Romania, sedusa si abandonata. Cazul Nokia

Nokia a venit, Nokia pleaca. Cu ce ramane economia romaneasca? Cu un dezechilibru care va fi vizibil incepand de anul viitor si, eventual, cu invataminte pe care ar trebui sa le traga.

Venirea in Romania a companiei Nokia a adus si un val de entuziasm. Nokia pleca, in anul 2007, din Germania, de la Bochum, o data cu o serie de proteste vehemente ale angajatilor si ale publicului larg. In schimb, in Romania, Nokia a fost primita cu bratele deschise. Iar rezultatele au fost pe masura entuziasmului.

In trei ani, fabrica Nokia a ajuns al doilea mare exportator al Romaniei, a devenit o poveste de succes si a fost considerat un proiect industrial important care duce la cresterea economica a Romaniei. Timp de trei ani asa s-a si intamplat. Volumul vanzarilor companiei finlandeze, intr-o masura covarsitoare la export, au adus beneficii Romaniei.

O echilibrare a balantei comerciale, o crestere importanta a exporturilor si un aport valutar substantial care se vede in echilibrul cursului de schimb leu-euro au fost printre putinele vesti bune in vremuri de criza.

Tot entuziasmul sosirii Nokia ne-a facut sa vedem mai putin proiectul economic in sine.  S-a trecut cu vederea ca este de fapt un proiect de lohn industrial, in sensul in care compania finlandeza importa subansamble si nu face decat sa le asambleze la fabrica de langa Cluj-Napoca. Desigur, de la lohnul textil si din incaltaminte, practicat pe scara larga in anii 90, la lohnul industrial poate fi un pas inainte.

In al doilea rand, nu s-a vazut ca Nokia foloseste in Romania forta de munca slab calificata si cu un cost redus. De altfel, aceasta a fost si principala ratiune a sosirii firmei finlandeze in Romania.
In al treilea rand, constatam acum, la plecarea Nokia, ca sindicatele nu au reusit sa negocieze un contract colectiv de munca solid.

De ce? Este greu de raspuns. Cu atat mai mult cu cat sindicatele aveau, in anii 2007-2008, o pozitie puternica in societatea romaneasca. Dar, in fata unei companii multinationale, forta sindicatelor n-a mai fost aceeasi. Din vina sindicatelor sau din vina firmei? Greu de spus.

Cert este ca astazi, la plecarea Nokia, salariatii nu au un contract colectiv de munca solid. Si chiar daca salariatii isi doresc plati compensatorii la nivelul celor obtinute de muncitorii germani, acest lucru nu este posibil. Dintr-un motiv simplu: nu exista o obligatie contractuala care sa justifice obtinerea unor astfel de despagubiri.

Asadar, plecarea Nokia clatina mai multe tabu-uri legate de investitorii straini. Primul este acela ca investitorii straini doar vin in Romania si nu mai pleaca niciodata sau  in orice caz raman pe termen lung.

Criza a facut mai acuta nevoia companiilor de a-si minimiza costurile si de a gasi pietele cele mai competitive. Din acest punct de vedere, nimic nu mai este sigur. Orice investitor poate inchide fabrica din Romania, cu atat mai mult daca investitia nu a presupus investitia intr-o tehnologie costisitoare.

Sunt multe investitii straine care se bazeaza pe un hangar si pe o minima dotare tehnologica, de la hipermarkeuri la fabricile de asamblare din diverese domenii. De aceea, in analiza unei investitii straine sau romanesti va trebui sa judecam nivelul tehnologic pe care il utilizeaza.

De asemenea, este de vazut in ce masura investitia produce efecte in economia romaneasca si daca produce efecte pozitive in economie, adica exista contracte cu furnizori locali de servicii sau de materii prime. Desigur, toate aceste elemente nu exclud ca o companie sa paraseasca Romania. Dar, ele trebuie avute in vedere atunci cand judecam impactul in economie al unei investitii si, in mod evident, un investitor legat de piata autohtona va lua mai greu decizia de a o parasi.

Un singur exemplu. ArcelorMittal este si ea una dintre companiile importante ale economiei romanesti. O firma care va ajunge, conform prognozelor, anul viitor la o cifra de afaceri de 1,5 miliarde euro, majoritatea produselor, in proportie de 70%, fiind destinate exportului. Din acest punct de vedere, compania din Galati seamana pina la identitate cu firma Nokia.

Diferenta este, insa, ca Sidex a anuntat ca va pune in functiune un furnal modernizat, datorita faptului ca firma anglo-britanica mizeaza pe cresterea pietei turcesti. Este la fel de adevarat ca la Galati s-a inchis un furnal nemodernizat. Diferenta esentiala intre Nokia si Sidex este de localizare a mijloacelor tehnologice. Sidex se bazeaza pe furnalele de la Galati, in vreme ce Nokia folosea un hangar si forta de munca ieftina. Ceea ce nu inseamna ca ArcelorMittal n-ar putea lua decizia de a parasi Romania, in conditiile in care piata mondiala ar cunoaste noi caderi.

Dar exista investitii care nu pleaca din Romania? Evident, ca nu. Nu exista investitii de neclintit, nici macar cele romanesti. Si investitorii romani pot alege sa-si mute sediul intr-o zona off-shore. Dar Romania ar trebui sa aiba o strategie de echilibrare a eventualelor plecari de investitori.

Cum poate face acest lucru? O solutie ar fi un management corect al companiilor de stat. Nu este vorba doar despre implementarea unui asa-zis ”management privat”, ci de relatia dintre statul-actionar si managerul companiei. Atat timp cat presiunile statului si reprezentantilor sai, politicienii, nu vor inceta, contractele dubioase de achizitii publice, sau influentele in incadrarea unor salariati vor exista.

In al doilea rand, este de gandit politica de privatizare. Vanzarea unor pachete majoritare la companii strategice ar trebui facuta doar cu conditionalitati speciale. Sau nu ar trebui facuta.

Altfel, Romania va fi, ca si in cazul Nokia, in continuare, sedusa si abandonata. De investitori, care cu pragmatismul specific vor pleca fara sa achite vreo nota de plata a despagubirilor; de politicieni, care vor promite inainte de alegeri si vor uita sa se tina de cuvant dupa castigarea lor; de sindicate, care nu vor avea forta de a negocia contracte de munca avantajoase pentru cei care ii reprezinta. Nu ne putem astepta la minuni, dar macar la minime masuri de precautie.