"Introducerea de noi taxe si impozite este un pericol"

Vineri, 09 Aprilie 2010, ora 11:07
3622 citiri
"Introducerea de noi taxe si impozite este un pericol"

Napoleon Pop explica pentru "Together for Your Business" efectele crizei asupra economiei romanesti si arata ajustarile pe care le-au adus ultimii doi ani in economia noastra. De asemenea, Napoleon Pop vorbeste despre viitor. Mai precis, cresterea economica a economiei romanesti ar trebui sa nu repete excesele din ultimii ani 10 ani, adica sa se bazeze pe consum, pe credite externe private si mai ales pe escaladarea importurilor. Un element important il constituie politica guvernamentala, care ar trebui sa se bazeze pe incurajarea mediului de afaceri si nu pe sufocarea lui. Napoleon Pop este membru in Consiliul de administratie al BNR si membru de onoare al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.

Romania a avut zece ani de crestere economica. Daca ar fi sa acordati o nota economiei romanesti, in materie de modernizare, pe o scala de la 1 la 10, ce nota ati da?

I-as da nota opt.

Nu sunteti prea indulgent?

Nu, pentru ca as pleca de la un principiu: sa nu confundam frustrarile cotidiene cu bilantul a 20 de ani.

In primul rand, eu am trait aceste reforme prin implicare directa, le-am urmarit realizarea, nu m-am oprit la simpla contemplare a lor.

Desigur, pot sa am frustrari, dar daca tragem o linie trebuie sa fim totusi onesti cu noi si sa spunem ca aceasta tara a facut progrese din toate punctele de vedere, fara sa neg ca ne-am dorit poate mai mult.

In al doilea rand, am dat nota opt si pentru ca aceasta longevitate a cresterii economice la care v-ati referit a fost mult timp benefica.

Cat am progresat, de la o crestere de 1% in 2000, pana la cca. 7% mai recent, a insemnat ca a fost o crestere economica sanatoasa.

Un argument in acest sens este acela ca aceasta crestere s-a facut pe baza de investitii. Gradul de investire a ajuns in anumite perioade la 38%, formarea capitalului fix brut a crescut, la randul sau, de la 22% pana la 38%.

In al treilea rand, sa privim la finantarea acestei cresteri, unde vom decela si ceva bun si ceva rau. Aceasta crestere s-a bazat pe o cerere finantata in principal prin liniile externe de credit private ale bancilor si mai putin din economisirea interna, aflata la numai 18% din PIB.

Aspectul pozitiv este ca daca sectorul privat sau datoria privata externa a ajuns la circa 30 miliarde euro, acest lucru arata ca sectorul privat din Romania - financiar si nefinanciar - a avut o buna acceptabilitate din punctul de vedere al atragerii de resurse straine.

Aspectul mai putin confortabil este ca atractivitatea reprezentata de economia romaneasca ca nou membru al UE si economie emergenta a fost materializata prin finantari externe.

Ma refer la liniile de creditare aduse de bancile private in Romania, de la mamele lor din strainatate, prin care s-a satisfacut excesul de cerere din tara peste economisirea interna.

Sigur ca de aici incep sa apara o serie de dezechilibre sau mai exact o pierdere a echilibrelor macroeconomice.

Primul, si cel mai evident, a fost deficitul de cont curent. Din cauza faptului ca excesul de cerere a presat importurile si cum balanta comerciala are cel mai mare impact in balanta de plati, acest deficit a devenit, la un moment dat, nesustenabil.

El a crescut de la 6%-7% din PIB, nivel deficit sustenabil, la cca. 13% din PIB in 2008, nivel care se inscrie deja in zona de periculozitate din punct de vedere al finantarii.

Poate daca n-ar fi fost criza financiara si acest nivel de deficit si, in consecinta, de indatorare pe termen scurt, ar fi fost perceput ca nepericulos pentru investitori stiind ca economia, producand mai mult pentru export, era singura capabila sa faca o reajustare a deficitului de cont curent spre o valoare normala.

Acum constatam ca anul de criza 2009 a reajustat deficitul de cont curent.

Anul 2009 a fost unul de mari ajustari. In mod normal, si teoretic si practic, este o minune ca s-a intamplat asa si vor trebui analizate cauzele. Deficitul de cont curent a scazut de la 13%, la mai putin de jumatate din PIB.

O astfel de ajustare de deficit de cont curent nu se poate face decat in trei-patru ani de zile. Dar este la fel de importanta si intrebarea: cine a platit factura crizei de anul trecut?

Vreau sa subliniez elementul concurent bun la o astfel de ajustare de anvergura intr-un singur an, respectiv sectorul privat care a inteles primul ca trebuie sa se ajusteze.

Cresterea economica a scazut, somajul a crescut tocmai pentru ca sectorul privat a reactionat prompt la scaderea cererii si contractarea pietelor. Anul 2009, ca parte a unui ciclu economic aflat in recesiune, a evidentiat rolul sectorului privat in economie, statisticile confirmand ca acesta nu numai ca a raspuns rapid la provocarile crizei, dar a si contribuit masiv la expansiunea economica pozitiva la care m-am referit.

Guvernul a incercat, si poate a reusit in mare parte, sa-si mobilizeze instrumentele de combatere a efectelor crizei, evident, la nivelul resurselor disponibile.

Foarte multa lume uita ca bugetul public se formeaza pe baza resurselor pe care sectoarele economice pot sa le genereze: taxe si impozite stabilite prin lege.

Daca economia reala se contracta, este evident ca si veniturile la buget sunt mai mici, baza de impozitare reducandu-se. Iar de aici incolo se impun prioritatile in cheltuielile guvernamentale.

Cu cat veniturile bugetare scad, cu atat trebuie sa judeci mai bine prioritatile. Trebuie sa spargem acest cerc vicios al crizei si sa intram intr-un cerc virtuos in care atat fondurile guvernamentale, cat si cele private, si mentionez inclusiv reluarea procesului de creditare, sa fie resetate de o maniera sustenabila.

Ce inseamna acest lucru? Presiunea pe buget pentru a finanta proiecte de investitii in economia reala trebuie facuta de o asa maniera incat cheltuielile de astazi sa genereze, prin productie si ocuparea fortei de munca, venituri bugetare ulterioare care sa le compenseze.

Adica, sa creeze acel efect de antrenare.

Exact. Acesta este rolul prioritatilor de finantare prin cheltuieli publice cand faci un program guvernamental de scoatere a economiei din criza.

Solutia imprumutului de la UE, Fondul Monetar International si Banca Mondiala ne indeamna sa ne gandim cu intelepciune la utilizarea acestor bani, pentru ca ulterior imprumutul sa fie restituit ca efect al relansarii cresterii economice, care sa poata genera un volum de taxe si impozite care sa aduca din nou veniturile bugetare la nivelul standardelor europene, respectiv de 36%-38% din PIB.

In societatea romaneasca incep dezbaterile post-criza care tin de prioritatile economiei sau de reformarea statului. Care credeti ca sunt solutiile bune pentru acest moment?

Eu as pleca de la o fraza care a fost lansata de reprezentantul misiunii FMI si anume ca la nivel guvernamental ar trebui sa gandim profund ideea de restructurare a cheltuielilor si nu a veniturilor publice in acest moment.

Manualele si experienta multor tari demonstreaza ca in situatii de criza severa, prin care am trecut si noi, o scadere economica de 7% a PIB in 2009, cel mai mare pericol este inventivitatea introducerii de noi taxe si impozite.

Noile taxe sau impozite au proasta calitate de a perturba mediul economic si asa slabit, constrans de efectele crizei. Or, ca la orice criza, mai intai trebuie sa stabilizezi pacientul si apoi incepi sa vezi care este cel mai bun tratament. Or, a incerca stabilizarea unui pacient punandu-i in carca si mai multe dari, nu este un principiu sanatos.

Eu sunt surprins de inventivitatea cu care, chiar profesionisti, creeaza noi taxe si impozite. As vrea sa reamintesc ca in economie experimentul este unic si poate avea efecte dezastruoase, daca inventivitatea nu este simulata in cele mai mici amanunte.

In economie nu poti sa faci zone pilot de experimentari, mai ales cand vorbesti de politici macroeconomice.

Mai mult, cred ca aceasta dezbatere fara sfarsit pe teme legate de obtinerea de noi surse de venituri bugetare in plina criza este total nesanatoasa. Este mult mai utila o dezbatere pe prioritatile cheltuielilor bugetare.

Care sunt, in opinia dumneavoastra, aceste prioritati?

Daca ma intrebati pe mine ce prioritati ar trebui sa avem, va raspund ca, in primul rand, trebuie sa vedem care este rolul statului intr-o economie bazata pe democratie si economie de piata si care trebuie sa fie competitiva: ca urmare vad ca prioritati asigurarea functiilor statului unde cetateanul i-a incredintat puterea cu prioritate, iar pe timp de criza sunt cele mai fragile: sanatate, invatamant, justitie, ordine publica si aparare.

Aceasta este infrastructura guvernamentala care trebuie sa functioneze in mod obligatoriu.

Apoi, slabiciunea sectorului privat trebuie compensata cu asigurarea prociclicitatii cheltuielilor bugetare in mari proiecte economice, care sa repuna in miscare economia pe orizontala. Este vorba de investitii guvernamentale in proiecte pe care sectorul privat nu le poate face sau care se pot realiza in parteneriat public-privat.

Un alt aspect deosebit de important este ca atunci cand se ofera stimulente fiscale, acestea sa fie orientate catre sectoarele care, printr-o injectie optima, pot fi revitalizate cu adevarat si au efecte de antrenare, care incet-incet pun tot corpul economic in functiune.

Deci, pentru programele de stimulare avem nevoie de ceea ce se cheama specificitate structurala, concept care nu face decat sa puna prioritatile in ordinea fireasca.

Spuneati ca in economie nu poti sa faci "zone pilot". Si atunci, cum se pot face simulari care sa anticipeze ce se va intampla ? Prin studii? Prin hazard sau prin stiinta si simtul celui care conduce guvernul sau un minister ?

Prin hazard, in nici un caz. Cand vorbim de economia reala este nevoie de un melanj intre ceea ce inseamna stiinta si arta, prin arta intelegand chiar si intuitie. Prin intuitie eu inteleg un al saselea simt care se bazeaza pe educatie, pe practica, pe judecati anterioare, pe fenomenologie, un har de a interpreta un deja vu in circumstante noi.

Dar guvernul, indiferent de guvern, nu doar cel al Romaniei, este totdeauna in criza de timp.

Am facut parte din trei guverne si pot sa confirm existenta acestei crize de timp. Ea este daunatoare, daca devine perpetua. Este foarte dificil sa ajungi in situatia permanenta de a lua o decizie azi pentru ziua de ieri.

Este mai logic sa decizi azi pentru ceea ce se va intampla peste trei sau sase luni.

In mod normal, asa ar trebui sa se intample. Nu vreau neaparat sa dau o solutie, ci, mai degraba, o sugestie. In ministere ar trebui sa despartim partea de dezvoltare strategica a politicilor specifice de activitatea operationala si de rutina.

Or, in practica se intampla ca aceiasi oameni sa se ocupe si de partea de strategie si de partea curenta de rezolvare a dosarelor, de birocratia inerenta unei institutii publice. Iar aceasta permanenta basculare, pe teme diferite, determina reducerea capacitatilor de actiune in toate domeniile.

O separare a strategiei guvernamentale din fiecare minister presupune sa existe un colectiv care sa fie debarasat de presiunea cotidiana. In economie, dovedit empiric, orice experiment isi arata efectele in urmatoarele sase - noua luni.

Deci este mai bine sa faci simulari pentru a vedea care sunt aceste efecte si numai dupa aceea sa le institutionalizezi prin legiferarea necesara si cu mecanismele de aplicare.

Ati observat ca in legislatia romaneasca apar foarte des modificari, chiar si la legi adoptate recent, fara sa i se cunoasca cu adevarat efectele. Si noi vorbim de stabilitate si de predictibilitate, iar un mediu de afaceri sanatos nu poate sa se bazeze decat pe aceste principii.

Un rol important in predictibilitate si stabilitate il are Codul fiscal, pentru ca niciun plan de afaceri nu se poate face pe o perioada mai lunga de timp daca nu exista certitudine, cel putin pe termen mediu, ca fiscalitatea nu se modifica, mai ales in detrimentul agentilor economici.

As mai adauga un lucru extrem de important: mediul de afaceri solicita de la guvern sa stabileasca directiile sale strategice de dezvoltare. Nemodificarea acestora la fiecare ciclu electoral ar da incredere ca respectivele directii se vor bucura de sprijinul guvernamental prin instrumentele acceptate de apartenenta noastra la UE.

Aceste directii strategice guvernamentale sunt foarte importante si din alte ratiuni. Intorcandu-ne la deficitul de cont curent, noi avem o problema cu insuficienta structurala a ofertei interne. Nu vorbesc de o tara izolata care sa produca orice, ci de nevoia unei oferte interne care sa echilibreze, prin competitie, oferta externa.

Exista opinii care sustin ca economia romaneasca s-ar putea intoarce la problemele de dinainte de criza: deficite mari, inflatie, importuri masive. Este plauzibil acest scenariu?

Trebuie sa plecam de la un adevar si anume acela ca pe parcursul crizei cererea interna s-a comprimat masiv si, totusi, procesul dezinflationist in Romania a fost foarte lent, comparativ cu tot ce s-a intamplat in lume.

Avem o problema de paradigma economica, care ar trebui sa ne framante.

In fapt, orice crestere economica este inflationista. Pana la un anumit nivel, de 2%, conform standardelor UE, inflatia nu are efecte asupra productiei si ocuparea fortei de munca.

Noi mai avem pana sa ajungem la aceasta definitie a stabilitatii preturilor, deci procesul de dezinflatie trebuie continuat. El intra insa in contradictie cu relansarea economica.

Recunoastem beneficiile relansarii economice, dar aceste beneficii trebuie sa sprijine procesul dezinflationist pana la acea limita a inflatiei impusa de criteriile de la Maastricht.

Problema nu este sa indeplinesti acest criteriu al inflatiei pentru o fractiune de secunda (avem tari care au trecut in zona euro si care au indeplinit temporar criteriul incadrarii in tinta de inflatie, dupa care rata inflatiei a crescut), ci scaderea inflatiei trebuie sa se faca de o maniera sustenabila, iar stabilizarea preturilor sa fie un proces consolidat.

Ca urmare, relansarea economiei romanesti trebuie sa nu reaprinda inflatia. Orice tara se caracterizeaza din punctul de vedere al resurselor sale, al modului in care este structurata economia si al capacitatilor de finantare, printr-un PIB potential.

Mi-e frica, insa, ca PIB-ul potential al Romaniei a scazut de la 5%-6% la 4%-5%. Deci, pe de o parte, trebuie refacut potentialul de crestere a PIB, iar, pe de alta parte, atingerea acestui potential trebuie sa se faca fara a intra intr-un nou cerc vicios.

Este vorba despre faptul ca o crestere care depaseste cu mult PIB-ul potentialul naste o cerere excesiva care duce, la randul ei, la o crestere excesiva a presiunii asupra importurilor, in conditiile mentinerii rigiditatilor din oferta interna, problematica deficitului de cont curent si a finantarii acestuia reaparand.

Cum vedeti Romania peste 15 ani? Poate recupera economia romaneasca decalajele ce o despart de media UE?

Eu as fi optimist. Cred ca Romania este in stare de performante, asa cum le-a avut si inainte de cel de-al doilea razboi mondial, cand economia Romaniei era printre primele din Europa.

In primul rand ar trebui sa vedem in criza actuala si oportunitatile de a rezolva ceea ce potential ne poate readuce in recesiune. Reafirm necesitatea unor reforme structurale bine orientate, conditionate de politici macroeconomice lipsite de un populism excesiv.

In al doilea rand, sa nu uitam o clipa ca suntem intr-un club. Si mediul de afaceri si cei care coordoneaza politica guvernamentala trebuie sa inteleaga ca suntem intr-un "pat al lui Procust".

Am acceptat sa intram in el tocmai pentru ca UE a demonstrat in cei 50 de ani de existenta ca, in aceasta formula, progresul este posibil si cert in multe domenii. Sigur ca avem nevoie de timp. Ma intrebati cum va arata Romania peste 15 ani?

Daca respectam regulile si profitam de calitatea de membru al clubului, nu doar contribuind la buget, dar si practicand politici comunitare pentru care exista finantarile necesare, cred ca pentru o serie intreaga de indicatori vom ajunge la media europeana si acest tel ar trebui sa ne calauzeasca pentru o vreme, tocmai pentru a trece la altul mai ambitios.

Avem nevoie de disciplina. Am acceptat tratatul de aderare si noua constitutie europeana, trebuie sa intram in disciplina lor si sa nu mai fim bantuiti excesiv de o inventivitate perdanta, departe de experienta cuceritoare a altor state membre UE.

Mi-as dori inventivitate intr-o contributia reala, a noastra, la constructia europeana, care sa fie validata de club cu noi in interiorul acestuia.

Interviu realizat de Constantin Rudnitchi

”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
#crestere, #criza, #economica, #impozite, #rudnitchi, #taxe , #stiri Constantin Rudnitchi