Romania sociala

Miercuri, 02 Aprilie 2008, ora 16:31
2765 citiri
Romania sociala

Exista in acest moment intentia guvernului roman de a devansa cresterea pensiilor, de la 1 ianuarie 2009 pentru luna noiembrie, anul acesta. Are aceasta masura vreo logica economica, in afara de una electorala si sociala?

Ma numar printre cei care au pledat neconditionat pentru

marirea pensiilor. M-am bazat in aceasta optiune pe imaginea de ansamblu a

economiei romanesti, in anii tranzitiei.

In ultimii 19 ani, am asistat la

acordarea unor serii intregi de privilegii economice de care s-au bucurat:

salariatii companiilor cu capital de stat si administratia publica (uneori,

angajatii au fortat mana guvernului prin greve, prin miscari de strada sau prin

blocarea unor drumuri nationale); companii de stat sau private (care au obtinut

reesalonari sau stergeri ale datoriilor catre bugete) si investitori (care de-a

lungul timpului au avut parte de facilitati si de preturi reduse la cumpararea

fabricilor cu capital de stat sau in derularea unor proiecte de tip greenfield).

Pensionarii au fost invinsii tranzitiei. Puterea de cumparare

a pensiilor a scazut continuu dupa anul 1990. De aceea, am crezut ca in anul

2007, dupa sapte ani de crestere economica si intr-un moment in care economia

romaneasca dadea semne de insanatosire, venise momentul ca statul roman sa

sacrifice logica economica in favoarea celei sociale. Pentru cresterea

pensiilor era nevoie de un compromis  bugetar, in sensul transferarii unor fonduri

de la bugetul de stat catre bugetul asigurarilor sociale.  

Nu este mai putin adevarat ca, in Romania, dupa anul 1990, numarul

pensionarilor a explodat. S-a intamplat acest lucru pentru ca de-a lungul

timpului am avut de-a face cu o politica lejera in ceea ce priveste iesirea la

pensie.

Astfel, pensionarile inainte de limita de varsta, pentru conditii grele

de munca sau pe caz de boala  au marit

numarul celor iesiti din campul muncii altfel decat in mod natural, demografic.

De fapt, pensionarea a fost o metoda neortodoxa de a restructura forta de munca

din economia romaneasca fara a creste alarmant numarul somerilor. In felul

acesta, s-a ajuns ca numarul pensionarilor sa fie egal cu cel al salariatilor,

un raport extreme de sensibil pentru orice economie, dar cu atat mai mult

pentru o economie aflata in tranzitie.

O tema importanta a a societatii romanesti este cea a

asistatilor sociali. Recent, Institutul de Statistica a publicat datele privind

forta de munca. Somajul este, ca de obicei, intr-o zona fasta, cu o rata de

numai 6%. Romania are, asadar, o rata  a

somajului rezonabila. Exista, insa, alte date care, la o analiza atenta, pot

ingrijora.

Romania are o populatie totala de 21, 538  milioane de oameni. Dintre ei, populatia

ocupata este de 9,174 de persoane. Cu alte cuvinte, rata de ocupare este de

numai 58%, adica putin peste jumatate din populatia Romaniei lucreaza, un nivel

extreme de scazut pentru o economie in dezvoltare. Un nivel scazut si pentru

intelegerile internationale de specialitate, precum Strategia de la Lisabona prin

care Romania se obliga sa ajunga pana in anul 2010 la o rata de ocupare de 70%.

Mai exista o relatie sensibila: cea dintre populatia ocupata si

populatia asistata social. Astfel, populatia ocupata este de 9,174 milioane de

oameni, iar populatia inactiva de peste 15 ani si peste este de 8,476 milioane

persoane. Populatia inactiva este formata din pensionari, elevi, studenti,

casnice si persoane asistate social.

Daca adaugam la numarul persoanelor

inactive si somerii (aproximativ 600.000) vom ajunge la un total de 9,1

milioane de oameni care nu lucreaza. O cifra egala cu cea a populatiei ocupate.

Asadar, numarul celor care nu lucreaza este egal cu cel al celor care lucreaza,

iar numarul pensionarilor este aproximativ egal cu cel al salariatilor.

Sunt

doua egalitati care trebuie sa ne dea de gandit atunci cand vorbim de Romania

asistata. Sunt, de asemenea, doua motive, care ne fac sa intelegem nivelul

scazut al pensiilor si al alocatiilor sociale.

Cred ca sistemul de pensii de stat va putea si va trebui sa

sustina cresterea pensiilor, chiar si luand bani de la bugetul de stat. Insa,

nimeni nu ma poate convinge ca decizia devansarii maririi pensiilor cu doua

luni, in noiembrie 2008 fata de ianuarie 2009, este altceva decat o masura pur

electorala.

Comentariu de Constantin Rudnitchi