Exista in acest moment intentia guvernului roman de a devansa cresterea pensiilor, de la 1 ianuarie 2009 pentru luna noiembrie, anul acesta. Are aceasta masura vreo logica economica, in afara de una electorala si sociala?
Ma numar printre cei care au pledat neconditionat pentru
marirea pensiilor. M-am bazat in aceasta optiune pe imaginea de ansamblu a
economiei romanesti, in anii tranzitiei.
In ultimii 19 ani, am asistat la
acordarea unor serii intregi de privilegii economice de care s-au bucurat:
salariatii companiilor cu capital de stat si administratia publica (uneori,
angajatii au fortat mana guvernului prin greve, prin miscari de strada sau prin
blocarea unor drumuri nationale); companii de stat sau private (care au obtinut
reesalonari sau stergeri ale datoriilor catre bugete) si investitori (care de-a
lungul timpului au avut parte de facilitati si de preturi reduse la cumpararea
fabricilor cu capital de stat sau in derularea unor proiecte de tip greenfield).
Pensionarii au fost invinsii tranzitiei. Puterea de cumparare
a pensiilor a scazut continuu dupa anul 1990. De aceea, am crezut ca in anul
2007, dupa sapte ani de crestere economica si intr-un moment in care economia
romaneasca dadea semne de insanatosire, venise momentul ca statul roman sa
sacrifice logica economica in favoarea celei sociale. Pentru cresterea
pensiilor era nevoie de un compromis bugetar, in sensul transferarii unor fonduri
de la bugetul de stat catre bugetul asigurarilor sociale.
Nu este mai putin adevarat ca, in Romania, dupa anul 1990, numarul
pensionarilor a explodat. S-a intamplat acest lucru pentru ca de-a lungul
timpului am avut de-a face cu o politica lejera in ceea ce priveste iesirea la
pensie.
Astfel, pensionarile inainte de limita de varsta, pentru conditii grele
de munca sau pe caz de boala au marit
numarul celor iesiti din campul muncii altfel decat in mod natural, demografic.
De fapt, pensionarea a fost o metoda neortodoxa de a restructura forta de munca
din economia romaneasca fara a creste alarmant numarul somerilor. In felul
acesta, s-a ajuns ca numarul pensionarilor sa fie egal cu cel al salariatilor,
un raport extreme de sensibil pentru orice economie, dar cu atat mai mult
pentru o economie aflata in tranzitie.
O tema importanta a a societatii romanesti este cea a
asistatilor sociali. Recent, Institutul de Statistica a publicat datele privind
forta de munca. Somajul este, ca de obicei, intr-o zona fasta, cu o rata de
numai 6%. Romania are, asadar, o rata a
somajului rezonabila. Exista, insa, alte date care, la o analiza atenta, pot
ingrijora.
Romania are o populatie totala de 21, 538 milioane de oameni. Dintre ei, populatia
ocupata este de 9,174 de persoane. Cu alte cuvinte, rata de ocupare este de
numai 58%, adica putin peste jumatate din populatia Romaniei lucreaza, un nivel
extreme de scazut pentru o economie in dezvoltare. Un nivel scazut si pentru
intelegerile internationale de specialitate, precum Strategia de la Lisabona prin
care Romania se obliga sa ajunga pana in anul 2010 la o rata de ocupare de 70%.
Mai exista o relatie sensibila: cea dintre populatia ocupata si
populatia asistata social. Astfel, populatia ocupata este de 9,174 milioane de
oameni, iar populatia inactiva de peste 15 ani si peste este de 8,476 milioane
persoane. Populatia inactiva este formata din pensionari, elevi, studenti,
casnice si persoane asistate social.
Daca adaugam la numarul persoanelor
inactive si somerii (aproximativ 600.000) vom ajunge la un total de 9,1
milioane de oameni care nu lucreaza. O cifra egala cu cea a populatiei ocupate.
Asadar, numarul celor care nu lucreaza este egal cu cel al celor care lucreaza,
iar numarul pensionarilor este aproximativ egal cu cel al salariatilor.
Sunt
doua egalitati care trebuie sa ne dea de gandit atunci cand vorbim de Romania
asistata. Sunt, de asemenea, doua motive, care ne fac sa intelegem nivelul
scazut al pensiilor si al alocatiilor sociale.
Cred ca sistemul de pensii de stat va putea si va trebui sa
sustina cresterea pensiilor, chiar si luand bani de la bugetul de stat. Insa,
nimeni nu ma poate convinge ca decizia devansarii maririi pensiilor cu doua
luni, in noiembrie 2008 fata de ianuarie 2009, este altceva decat o masura pur
electorala.
Comentariu de Constantin Rudnitchi