia un credit mare în 2025, să se înhame la niște rate, având în vedere perspectiva destul de tulbure. Nu este exclus ca anul viitor să vedem o mulțime de firme închise, să asistăm la falimente, la disponibilizări și nimeni cred că nu vrea să fie victimă a crizei care pare inevitabilă. Din această perspectivă, cred că accesarea unui credit, mai ales a unuia imobiliar, ține doar de oportunitate, dacă ai găsit un apartament ieftin, într-o zonă bună, dacă ți-ar aduce profit la revânzare. În ceea ce privește creditele de consum, pare o aventură financiară să-ți cumperi o mașină în leasing sau în rate, nu mai zic de telefoane și alte bunuri, în condițiile în care dobânzile vor rămâne înghețate la nivelul din acest an”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, pentru Ziare.com.

Așadar, acesta îi sfătuiește pe români să caute să ia un astfel de credit doar dacă își permit și dacă rata nu reprezintă mai mult de 20% din venit. Cât despre predicțiile în ceea ce privește anul următor, economistul spune că nu se așteaptă la o ieftinire semnificativă a creditelor.

”Probabil BNR va reduce, la un moment dat, dobânda cheie, cel mai probabil prin aprilie, însă cu maxim 0,5%, iar asta va însemna o ieftinire de 200-300 de lei la un credit de casă. Dobânda cheie nu va coborî semnificativ decât atunci când inflația va ajunge la 3-3,5%, iar până acolo s-ar putea să ne prindă anul 2027. Singura veste bună, din această perspectivă, este că nivelul dobânzilor nu va mai crește. Nu cred că BNR va forța o rată de politică mai mare, pentru că ar duce economia în recesiune. Ce va face însă BNR, probabil va lăsa cursul valutar mai liber, iar asta va însemna că euro va trece de 5 lei”, a concluzionat Adrian Negrescu.

...citeste mai departe despre "Câți români se mai încumetă la un credit în 2025. Experții, previziuni despre nivelul dobânzilor" pe Ziare.com

#credite, #credite banci, #dobanzi credite , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9767 RON

0.0003

1 USD = 4.7940 RON

-0.0092
  1. Bolojan, față în față cu o imensă companie americană. Schimbarea Codului Muncii, printre subiectele abordate
  2. Pensiile, bomba cu ceas a economiei românești: De ce modelul actual este nesustenabil
  3. Schimbare majoră în politica unei linii aeriene low-cost foarte populare în România. Decizia a creat un val de nemulțumiri printre călători
  4. Schimbări importante pentru cei care își plătesc taxele în rate, anunțate de ANAF. Un proiect nu ar tăia din hârtii
  5. România, în fruntea „plutonului” economic din Europa Centrală și de Est, susține Tanczos Barna. Ce țări sunt în urma noastră, conform datelor Eurostat VIDEO
  6. Celebrul Joseph Stiglitz îl face praf pe Trump: Când faci ca o gorilă, este de neconceput, măsura lovește lumea
  7. Cel mai bogat pensionar din România, mult mai avut decât foștii șefi de stat europeni. Câți pensionari trăiesc „pe picior mare”, față de cei care își duc viața de la lună la lună
  8. Românii plătesc cele mai mari taxe pe salarii, deși au printre cele mai mici venituri din UE. Un cunoscut economist arată de ce este vina Guvernului
  9. Pensiile din Pilonul II au bătut inflația în 2024. Care sunt cele mai performante fonduri în care românii își țin banii
  10. Cum au reușit cumpărătorii din țările vecine să forțeze mâna magazinelor pentru a avea prețuri mai mici. „În România, autoritățile favorizează cartelurile”