Radu Georgescu, analist financiar cu experiență în conducerea departamentelor financiare pentru companii multinaționale și companii antreprenoriale a publicat pe Facebook o sinteză a modului în care se vor schimba serviciile contabile începând din 2024.
"De la 1 ianuarie 2024 serviciile contabile se modifică radical.
Până acum, contabilii înregistrau datele de pe facturile primite pe email, poștă etc
De la 1 ianuarie 2024 contabilii vor face înregistrări contabile folosind baze de date (fișierele XML din sistemul e- factură).
De la 1 ianuarie 2024, facturile se vor trimite obligatoriu prin e – factură."
Pașii care trebuie urmați
Radu Georgescu a făcut un rezumat cu pașii care trebuie urmați.
"Cine trebuie să trimită facturile prin sistemul e – factură
Toate firmele și PFA-urile din România, plătitoare sau neplătitoare de TVA, care au clienți firme / PFA-uri din România
Cum te înregistrezi în sistemul e – factură
Înregistrarea se face prin depunerea declarației 084 și permite transmiterea și primirea facturilor prin sistemul e – factură din SPV."
Cum se vor trimite facturile după 1 ianuarie 2024
"Începând cu data de 1 ianuarie 2024 toate firmele și PFA-urile din România (plătitoare sau neplătitoare de TVA) trebuie să trimită în sistemul e- factură toate facturile B2B (facturi emise către alte firme / PFA -uri din România).
Facturile se trimit în sistemul e – factură în maxim 5 zile de la dată emiterii.
Se vor înregistra în contabilitate doar facturile trimise / primite prin sistemul e – factură (începând cu dată de 1 iulie 2024).
Nu se mai pot deduce cheltuiala și TVA-ul de pe facturi care nu sunt primite prin sistemul e – factură (începând cu dată de 1 iulie 2024)."
Cum se stornează o factură în sistemul e - factură
"Factura electronică comunicată destinatarului nu se poate returna în sistemul național privind factură electronică RO eFactura.
În situația unei facturi electronice asupra căreia destinatarul are obiecții, acesta înștiințează emitentul facturii electronice, inclusiv în sistemul național privind factura electronică RO e-Factură, prin înscrierea unui mesaj în acest sens.
Dacă se corectează o factură (stornare etc), factură electronică corectată se transmite în e - factură."
La cât ajung amenzile
Potrivit lui Radu Georgescu, amenzile pentru netrimiterea facturilor în sistemul e – factură sunt între 1.000 – 10.000 lei.
"De asemenea înregistrarea după dată de 1 iulie 2024 a unei facturi care nu este trimisă prin sistemul e- factură se amendează cu suma TVA-ului trecută pe factură
Amenzile se aplică după dată de 1 aprilie 2024."
Toate softurile contabile și de facturare trebuie să implementeze e – factura."
"Contabilii se vor transforma în analiști financiari"
"Partea frumoasă este că oamenii din contabilitate nu vor mai înregistra manual informațiile.
Ei se vor transforma în analiști financiari care vor interpreta datele financiare și vor ajuta firmele să fie mai profitabile", a scris Radu Georgescu pe Facebook.
...citeste mai departe despre "Serviciile contabile se modifică radical de la 1 ianuarie 2024: Cum se vor trimite facturile" pe Ziare.com