Razboiul clientilor cu bancile se aprinde

Razboiul clientilor cu bancile s-ar putea termina prost pentru ambele parti. Clientii vor depinde de lungul drum din justitia romaneasca, iar bancile de deciziile administrative ale politicienilor. In al 12-lea ceas, partile combatante ar trebui sa gaseasca o cale de mijloc.

Divergentele dintre clienti si banci au ajuns pe pozitii ireconciliabile. Mai exact, conflictul se va transa in instanta, clientii creand deja grupuri, mai mici sau mai mari, care au facut primele demersuri pentru a chema in judecata unele banci care opereaza in Romania.

Cand lucrurile merg atat de departe si sunt de o asemenea amplitudine (este vorba despre un numar de 15.000 de clienti care formeaza grupurile de nemultumiti, iar cifra continua sa creasca) avem, cu siguranta, un set de probleme care tin de mai mult decat de simpla aparitie a unui act normativ.

Cu alte cuvinte, bulgarele de zapada s-a pornit, iar felul in care va fi transpusa in lege Ordonanta nr. 50/2010 (ordonanta aflandu-se, in acest moment, in Parlament) aproape ca nici nu mai conteaza.

Litigiile, conflictele dintre clienti si banci, raman pe agenda si ele vor trebui solutionate intr-un fel sau altul.

Ganditi-va ca, in Romania, in acest moment, nu exista nici un alt sector economic care sa creeze un numar atat de mare de litigii intre clienti si operatorii economici. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu cea mai mare revolta a consumatorilor de dupa anul 1990.

Aceste constatari trebuie facute pentru a intelege ca avem de-a face deja cu un fenomen de masa care va avea implicatii majore nu numai asupra sistemului bancar romanesc, ci si asupra justitiei.

Fenomenul este asemanator cu litigiile pe scara larga pe tema proprietatii, care au avut loc in anii '90, sau cu contestarea in instanta a reducerii unor drepturi salariale care s-au facut in ultimii ani. De aceea, este greu de estimat, la aceasta ora, cand si cum se va opri razboiul dintre banci si clientii lor.

Conflictul a debutat de la o combinatie de factori: pe de o parte, o dorinta prea mare a consumatorilor ca in raport cu criza economica sa scada si costurile creditului pe care l-au contractat in anii de crestere economica si, pe de alta parte, masura antieconomica a bancilor de a-si pastra profiturile intacte chiar si in vremuri grele pentru clienti.

Este insa limpede ca o buna parte dintre clientii bancilor au ajuns, o data cu criza economica, la capatul rabdarii. Nemultumirile lor sunt mai vechi si ele vin din urma cu ani buni.

Ani in care clientii au fost aproape somati sa semneze contracte de imprumut fara ca macar sa le poata consulta pe indelete, ani in care clientii au trebuit sa semneze contracte care aveau clauze scrise cu litere de-o schioapa, toate insa in favoarea bancii, sau ani in care au trebuit sa plateasca mai multi bani lunar in contul rambursarii creditului, fara a li se explica motivele cresterii sumelor.

Ofensiva impotriva bancilor a inceput de cativa ani, e-adevarat mai discret si mai putin mediatizat, atunci cand clientii au inceput sa adreseze plangeri catre autoritatea pentru protectia cosumatorilor sau chiar catre instantele judecatoresti.

Picatura care a umplut paharul a venit o data cu criza. Bancile si-au dorit sa-si conserve profitul si, ca urmare, au crescut dobanzile sau au inventat noi serii de comisioane care au ridicat costul creditului.

Intr-un moment in care clientii au resimtit tot mai acut scaderea veniturilor, bancile au reactionat exact pe dos. In loc sa reesaloneze sau sa rescadenteze creditele, deci sa faca mai usoara povara imprumutului, bancile au marit dobanzile sau au rebotezat comsioanele.

Razboiul de astazi este sensibil si pentru banci si pentru clienti. Eroarea in care s-ar putea afla consumatorii ar fi aceea sa creada ca dobanda poate sa scada prin lege sau prin hotarare judecatoreasca.

De asemenea, greseala bancilor ar fi sa creada ca pot sa continue cu practicile netransparente si, uneori, abuzive la adresa clientilor.

Cum se poate iesi din acest cerc vicios? Deocamdata, conflictul a escaladat si el se poarta prin grupuri organizate de clienti, in instanta, in Parlament, prin ANPC sau prin canale mass-media. La un moment dat se va intrezari si o solutie.

Asadar, la ce se pot astepta clientii?

Se intelege ca, fara a intra in detalii juridice, consumatorii pot spera la anularea comsioanelor interzise deja prin legislatia europeana si preluata in cea romaneasca (comision de rambursare anticipata, comision de risc, comision de administrare sau cel de gestiune).

Clientii pot spera chiar la rambursarea de catre banci a unor sume oprite in contul unor comisioane considerate abuzive sau ilegale.

Acest lucru se poate face numai pe baza unor decizii judecatoresti, dar, stiindu-se viteza si procedurile cu care functioneaza justitia romaneasca, este dificil de estimat in cat timp se poate ajunge la o astfel de solutie.

In rest, asteptarile realiste ale clientilor trebuie sa fie legate de transparenta costurilor unui credit. De altfel, acesta este si spiritul normelor europene in materie bancara: de a  incuraja transparenta, de a preveni abuzurile si nu de a stabili rata dobanzii.

Cum au reactionat bancile? In prima faza, prin tacere si ambiguitate. Vocea bancherilor nu s-a facut aproape deloc auzita la inceputul conflictului, mergand probabil pe ideea ca miscarea va fi de scurta durata si de mica amploare si se va stinge de la sine.

De asemenea, observatiile cu privire la Ordonanta nr. 50/2010 au fost incoerente, bancherii nereusind sa explice, decat in termeni foarte generali si foarte vagi, in ce fel ar afecta sistemul bancar respectivul act normativ.

Chiar si Banca Nationala a Romaniei (BNR), institutie care s-a autoexclus din zona de reglementare a relatiilor comerciale dintre clienti si banci, a fost mai prezenta decat bancherii comerciali in a critica actul normativ, vorbind despre pierderile financiare pe care ordonanta le va aduce in sistemul bancar.

In a doua faza, bancile au facut un lucru si mai putin inspirat. Au trecut la amenintari mai mult sau mai putin voalate.

Astfel, un conducator de banca a spus ca “clientii care vor sa dea bancile in judecata sa nu se astepte sa primeasca ajutor, adica sa beneficieze de restructurari ale creditului”.

E limpede ca bancherii erau deja uimiti de amploarea fenomenului si cel mai bun lucru pe care gaseau de cuviinta sa-l faca era sa ameninte sau sa incerce sa aplice principiul “divide et impera”.

Adica sa descurajeze crearea grupurilor de nemultumiti, sugerand ca se pot gasi mai lesne solutii individuale.

In fine, in al 12-lea ceas, bancherii au scos la iveala amendamentele lor cu privire la ordonanta si eventualele consecinte asupra economiei romanesti.

Astfel,bancherii au vorbit despre provizioanele pe care bancile vor trebui sa le constituie in cazul pierderii unui proces, fapt care va reduce profiturile bancilor si, implicit, impozitul pe profit incasat la bugetul de stat.

Argumentul poate fi valabil pentru urechile guvernului, sensibil la veniturile bugetare, dar el ii lasa rece, mai mult ca sigur, pe clienti.

Acum, clientilor putin le pasa de profiturile sau pierderile bancilor, ei fiind interesati exclusiv de costul creditului pe care il au de suportat.

Si, totusi, exista o iesire din acest conflict?

Numai daca se va gasi un limbaj comun macar asupra a trei teme: marja inclusa in calculul dobanzii, comisioanele ilegale si transparenta.

Marja bancii inclusa in calculul dobanzii. Prin noile prevederi ale ordonantei, calculul dobanzii trece de la rata interna de referinta a bancii la doi indicatori, in principiu transparenti: Euribor (pentru creditele in euro) sau Robor (pentru creditele in lei) plus marja bancii.

Marja a nascut vii discutii intre clienti, care au pledat pentru ca marja sa ramana fixa, si bancheri, care agreeaza o marja variabila. Paradoxul este ca, pentru creditele in euro, marja variabila ii avanteaza pe clienti. De ce?

Pentru ca, in acest moment, Euribor este la minimumul istoric, iar cresterea previzibila in urmatorii ani ar atrage dupa sine si o crestere a dobanzii, in cazul in care marja ar ramane fixa.

Cu alte cuvinte, in aceasta situatie, bancile ar putea reduce marja, pentru a mentine nemodificata dobanda, din ratiuni legate de concurenta si  de consolidare a pozitiei pe piata.
Comisioane.

In aceasta materie, lucrurile ar trebui sa fie simple. Exista, deja, o serie de comisioane bancare interzise de lege sau considerate abuzive prin decizii judecatoresti. Ele nu trebuie sa mai apara in contractele de imprumut.

Problema vine in momentul in care clientii constata ca apar noi comisioane, rebotezate, dar care in practica sunt asemanatoare cu cele ilegale sau abuzive.
Transparenta.

Acesta este cuvantul cheie in recastigarea increderii intre banci si clienti. Iar transparenta contractelor ar trebui sa plece de la bancheri, sa fie asumata si nu impusa printr-o ordonanta. Un singur exemplu. Cand vorbim de transparenta, clientii inteleg raportare la Euribor/Robor plus marja fixa, dar dobanda trebuie sa scada.

In numele aceleiasi transparente, bancile inteleg marja variabila care sa mentina profiturile la cote cat mai inalte.

Din aceasta ecuatie trebuie sa se iasa. Este insa nevoie de timp si de deschidere. Bancile trebuie sa inteleaga ca a trecut timpul cand bateau cu pumnul in masa si clientii  se executau. Astazi, este altfel. Iar Ungaria poate fi un exemplu si pentru politicienii romani.

Reprezentantii guvernului de la Budapesta au spus: “Nu vom  lasa bancile sa dea oamenii afara din case” si, ca urmare, se pregateste o lege prin care, la cererea clientilor, orice credit ipotecar poate fi prelungit cu cinci ani. Asta da, interventie administrativa in sectorul bancar.

Daca bancile nu vor face ele primul pas catre consumatori, atunci nu au decat sa se astepte la ce este mai rau din partea clientilor si a oamenilor politici.